Politică

articolul anterior articolul urmator

Fuga lui Dragnea de la Iaşi şi dezastrul PSD: „Irina meriţi mai mult!“

29
22 Apr 2019 13:41:43
Mihai Vacariu

După semi-eşecurile de la Botoşani şi Suceava, Iaşul a dezvăluit dimensiunea reală a dezastrului PSD: câţiva simpatizanţi PSD înghesuiţi în micuţa piaţă din faţa teatrului Luceafărului şi un număr aproape la fel de mare, dacă nu mai mare, de manifestanţi împotriva PSD-ului!

În ciuda gardurilor de protecţie instalate încă de dimineaţă, a efectivelor de jandarmi aduşi să împiedice accesul în zonă şi a filtrelor multiple, Dragnea şi clica nu şi-au putut ţine discursurile triumfaliste. Au delimitat un perimetru foarte extins în jurul teatrului, cu garduri, bine păzit de jandarmi şi poliţie. Se intra doar prin 2 porţi, verificat de jandarmi, oameni de la PSD şi interlopi. Au închis toată parcarea de la hotel Ramada şi toate terasele de la Palas, că sa nu fie nimeni prea aproape de intrarea teatrului.

Ca în filmele cu proşti, PSD-iştii au adus şi o trupă de lăutari care să acopere huiduielile protestatarilor.

Ca şi Ceauşescu, Dragnea a convocat un miting pentru a arăta că mai are susţinere populară. A renunţat să mai vorbească când a văzut că huiduielile acoperă aclamaţiile palide. Ca şi Ceauşescu a trebuit să părăsească clădirea în fugă, nu cu elicopterul, ci cu o dubă trasă la scară, într-un loc interzis accesului maşinilor şi înconjurat de bodyguarzi şi interlopi. Dacă ar fi putut ateriza pe teatrul pentru copii din Iaşi, Dragnea ar fi chemat elicopterul, nu duba.

Protestatarii au scandat: „Hoţii“, „Justiţie, nu corupţie“, „Jos Dragnea“ şi au huiduit în permanenţă. Întrunirea din afara clădirii a fost anulată din cauza protestatarilor. Nu au lipsit pancartele: „Nimic eşti tu!“, „Bine ai venit nimicule în Moldova“ şi una inedită: „Irina meriţi mai mult!“

Cam asta este imaginea PSD-ului la momentul de faţă: nici măcar proprii simpatizanţi nu mai vor să îl susţină pe Dragnea şi clica lui care conduce PSD-ul. Asta în condiţiile în care la parlamentarele din 2016 PSD-ul a avut 48% în judeţul Iaşi.

Ceea ce refuză să înţeleagă Dragnea este că acest dezastru se datorează dezastrului creat de PSD în economie. Chiar dacă simpatizanţilor PSD nu le pasă de corupţie şi baroni şi de Europa (ba chiar se poate spune că simpatizanţii PSD adoră baronii!), totuşi le pasă de burtă, de preţurile din piaţă, la cartofi şi ceapă şi morcovi, şi la facturi, şi cele la medicamente.

Iar în această privinţă dezastrul e total: preţurile de consum pentru populaţie cresc în ritm galopant, deficitul comercial este în creştere (creştere cu 45% după primele două luni ale anului), cel mai mic ritm de creştere a exporturilor, investiţiile scad tot mai mult.

Mai grav e că după dezmăţul cu cheltuielile publice, încep restructurările, mii de angajaţi din sistemul public urmând a fi concediaţi. Şi vor urma inevitabilele tăieri de salarii şi de pensii.

Aţi remarcat cât de mult a albit Dragnea de când este la putere?!

Cred că şi-a dat seama şi el că nu mai rezistă mult. Şi cred că şi-au dat seama şi cei din jurul său. Nu sunt convins că Irina îşi dă seama că merită mai mult (sau poate că nu merită!).

Dar Iaşul a demonstrat că merită mai mult! Şi Moldova merită mai mult! Şi România merită mai mult!

Mai mult, mult mai mult, decât această clică de bandiţi care distrug România.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

29 Comentarii

antinu
22.04.2019, 14:07:52

Mihai Vacariu "Protestatarii au scandat: „Hoţii“, „Justiţie, nu corupţie“, „Jos Dragnea“ şi au huiduit în permanenţă. Întrunirea din afara clădirii a fost anulată din cauza protestatarilor. Nu au lipsit pancartele: „Nimic eşti tu!“, „Bine ai venit nimicule în Moldova“ şi una inedită: „Irina meriţi mai mult!“ Cam asta este imaginea PSD-ului la momentul de faţă" Asta e imaginea useristilor

-31 (33 voturi)
Sorin Barbul
22.04.2019, 14:12:26

Nu, trollișor roșu: asta e imaginea PSD-ului în ochii celor ce gândesc și nu se vând. Cei ca dumneata se vând la legătură, ca ridichile.

+29 (29 voturi)
antinu
22.04.2019, 14:09:52

"Dar Iaşul a demonstrat că merită mai mult! Şi Moldova merită mai mult! Şi România merită mai mult!" Au trecut doar 2 ani de guvernare. Evident ca va veni mult mai mult

-22 (24 voturi)
Sorin Barbul
22.04.2019, 14:10:14

Scurt, clar și corect.

+8 (8 voturi)
antinu
22.04.2019, 14:13:40

Mihai Vacariu "Protestatarii au scandat ... meriţi mai mult!" Ar fi interesant de stiut cum ii chema pe protestatari !

-15 (17 voturi)

Vezi toate comentariile (29)