Gabriel Oprea şi năravurile sale de negustor politic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Fostul ministru spera că totul se va muşamaliza, că totul va fi uitat numai şi numai cu preţul minim al avansării în grad post-mortem a victimei“
„Fostul ministru spera că totul se va muşamaliza, că totul va fi uitat numai şi numai cu preţul minim al avansării în grad post-mortem a victimei“

Fără doar şi poate, avea dreptate fostul preşedinte Traian Băsescu atunci când şi-a făcut con brio intrarea în antologia folclorului urban cu zicerea-i celebră Iarna nu-i ca vara.

O ştie şi o simte cel mai bine, chiar în aceste zile şi nu oricum, ci chiar pe propria-i piele, preşedintele UNPR, generalul Gabriel Oprea. Devenit personaj principal în ceea ce ar putea fi socotită rescrierea într-o altă epocă şi într-o altă cheie a ideii conţinute în titlul unui binecunoscut roman balzacian. Spledoarea şi mizeria curtezanelor. Vânzându-şi nu farmecul personal, ci votul său ca şi pe cele ale celorlaltor parlamentari din partidul domniei-sale format în chip nedemn pentru un militar, fie el şi numai cu numele, în marea lui majoritate, din traseişti şi dezertori politici, generalul Oprea a dobândit nu ceea ce îşi dorea cu adevărat, statutul de curtean, ci pe acela de curtezan. Cu toate acestea, în ochii celor mai mulţi români, curtezanul Gabriel Oprea părea să fi găsit soluţia miraculoasă a eternizării la putere, indiferent de faptul că vârfurile acesteia se confundau cu tandemul Băsescu-Boc, cu falsa prietenie dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu ori exclusiv cu Victor Ponta.

Generalul Gabriel Oprea a ratat la mustaţă şansa de a deveni el însuşi vârf. În vara anului 2015, atunci când toate belele din lume se adunaseră pe capul fostului premier Victor Ponta, dl. Oprea era aproape sigur că, spre a păstra guvernarea, PSD va înghiţi găluşca, va face toate compromisurile din lume şi îi va oferi postul de prim-ministru. Însuşi preşedintele Klaus Iohannis, dornic să scape cu orice preţ de Victor Ponta, devenit nefrecventabil, lăsa să se înţeleagă că ar agrea rocada. Cum-necum, generalul de intendenţă Oprea avea în vara trecută toate motivele din lume să creadă că nimic nu  e imposibil, că orice e de vânzare, că totul se poate cumpăra, că lumea întreagă e la picioarele sale. Că nimic nu îi poate fi refuzat numai şi numai fiindcă acumulase atâta putere încât nimeni vreodată nu îl va putea trage la răspundere. Unde mai pui că tot în vară, când toţi demnitarii mai mari sau mai mici ai României erau în vacanţe prelungite, generalul nu pierdea nicio ocazie să transmită opiniei publice semnale că e la datorie şi că, spre deosebire de alţii, pe el se poate conta. Avea în această operaţiune de manipulare de partea sa televiziuni (România tv) şi analişti (Bogdan Chirieac).

De-a lungul miraculoasei sale cariere,  dl. Gabriel Oprea s-a dovedit un excelent negustor. Dublat de un expert într-ale cămătăriei. A cumpărat şi a vândut putere. Odată ajuns vicepremier, dl Oprea şi-a transformat nenumăratele-i birouri, de la Guvern, de la Ministerul de Interne, de la Academia de Poliţie unde era profesor şi conducător de doctorat în tot atâtea oficii de vânzări-cumpărări. Locuri în care se comercializau de toate. Titluri academice şi doctorate, grade didactice şi militare, posturi universitare şi militare. Recentele dezvăluiri ale DNA legate de felul în care dl. Oprea i-a acordat procurorului general al României, dl.Tiberiu Niţu, cu de la sine putere, dreptul de a se deplasa însoţit de o coloană oficială, în absenţa oricărei prevederi legale în acest sens, vorbesc de la sine. Şi nu e deloc exclus ca dezvăluirile să fie de abia la început.  

Nu au trecut nici şase luni de când fostul viceprim-ministru părea de neclintit şi iată că acum ilustra sa persoană se confruntă cu neplăcuta postură de viitor urmărit penal. Aceasta fiindcă în toamnă, în octombrie, d-lui Gabriel Oprea nu i-a reuşit o tranzacţie. Tranzacţia cu viaţa unui om. Tranzacţia de pe urma căreia generalul spera că va răscumpăra o moarte. Aceea a tânărului poliţist Bogdan Gigină. Pentru care dl. Oprea nu era dispus deloc să plătească cu demisia. Demisia înseamnă onoare, iar articolul acesta nu face, nu poate face, din fericire, parte dintre foloasele necuvenite pe care le-a manevrat şi comercializat de-a lungul vieţii sale generalul Oprea. Fostul ministru spera că totul se va muşamaliza, că totul va fi uitat numai şi numai cu preţul minim al avansării în grad post-mortem a victimei.

Scrisoarea de miercuri a generalului Gabriel Oprea, scrisoare prin care le cere colegilor lui senatori să încuviinţeze urmărirea sa penală nu păcăleşte pe nimeni. Indiferent de ce se va întâmpla săptămâna viitoare la Senat. Ea nu arată decât că dl. Oprea nu s-a dezbărat nici azi de năravurile şi abilităţile sale de negustor şi cămătar. De care uzează acum spre a cumpăra simpatia opiniei publice. Pe care nu o merită defel. E vorba de o nouă tranzacţie. Doar de atât. Sper că va eşua şi ea precum cea din octombrie 2015. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite