Politică

articolul anterior articolul urmator

„Garcea“ la Primăria Capitalei. Mugur Mihăescu, noul consilier personal al Gabrielei Firea

18
28 Aug 2017 16:59:25
Autor: Radu Eremia
Mugur Mihăescu. FOTO Arhivă Adevărul
Mugur Mihăescu. FOTO Arhivă Adevărul

Primarul general, Gabriela Firea, va avea un nou consilier personal, pe Mugur Mihăescu, actor care l-a interpretat pe celebrul personaj Garcea. Numirea a fost făcută în urma consultării cu membrii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric al Bucureştiului, Mihăescu fiind deţinător al unui pub în Centrul Vechi.

„Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, îşi completează echipa cu un nou consilier personal, care va avea ca principală responsabilitate relaţia dintre municipalitate, prin toate instituţiile acesteia, cu Centrul Istoric al Bucureştiului, pe toate planurile: urbanistic, comercial, cultural, curăţenie, ordine publică etc. În urma consultării cu membrii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric al Bucureştiului, persoana desemnată să ocupe această funcţie este vicepreşedintele ACCIB, Mugur Mihăescu“, precizează Primăria Capitalei într-un comunicat de presă.
 
De asemenea, primarul general explică decizia alegerii unui reprezentant al ACCIB. „Centrul Istoric al Capitalei este, pe de o parte, un pol de maxim interes, turistic şi comercial, iar pe de altă parte se confruntă cu o serie de probleme specifice, deloc simple. Cei care îşi desfăşoară activitatea zi de zi în această zonă cunosc cel mai bine aceste probleme, aşa că le-am solicitat să-şi desemneze un reprezentant care să vină să lucreze alături de noi. Vreau să demonstrăm totala deschidere a Primăriei pentru rezolvarea acestor probleme şi cred că o persoană din afară ne poate ajuta să urnim lucruri care păreau înţepenite pe vecie“, a afirmat Firea, potrivit aceluiaşi comunicat. 
 
Mugur Mihăescu, actor din grupul de umor Vacanţa Mare, a jucat în mai multe filme de comedie şi în numeroase spectacole. Cel mai cunoscut rol e cel al poliţistului Garcea.  
 
 
Mihăescu este şi antreprenor, acesta fiind deţinătorul unui pub cu specific irlandez din Centrul Vechi al Bucureştiului.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

🖕
28.08.2017, 17:43:21

Se potrivesc, domnul „Garcia” și doamna „Pupăza Roz” sînt de același nivel intelectual.

+13 (15 voturi)
Andrei Tirighie
28.08.2017, 17:59:44

poate i-a plăcut și ei vacanța mare. oricum, textele le făcea cel înalt, mihăescu era cu fața.

+3 (5 voturi)
Soroş
28.08.2017, 18:10:06

Dintre Garcea si TantiFirea ce poate sa iasa rau?

+7 (9 voturi)
dorin
28.08.2017, 18:29:50

Cin' s'aseamana, s'aduna...la ce fata de 'telectual conduce se potriveste perfect cu "doamna" firea !

+7 (9 voturi)
Tomescu Tom
28.08.2017, 18:45:12

Avem deja un " Dorel " la justitie ...Garcea le mai lipsea bucurestenilor ...

+7 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările