Gabriela Firea, despre viceprimarul Tudy: Voi fi circumspectă în delegarea unor atribuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a arătat că Tudor Ionescu, cunoscut în lumea mondenă ca Tudy, a fost propunerea ALDE pe care nu a putut să o refuze, având în vedere înţelegerea dintre PSD şi ALDE privind numirile de viceprimari. Firea arată că Tudor Ionescu trebuie să capete experienţă administrativă înainte de a-i delega atribuţii importante.

„Probabil că cei care l-au propus, cei de la ALDE, s-au gândit că dacă domnul Cristian Buşoi l-a avut consilier la Parlamentul European, înseamnă că e un om de toată isprava. Grupul PSD-UNPR trebuia să propună un viceprimar, de asemenea şi colegii de la ALDE puteau propune. Şi-au asumat aceasta propunere şi nu era datoria mea să intervin, câta vreme asta era înţelegerea politică“, a spus Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a mai arătat că, cel mai probabil, viceprimarul Tudor Ionescu se va ocupa de câinii din Bucureşti pentru că este un iubitor de animale. „Bineînţeles că voi fi circumspectă în delegarea unor atribuţii pentru că trebuie să capete experienţa administrativă. Din prima declaraţie pe care a făcut-o din noua sa postură, de viceprimar, am înţeles că şi-ar dori ca una dintre atribuţii să fie cea referitoare la problema câinilor fără stăpân din Capitală. Este un iubitor de animale, aşa a declarat, şi ar vrea să găsească, împreună cu ONG-urile, soluţiile cele mai potrivite”.

Noul viceprimar al Capitalei, Tudor Tim Ionescu, alintat Tudy de presa tabloidă, şi-a trecut în CV mai multe stagii la cabinetele europarlamentarilor liberali Cristian Buşoi şi Norica Nicolai. Potrivit unor surse politice, Tudy a ajuns la Bruxelles tot la recomandarea lui Tăriceanu, pe atunci preşedintele PNL.

"Tudor Ionescu a ajuns la cabinetul meu stagiar cu un CV şi având recomandarea domnului Călin Popescu Tăriceanu, CV-ul era bun, recomandarea dlui Tăriceanu normal că a contat. A făcut stagiu un an între 2009 şi 2010, stagiarii trebuie să înveţe mecanismele de funcţionare ale instituţiilor europene şi toţi stagiarii de la cabinetele europarlamentarilor îşi vedeau de treaba lor", ne-a declarat Cristian Buşoi.

Întrebat, ieri, ce îl recomandă pentru a ocupa funcţia de viceprimar al Capitalei, Tudy a vorbit despre studiile sale europene pe care vrea să le aplice în Primărie. „Am terminat trei facultăţi, una pe comerţ internaţional, una pe ştiinţe politice, amândouă în Bruxelles, două mastere ambele în Bruxelles, unul pe politică comparată şi unul pe studii europene. De aceea, ca să răspund la întrebarea d-voastră, opţiunile mele se dirijează în zona Uniunii Europene, a relaţiilor internaţionale. Nu trebuie să va spun că Uniunea Europeană trece printr-un moment foarte dificil. În acest moment este un mare semn de întrebare legat de motivul existenţei sale, referendumul din Marea Britanie. Din acest motiv, şi eu şi colegii mei ne vom dedică eforturile pentru a clădi nu numai capitală, dar şi pentru a clădi Uniunea Europeană un pic şi în Bucureşti“, a explicat Tudor Tim Ionescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite