Gâlceava politicianului penal cu Statele Unite

Pentru aliaţii noştri euro-atlantici, un principiu precum cel al retragerii persoanelor cu probleme penale din viaţa politică este la fel de important precum o escadrilă de F-16.

Bosumflarea la adresa Ambasadei Statelor Unite - o modă apărută timid prin 2006 - a devenit în ultima săptămână, după inaugurarea de la Deveselu, noua distracţie a clasei politice româneşti. Două tipuri de protest şi-au făcut loc pe buzele atât de active ale politcienilor (în general de stânga):

a.     De ce au americanii păreri despre politica noastră internă? Ei nu au auzit de principiul ceauşist al neatârnării? Ce caută ambasadorul SUA lângă Vali Zgonea?

b.     De ce n-au fost invitaţi la Deveselu politiceni cu probleme penale (Ponta) sau, în cazul în care au fost invitaţi, de ce n-au primit atenţia cuvenită liderii care se remarcă în lupta anti-DNA (Tăriceanu)?

Răspunsul pentru aceste melancolii dâmboviţene este extrem de simplu: valorile constituie astăzi o parte integrantă a doctrinei de apărare NATO în flancul de Est. Pentru a fi un aliat real şi relativ puternic în calea expansionismului rusesc, România nu poate fi doar o bază militară cangrenată de corupţie; trebuie să devină un stat de drept unde politicienii au capacitatea de a garanta păstrarea secretelor strategice şi unde surplusul bugetar (până mai ieri furat) poate fi direcţionat către instruire şi armament modern (România are în acest moment, de pildă, doar un submarin – care nu funcţionează).  

Iată de ce, pe scurt, aliaţii noştri euro-atlantici au păreri şi le exprimă explicit: pentru că un principiu precum cel al retragerii persoanelor cu probleme penale din viaţa politică este la fel de important precum o escadrilă de F16. Zgonea primeşte un ajutor simbolic, foarte probabil, pentru că a stat departe de grupul anti-Justiţie din PSD şi pentru că a rostit acest adevăr banal: Eşti condamnat penal, nu poţi fi lider politic. Ponta e ţinut la distanţă de scutul antirachetă pentru că e trimis în judecată sub acuzaţia de evaziune fiscală şi spălare de bani. Tăriceanu e tratat cu indiferentă pentru că este un inamic declarat al luptei anti-corupţie. 

Nu e nici urmă de „interventionism“ sau de „atârnare“ aici: e doar consistenţă valorică. Nu putem proclama doar pe hârtie nişte principii occidentale – trebuie să le şi aplicăm. Deveselu şi lupta împotriva corupţiei sunt – conform strategiei de ţară pe care cu toţi ne-am asumat-o – feţe diferite ale unei singure monede.