Gabriel Oprea, delegat de Ponta să preia frâiele Guvernului pe durata campaniei electorale
0Premierul Victor Ponta a declarat vineri, în cadrul comandamentului de inundaţii, că ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, va asigura permanenţa la Guvern pe durata campaniei electorale care începe mâine.
„Vreau să vă spun tuturor prefecţilor, reprezentanţilor Poliţiei, Jandarmeriei, să vă faceţi datoria, să respectaţi legea. Dumneavoastră nu ţineţi cu nimeni în campania electorală, decât cu aplicarea legii, şi asiguraţi condiţiile normale într-o democraţie“, a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Şeful Executivului a vorbit şi de organizarea alegerilor precedente, dorind să obţină acelaşi efect şi la alegerile europarlamentare din 25 mai. „Acest Guvern a organizat până acum două rânduri de alegeri şi le-a organizat impecabil, nimeni nu a putut să spună vreun moment că ceva nu a fost în regulă. La fel vreau să se întâmple şi cu alegerile pentru Parlamentul European, cu atât mai mult cu cât e un mesaj de civilizaţie şi de democraţie pe care România îl dă legat de capacitatea noastră de a organiza un scrutin electoral la nivel european“, a arătat Ponta.
Şeful Executivului a precizat că, în timpul campaniei electorale, vicepremierul Gabriel Oprea va asigura permanenţa la Guvern şi că acesta va avea mâine o conferinţă de pregătire a alegerilor.
Pe aceeaşi temă:
Cum arată ordinea partidelor pe lista la europarlamentare
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC), Florentin Sorin Drăguţ, a tras la sorţi joi ordinea ocupată de partidele politice pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare, după cum urmează: PDL, PMP, UDMR, USD, PNL, PRM.
Cine sunt cei 8 independenţi care vor să ajungă la Bruxelles
Opt candidaţi independenţi se vor afla pe buletinele de vot din 25 mai. Vedete, oameni de afacere, dar şi simpli anonimi speră să ajungă în Parlamentul European promovându-se cu mesaje din Biblie, din viaţă sau din televiziune. „Adevărul“ vă prezintă ce se află în spatele numelor pe care le veţi găsi pe buletinul de vot pentru alelgerile europarlamentare de luna viitoare.
Candidatul independent la alegerile europarlamentare din luna mai, Iulian Capsali, a strâns cele 100.000 de semnături necesare pentru a se înscrie în cursă cu ajutorul preoţilor, deşi Biserica Ortodoxă Română interzice implicarea politică.