Gafa ministrului Apărării şi comunicarea publică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
mircea dusa

„Probabil n-ar trebui să vă spun asta“ este un enunţ pe care orice ofiţer de presă sau consultant de comunicare ar fi îngrozit să îl audă rostit din gura clientului său. Dacă adăugăm şi stricteţea regulilor militare, acest mesaj este un teribil eşec de comunicare, dar şi un alarmant semnal de alarmă cu privire la cunoştinţele despre ştiinţa jocului militar pe care emiţătorul le deţine.

Declaraţiile de astăzi ale ministrului Apărării, Mircea Duşa, i-au alarmat pe cei mai sensibili membri ai opiniei publice, au hrănit burtierele televiziunilor de ştiri din ţară cu deja celebrul „breaking news“, dar au lăsat un gust amar în rândul celor care sunt real interesaţi de politica de apărare şi securitate a statului român. Aflăm cu stupoare, că, deşi probabil nu ar fi trebuit să ne spună, „aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat (...)de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol“.

O afirmaţie gravă, venită din partea unui ministru al Apărării Naţionale dintr-un stat membru NATO, aflat chiar la graniţa Alianţei Nord-Atlantice. Sunt convinsă că opinia publică obişnuită cu subiectul capabilităţilor militare învechite ale Armatei române, înţelege necesitatea înlocuirii flotilei aeronavelor de luptă MIG, care îşi vor epuiza ciclul de viaţă în mai puţin de doi  ani. Mai mult decât atât, am fost convinşi periodic, în decursul ultimilor ani (în special din septembrie 2012), de necesarul compromis pe care statul român îl va face achiziţionând deja renumitele avioane F-16 second-hand. S-a discutat îndelung, şi concluzia a fost clasica resemnare de tip carpato-danubiano-pontic: criză, austeritate, şi continuarea statului de „rudă săracă“ a Armatei române, membră cu drepturi depline a unui club select denumit NATO.

Drept urmare, uşor jenantă motivaţia înaltului oficial al Ministerului Apărării Naţionale, oferită opiniei publice ca justificare pentru banii pe care statul român îi va scoate din visteria sa la achiziţionarea avioanelor mult-aşteptate, şi aruncată asemeni unui strigăt timid celorlalţi oficiali, în speranţa că aceştia ocupaţi cu politica şi prea puţin cunoscători ai detaliilor de cazarmă, vor lua măsurile necesare.

Lăsând aceste aspecte deoparte, declaraţiile ministrului lansează o informaţie, presupusă a fi o „bombă“ mediatică, pentru a redeschide discuţiile despre cum face Armata faţă unei situaţii periculoase care atentează la securitatea naţională, în speranţa că cineva se va simţi obligat să accelereze cumva procesul de înlocuire a flotilei aeriene. Este însă de-a dreptul insultător să fim trataţi cu asemenea afirmaţii vagi, fără coordonate, a căror lipsă de detalii şi substanţă sunt învăluite în „secretul militar“.

Secretul militar a încetat să mai existe în momentul în care ministrul a acceptat să facă, de bună voie şi nesilit de nimeni, declaraţia care anunţa prezenţa aproape cotidiană a unor elemente aviatice în spaţiul aerian al României, fără aprobare. Astfel, orice comunicat militar care anunţă un astfel de incident conţine trei elemente esenţiale şi absolut obligatorii: timp, loc şi tipul identificat – prieten sau inamic. În acest mod comunică forţele militare presei din întreaga lume, de la Pentagon, la Forţele Israeliene de Apărare, la Armata libaneză, chineză, japoneză...şi lista ar putea continua. Este un tipar, bazat pe reguli internaţionale, de bun simţ pentru cititori, telespectatori sau ascultători.

Deşi reprezentanţii militari însărcinaţi cu comunicarea către public reţin detalii esenţiale, în momentul în care a fost decisă informarea cetăţenilor – vizaţi direct, de ce să nu o spunem, de gravitatea situaţiei şi de modul în care Armata le asigură securitatea - este prezentat şi tipul incidentelor de acest fel: o neatenţie comisă de un stat „prieten“ (aliat în aceleaşi structuri de securitate) sau este vorba de o ameninţare din partea unui posibil „inamic“?

Sistemul de identificare IFF – friends or foe (prieten sau duşman)- prin care o aeronavă este recunoscută ca aparţinând unui aliat sau inamic, este folosit de armatele din întreaga lume din...al Doilea Război Mondial. De la începutul acestui mileniu, forţele NATO folosesc un sistem emiţător de răspuns, chiar fără radar, mult mai avansat în mod evident faţă de sistemul iniţial IFF.

Fără a intra în detalii de specialitate, concluzia este clară: până şi Armata română poate identifica aeronavele „intruse“...iar dacă nu, şi aici avem clar o problemă, cel puţin domnul Secretar General  Rasmussen ar trebui informat asupra problemelor de securitate din spaţiului aerian pe care le întâmpină „aproape zilnic“ unul dintre statele membre aflate la frontiera NATO. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite