Geoană, în presa străină: „Campania lui Ponta, una dintre cele mai urâte şi triviale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană FOTO Marian Iliescu
Mircea Geoană FOTO Marian Iliescu

Senatorul Mircea Geoană, exclus recent din PSD, a acordat un interviu publicaţiei „Social Europe Journal“, în care a vorbit despre campania lui Victor Ponta pentru alegerile prezidenţiale şi a opinat că liderul social-democrat a compromis stânga din România.

„Să aruncăm o privire  la campania lui Victor Ponta, considerată în general ca fiind una dintre cele mai urâte şi mai triviale campanii în ultimii 25 de ani de alegeri democratice în România. Sacrificând valorile fundamentale ale stângii, Ponta a ales să îşi atace contra-candidatul cu aceleaşi arme folosite de propaganda lui Ceauşescu: rădăcinile lui germane, religia, părinţii (hărţuiţi în orăşelul din Germania unde locuiesc acum) şi, pentru a face lucrurile chiar mai odioase, i-a adus acuzaţii de adopţii ilegale şi trafic de organe lui Klaus Johannis, în anii ’90  un tânăr inspector şcolar!“, a declarat Geoană, pentru publicaţia europeană.

El  a vorbit şi despre organizarea votului în diaspora, dar şi despre ancheta care vizează împiedicarea dreptului la vot. În acest context, Geoană a amintit şi despre problemele cu Justiţia ale anumitor membri PSD.

„Corupţia a fost un alt principal subiect al campaniei. Ponta, cu mulţi dintre liderii locali şi naţionali ai PSD, făcând o presiune puternică pentru a modifica legislaţia sau a amâna ridicarea imunităţii a unui număr proeminent de parlamentari (de la toate partidele), a mers împotriva sentimentului popular. Prezentând, în mod regulat, avalanşa de inculpări drept o vânătoare de vrăjitoare oficialilor din justiţie, orchestraţi politic de loialii preşedintelui Băsescu, Ponta a confirmat o percepţie mai veche despre PSD, ca partid care protejează politicienii corupţi“, a mai spus Mircea Geoană.

În finalul expunerii sale, senatorul face o trecere în revistă a acţiunilor PSD care au dus la eşecul de la alegerile prezidenţiale şi vorbeşte despre o confuzie ideologică în rândul social-democraţilor.

„Puternic influenţat de gândirea celei de-a Treia Căi (Dl. Blair este consultantul oficial al dlui. Ponta), guvernele succesive ale PSD s-au mutat agresiv spre Centru (unii spun către Dreapta), cu scopul (dovedit total greşit de către rezultatele votului) de a câştiga mai multe voturi liberale. Rezultatul a fost o confuzie ideologică neatractivă pentru publicul tânăr, urban şi cu studii superioare, fără a mai menţiona diaspora“, a arătat senatorul.

Citeşte şi:

Războiul din PSD, la tribunal. Geoană ameninţă că dă în judecată un ministru din Guvernul Ponta: „Banii îi voi dona“

Senatorul Mircea Geoană a declarat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV, că îl va da în judecată pe ministrul Eugen Nicolicea pentru calomnie.

Geoană cere un proiect de consens naţional. Ce rol ar avea Klaus Iohannis

Senatorul Mircea Geoană, proaspăt exclus din PSD, vorbeşte despre un Proiect Naţional, centrat în jurul preşedintelui Klaus Iohannis. Totodată, Geoană face un apel la liderii politici să aibă mai mult curaj politic şi, în acelaşi timp, să înceteze cu vrajba naţională.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite