Gen de dictatură

Înnebunim riguros. Cîndva era logic: a elimina o aberaţie însemna o aberaţie în minus, iar a propune o aberaţie însemna o aberaţie în plus. Pare simplu, dar asta numai pentru cine subestimează rolul conducător al alunecărilor de teren mental în mersul la vale al societăţilor.

Imediat după ce Senatul a votat excluderea teoriei de gen din învăţămînt, partea  avansată a cremei academice şi de opinie româneşti a făcut o descoperire: sexul biologic e dubios dar poate fi corectat de gen. Care e stabilit de purtător, în funcţie de anotimp, de sentimente şi de cel mai liber compartiment al toaletelor publice. Sau, în cuvintele simple ale unei mari gînditoare contemporane: „Pentru mine, femeie e orice persoană care simte că ei sînt femeie“.

În plus, orice e legiferat cu voturi PSD e odios, tocmai pentru că e susţinut de PSD. Iar orice e agreat de UE sau adjudecat de Curtea Supremă a Statelor Unite e înălţător, tocmai pentru că nu e votat de PSD.

Pe scurt spus şi în adîncime trăit, nu există satisfacţie mai mare decît plăcerea de a te simţi Avansat. Acolo unde alţii văd un stîlp, tu, Avansatul, descoperi un fluid. Ultima parîmă care te lega de prostime se desface. Desprinderea de banalitatea meschină a bunului simţ îţi îngăduie să te ridici deasupra prejudecăţilor adunate în milenii de ignoranţă. Adeziunea la nebunia fixă care răstoarnă lumea îl lasă pe Arhimede şomer dar îţi aduce ţie, vizionar neînfricat, o carieră sigură. Căci raţiunea n-a fost înlăturată ci a primit alte însărcinări. Între ele: munca de reorientare, tîrîş, în căutarea direcţiei vîntului, şi robota harnică la amenajarea de reputaţii şi cariere.

Avansaţii au înţeles, în toată grozăvia lor, urmările crimei prin care Senatul a făcut trecerea de la genocid la genucid: sute de mii de copii vor fi lipsiţi de dreptul de a se pronunţa asupra propriului sex şi de a face statement-uri de identitate. Astfel, Viorica nu îşi va putea afirma noua identitate în faţa clasei şi, drept urmare, Viorel va continua să o tragă nepedepsit de mustăţi. Ce nu va afla niciodată Viorica, fiind persecutat de Senat, e că Viorel e mult schimbată şi se rujază în recreaţii. Şi toate astea numai şi numai pentru că PSD e corupt. Corelaţia e clară şi trebuie enunţată: corupţia ucide ce vrea ea, în vreme ce anticorupţia învie genul.  

O obişnuinţă mai degrabă verbală ne face să echivalăm ultimii 30 de ani cu suma cuceririlor parlamentar-democratice ale ţării. Ne scapă, însă, cu totul observaţia  care spune că suma tentativelor de control a rămas constantă. În fond, distanţa între „IMGB face ordine!” şi „SNSPA rescrie ordinea!” e mai mică decît pare. E nulă.

În opinia Avansaţilor, modificarea votată de Senat a interzis ceva. În schimb, introducerea teoriei de gen în şcoli ar adăuga ceva: o libertate nouă şi cuprinzătoare. Cine e, deci, de partea deschiderii, a toleranţei şi a incluziunii? Evident, progresiştii care înfierează amendamentul ticălos purtat de votul PSD prin Senat. Cu această iluzie, sîntem, deja, la mijloc de capcană.

În primul rînd, pentru că însămînţarea teoriei de gen în şcoli ar planta în nenumărate minţi o fiică a relativismului şi o soră bună a nihilismului. Doctrina care a dat teoria genului e o învăţătură despre inexistenţa limitelor şi impostura instituţiilor sociale. În esenţă, lumea nu are esenţă. E vid, la dispoziţia Eului. Sînt ce şi cînd vreau! Tot ce e constituit prin tradiţie şi experienţă e ficţiune. Graniţele, familia, legea, filozofia, proprietatea, arta, statul, istoria şi chiar identitatea sexuală sînt construcţii relative şi arbitrare - fabricaţii impuse de opresori prin dresură socială.

Rămîne de lămurit: dacă totul e relativ şi arbitrar, cum de nu e şi teoria de gen relativă şi arbitrară? Dar fanaticii nu servesc logică. Poate şi pentru că ea le mai aduce o ştire neplăcută: toţi vor sfîrşi denunţaţi şi eliminaţi de proprii camarazi. Revoluţiile ideologice încep cu un bal fratern şi se încheie cu o şedinţă de canibalism.   

Descrisă în punctul de origine filozofică, doctrina care a născut teoria genului, e rezultatul direct al defăimării şi eliminării legii naturale. Adică, a singurului punct de reper şi conduită plasat deasupra pasiunilor umane şi, din acest motiv, respectat de umanitate, în întregul ei. Arbitrajul legii naturale a fost înlăturat odată cu suprimarea lui Dumnezeu şi a raportării la ordinea imanentă a lumii. În traducere: după concedierea lui Dumnezeu. Rezultatul: orice e posibil, totul e permis şi nimic nu e interzis. Ne reîntîlnim, astfel, cu avertismentul lansat, la locul crimei, de Nietzsche şi de Dostoievski, probabil sub presiunea lui Ciolacu.

