Politică

articolul anterior articolul urmator

Geoana anticipează că Guvernul Ponta va fi răsturnat într-o săptămână

8
12 Feb 2015 13:26:17
Autor: Alina Boghiceanu
Mircea Geoană FOTO Adevărul
Mircea Geoană FOTO Adevărul

Senatorul Mircea Geoană susţine că, în prezent, sunt reunite condiţiile pentru o schimbare de majoritate atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Geoană susţine că în maximum o săptămână Guvernul Ponta va fi dărâmat.

„Estimarea mea este că în cursul următoarelor zile, maximum o săptămână, vom avea concretizarea unei noi majorităţi în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor, printr-un efect de mimetism politic. Condiţiile sunt practic reunite pentru o schimbare de majoritate la început în Senat, apoi la Cameră, şi ne putem pregăti în următoarele săptămâni de concretizarea unui proiect politic, a unui nou Guvern, a unei noi majorităţi”, a spus Geoană, citat de Mediafax.
 
Senatorul susţine că majoritatea actuală din Senat este foarte „fluidă” şi a arătat că senatorii sunt încrezători de faptul că viitorul constă într-o construcţie politică care să reprezinte stânga într-un parteneriat strategic cu dreapta.
 
Întrebat dacă este interest de funcţia de preşedinte al Senatului, senatorul a răspuns că, în discuţiile pe care le-a purtat cu reprezentanţii PNL, nu s-a vorbit despre persoane care i-ar putea succeda lui Călin Popescu Tăriceanu.
 
„E prematur să discutăm de funcţii în viitoarea guvernare. Nu am discutat nici măcar de cine va ocupa poziţiile de la Senat sau Cameră. Nu există în clipa de faţă nicio formă de conversaţie în discuţiile cu partenerii noştri cu privire la vreo funcţie legată de o persoană sau alta. Nu am intrat în negocieri cu privire la persoane”, a spus Geoană.
 
Senatorul Mircea Geoană a trimis câteva săgeţi şi către foştii săi colegi din PSD. „Apelul meu către colegii din Senat şi Cameră este să vină cu curaj alături de mine şi de noi pentru că noi reprezentăm viitorul, iar actuala conducere a PSD reprezintă trecutul. Noi nu vrem să trimitem în opoziţie social-democraţia românească, noi vrem să păstrăm la guvernare, într-un proiect de ţară, social-democraţia românească”, a spus Geoană. 
 
Astăzi a avut loc la Palatul Parlamentului prima dezbatere publică organizată de Noul Proiect Social Democrat şi Mişcarea România Noastră despre contribuţia Stângii la Noul Proiect de Ţară.
 
Citeşte şi:
 
Primele mişcări de trupe în Parlament
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

tampa_killer
12.02.2015, 13:43:59

cat de prost sa fii ca sa urmezi un prostanac??? Poater doar daca le ofera imunitate in fata justitiei caci altfel nu prea au ce castiga alaturi de baiatul din piscina lui Vantu

+1 (3 voturi)
jula ion
12.02.2015, 15:16:39

.........alaturi de mine si de noi ,pentru ca noi reprezentam viitorul...................HAHAHA....... Mirciulica tu esti viitorul la timpul trecut. Inca mai visezi functii ,onoruri?????????????//

+2 (2 voturi)
unU
12.02.2015, 17:50:00

Vrabia malai viseaza !

+2 (2 voturi)
cocor
12.02.2015, 23:16:53

@unU, salut unicule, am fost un pic pe mare si sunt depasit putin de evenimente.Referitor la incriminatul ..Geoana. Omul are probleme de imaginatie: a oferit 20000 de euro pt fiecare expat, a fost presedinte si a tzucat-o pe Mihaita invazul natiunii,mamica lui Mihaita mare luptatoare revolutionara, etc, etc. Mai nou incearca sa explice ca d-lui reprezinta viitorul ! Stau si ma gandesc, hidoseniile astea nu-si dau seama ,, Noiembrie 2014"ca pe zi ce trece romanul este tot mai greu de prostit?

Utilizator Adevărul
12.02.2015, 18:59:40

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările