Gastronomie Prezidenţială

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Putem remarca o tendinţă puternică către mâncărurile grele, gătite cu 
mult ulei şi ceapă călită, multe dintre ele reîncălzite rapid în 
cuptorul cu microunde”. FOTO Adevarul
„Putem remarca o tendinţă puternică către mâncărurile grele, gătite cu mult ulei şi ceapă călită, multe dintre ele reîncălzite rapid în cuptorul cu microunde”. FOTO Adevarul

Am auzit pe cineva spunând că a alege un preşedinte este o chestiune de gust, exact ca alegerea unui fel de mâncare într-o cârciumă. Fiind vorba de o cârciumă în propoziţie m-a interesat ideea, ba chiar am reflectat puţin asupra ei. Ar exista totuşi, ceva diferenţe. De exemplu, într-o cârciumă dacă vei constata că mâncarea este greşită, poţi să o dai înapoi ceea ce evident nu poţi face cu preşedintele. Ghinion.

Este ca şi cum ai fi comandat Foie Gras şi ţi-a venit o varză călită pe care eşti obligat să o mănânci dimineaţa, la prânz şi seara, timp de patru ani. Şi mai există o diferenţă importantă: din păcate nu întotdeauna, în chestiunea preşedintelui, îţi comanzi tu mâncarea. De cele mai multe ori ea este comandată pentru tine de o majoritate a comesenilor. Aşa că, daca ai neşansa să fii un gurmand iubitor de trufe şi şofran s-ar putea să primeşti shaorma cu de toate pentru că aşa a hotărât o gaşcă de cheflii zgomotoşi aflaţi cu tine în cârciumă la ora comenzii. Interesant totuşi de analizat cam ce şi-ar comanda românul dacă preşedintele ar fi un fel de mâncare...

Din start ar trebui spus că, din păcate, nu comandă toţi. Foarte mulţi sunt la dietă politică şi preferă să nu-şi comande nimic din meniul de prezidenţiabili. E oarecum de înţeles deoarece meniul în cauză arată destul de trist şi sărăcăcios, e tipărit de o imprimată cu tonerul aproape terminat, pe o hârtie A4, destul de subţire, iar apoi capsat într-un chilot de plastic, ca să nu fie nevoită cârciuma să-l schimbe prea des. Totuşi, necomandând pe motive de dietă, aceşti cetăţeni onorabili şi adepţi ai unei gastronomii sănătoase s-ar putea sa mănânce când li se va face foame (căci li se va face), terci de arpacaş sau să moară de inaniţie. Evident mai există şi opţiunea de a schimba cârciuma, dar e destul de greu având în vedere legătura sentimentală cu locanta în discuţie: o nuntă, un botez, un parastas, câteva zile de naştere şi nu în ultimul rând nişte preţuri decente.

Revenind totuşi la cei ce comandă à la carte, putem remarca o tendinţă puternică către mâncărurile grele, gătite cu mult ulei şi ceapă călită, multe dintre ele reîncălzite rapid în cuptorul cu microunde şi presărate cu nişte verdeaţă pe deasupra pentru a părea proaspete. E interesant cum o mare parte a clienţilor continuă să comande pe propriii bani aceeaşi tocăniţă făcută din bulion fermentat, tacâmuri de pui umflate cu steroizi şi cubuleţe magice, tocăniţă ce le-a făcut rău de fiecare data când au mâncat-o, după care au trebuit de fiecare data să se îndoape cu triferment, să se tragă pe mâini de aplecate sau să ajungă la urgenţă cu toxiinfecţie. 

Şi totuşi nu se pot abţine, mereu în meniu tocăniţa arată apetisant şi promite că va fi o masă pe cinste, un fel de mâncare izvorâtă din gastronomia naţională seculară, un simbol al mesei în familie. Sunt confunzi şi flămânzi, bulversaţi de un meniu împănat de feluri de mâncare necunoscute, unele cu denumiri cosmopolite, altele cu combinaţii ciudate de ingrediente. Pentru ei tocăniţa este luminiţa din meniu pentru că o cunosc, o ştiu, o mâncau în familie împreună cu părinţii şi, deşi sunt păţiţi cu ea, speră de fiecare dată să fi băgat roşii proaspete la bucătărie.