Aşadar, trimiterea la PSD nu e suficientă. Problema nu e la autorii votului care a promovat amendamentul, ci în conţinutul teoriei propuse spre legiferare. Adevărat, PSD e PSD dar asta n-are legătură cu sexul ci numai cu manevre de dezorientare publică. Procedeul e, deja, cunoscut: o aberaţie progresistă e adusă în faţa decidenţilor, împreună cu promisiunea unei băi de noroi, în caz de vot negativ. Cei ce ar trebui să aibă curajul propriilor convingeri se dau la o parte sau se abţin (PNL) Terenul rămâne liber, cutare partid sau figură retrogradă preia tema şi votează contra. Demonstraţia e gata: din moment ce a fost doborîtă de retrograzi, propunerea era bună.

Conform reţetei, urmează sfînta indignare. Avansaţii locali şi forţele internaţionale ale Binelui se vor inflama. Preşedintele Iohannis nu va promulga legea, dovedind că e un bun lider post-sexual. După cîteva luni de articole internaţionale despre brutele dunărene şi persecuţiile din Carpaţi şi după cîteva şedinţe de dirigenţie în culise cu înaltul cler UE, se va vădi că „opinia publică” nu poate accepta aşa ceva. Legea va fi adusă, iar, de ceafă, în Parlament şi va ieşi de acolo tunsă chilug de impurităţi. Avansaţi apăsaţi, nu vă pierdeţi cumpătul! Victoria e aproape! Chiar autorul rîndurilor de mai sus şi autoarea rîndurilor de mai jos sînt convinşi/convinse: izbînda voastră e izbînda democraţiei!  

A doua secţiune a capcanei e comerţul fraudulos cu drepturi şi libertăţi. Fără excepţie, toate reformele şi inovaţiile progresiste au fost propuse, la cald, în numele toleranţei. Odată aprobate, fiecare din ele s-a transformat, la rece, în izvor de intoleranţă. Regula de fier a progresului astfel impus produce dogme noi şi subţiază libertăţi vechi. Cei ce vor cuteza să critice noile norme vor fi declaraţi fascişti. Orice pretenţie neonorată a oprimaţilor va fi urmată de o rafală de acţiuni în instanţele locale şi, mai ales, europene. Oricine se va adresa domnului Viorica şi doamnei Viorel cu prenumele greşit va fi concediat pe motiv de discriminare. Angajatorul va fi amendat pentru tolerarea unui mediu de muncă ostil.

Ca întotdeauna, escrocheria întunecată a fanatismului îmbracă uniforma binelui, pentru a aresta adevărul. Oastea progresistă susţine că va curăţa umanitatea de erori şi că pregăteşte, astfel, lumea perfectă. Fiind imaculate - deocamdată, ca proiect - obiectivele progresiste dovedesc, dinspre viitor spre prezent, că stau pe o idee la rîndul ei perfectă. Orice alte idei sînt false şi ostile. Adevărul e unic şi manifest, iar asta înseamnă că trebuie împărtăşit fără excepţie. Libertatea de gîndire şi libertatea de expresie nu îşi mai au rostul.  

În România, sîntem, încă, departe de miezul acestui proces dar nimic nu ne împiedică să îi observăm, în avans, consecinţele. Rebeliunea nihilist-progresistă trece în schimbare de regim. De pildă, în Statele Unite şi în Regatul Unit, unde, aub pretext anti-rasist, au început redistribuirea avuţiei, decuplarea de democraţie şi decuparea drepturilor speciale pentru clienţii desemnaţi de elita progresistă.

După cîteva săptămîni de şantaj media, violenţă şi incendii, structurile de putere au început să cedeze. Poliţia e în pragul dizolvării prin interdicţie de finanţare. Giganţi ai capitalului privat, de Lloyds la Barclays şi Nike, urmaţi de instituţii publice între care Banca Centrală şi Biserica Angliei, au anunţat că îşi recunosc rasismul şi sînt gata să ispăşească. În ce fel? Prin donaţii de miliarde, destinate ONG-urilor progresiste şi stră X 4 nepoţilor de sclavi, remodelaţi în tăuni încasatori de despăgubiri. Nimic nu mai poate fi decis fără controlul ideologic al ONG-urilor. Guvernele continuă să fie alese dar nu pot ieşi din programul hotărît de civici, academici şi de braţul lor înarmat cu sticle incendiare, Antifa.

Întreg mecanismul de stat, privat şi academic s-a curbat şi a luat în cîrcă o clasă de întreţinuţi cu drepturi speciale, acces preferenţial la educaţie, priorităţi de cotă şi imunitate la legea penală. Modelul avansează. La noi, aceiaşi oameni care sînt gata să moară de gît cu pensiile speciale, nu au nimic de spus împotriva drepturilor speciale (după care aleargă promotorii de minorităţi şi marginalizaţi)

Pretextele noului asalt asupra civilizaţiei pe care ne codim să o apărăm sînt cunoscute: eliberarea, emanciparea, dreptatea, egalitatea. Numai că acest răspuns a mai răspuns. Pe vremea cînd lumina venea de la Răsărit. Acum, reîncărcaţi cu fanatism şi prostie progresistă, dăm, iar, tîrcoale dictaturii. Apetitul pentru dogmă şi servilism a renăscut.

Mai nou, lumina vine de la Apusul care tocmai a apus. În fond, care e sensul ultim al libetăţii, dacă nu suprimarea ei, în numele libertăţii? Putem încerca alt gen dictatură.