Mai exista o categorie de clienţi ce răscolesc înfierbântaţi prin meniu în speranţa că ceva decent de mâncare tot vor găsi. În general aceştia sunt atraşi de felurile de mâncare BIO, fără coloranţi alimentari şi fără carne de animal hrănit cu făină din oasele altor animale. Din păcate aceste preparate în meniu sunt destul de rare iar marea lor problema este felul în care sunt gătite: fără pic de sare şi piper. În esenţă s-ar putea să fie gustoase dar cum ţi-ai putea comanda ceva ce are ca unică recomandare: fiert în suc propriu. Pentru această categorie mai rămâne în meniu şi varianta produselor gătite cu carne de import certificată calitativ de câteva organe gastronomice europene. E dificil totuşi de anticipat cum se comportă un antricot de import pus pe un grătar românesc, încins cu coceni şi câteva resturi de scândură rămase de la cuşca câinelui decedat. Priceperea bucătarului în aceste situaţii este cea mai importantă, ori bucătarul ce prepară carnea în discuţie a cam ars ultimele fripturi făcute cu carne neaoşă. Şi mai e o problemă cu garnitura... un antricot Black Angus Dry Aged pus lângă un pilaf cu ciupercuţe devine un preparat total neapetisant.

O altă categorie sunt cei din fundul restaurantului, cei ce plătesc cu bonuri de masă şi comandă pâine întruna pentru că este gratis. Ăştia nici măcar nu se uită în meniu pentru că sunt adepţii recomandărilor. Dacă până acum, cutărescu şi cutăreasca au spus la televizor că nu există în lume mâncare mai bună decât ceafa de porc cu cartofi prajiţi, atunci aşa să fie. Ceafă până la capăt! Nici măcar nu pot spune dacă e bună sau nu, ei pur şi simplu o înghit pe nerăsuflate şi mai comandă un coş de pâine la final ca să plesnească maţu’. Câteodată membrii acestei categorii sunt atraşi şi de produsele gastronomice cu vânzare TV, acele produse ce se recomandă a fi bune şi gustoase cu ajutorul unor testimoniale proprii pe propriile canale de teleshopping. Au încredere în televiziune, asta e. Din păcate dincolo de ecranul colorat, nu trece niciodată mirosul şi nici gustul mâncării. Doar poza din farfurie. 

E interesantă şi categoria de consumatori ce preferă găina bătrână sub pretextul că aceasta ar face ciorba bună. Ce e ciudat la această categorie e faptul că lor de fapt nu le place ciorba, o urăsc de când erau mici, când erau obligaţi să o mănânce pentru a primi desertul. În continuare dependenţa lor de desert le dă cumva un impuls către neocortex, ce îi face să-şi comande ciorba. Ceea ce nu realizează gurmanzii noştri este că desertul nu se mai află în meniu şi vor rămâne doar cu ciorba de găină bătrână făcută cu tăieţei din comerţ şi felii subţiri de morcov turcesc.

În rest o grămadă de muşterii gurmanzi privesc adânc şi minuţios în meniu doar, doar vor găsi ceva de mâncare mai acatari, ceva care să nu fie foarte pretenţios, dar să meargă cinstit cu un pahar de vin naţional, un preparat gătit dacă nu cu ştiinţă, măcar cu grijă şi afecţiune, cu ingrediente proaspete şi cu simţul măsurii. Genul acela de mâncare care nu este nici un platouaş cu de toate, dar nici extrem fusion în care o frunză prăjită stă ţeapănă pe o farfurie foarte mare. Ceva bun, gustos, sănatos, ceva simplu şi surprinzător, echilibrat şi aromat.

Ceva care să îi facă să spună „- a fost bun, am să comand şi mâine” ceva pe care să-l poată da făra probleme şi copiilor. Într-o cârciumă normală n-ar trebui să ai probleme cu un asemenea preparat, ar fi chiar normal, în cârciuma noastră de nici 100 de ani însă, acesta este de negăsit, nu rar, ci complet scos din meniu, aproape uitat precum tuzlamaua, alivercile sau momiţele. Oricum ar fi, până la urmă afirmaţia din începutul acestei scrieri nu e chiar atât de departe de adevăr. Fiecare îşi comandă după propriul gust din meniul casei, dar repede că e seară şi stă să se închidă bucătaria. Chelnerul este deja plictisit şi dă în lehamite cu şervetul rupt la colţuri firmiturile rămase de la ospăţul unor turişti străini. Repede ca măcar să nu se culce cu burta goală…. Oricum nota va fi colosală.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite