Politică

articolul anterior articolul urmator

Gheorghe Turda, cel care a cântat imnul României la mitingul PSD, „a cântat“ şi la Securitate. Şi-a turnat de bunăvoie mătuşa

69
10 Jun 2018 17:16:32
Autor: Sebastian Zachmann
Gheorghe Turda, în partea dreaptă a imaginii, cu tricolor în mână, lângă Gabriela Firea Foto INQUAM
Gheorghe Turda, în partea dreaptă a imaginii, cu tricolor în mână, lângă Gabriela Firea Foto INQUAM

Interpretul Gheorghe Turda, cel care a cântat imnul României la finalul mitingului PSD din Piaţa Victoriei, a fost colaborator al Securităţii dovedit de instanţă. Paradoxal, înainte ca Turda să cânte imnul, liderii PSD au înfierat „noua Securitate“, denumită statul paralel.

Din luna martie, Gheorghe Turda este vicepreşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea şi Respectarea României (CNMR), asociaţie apropiată de PSD. Din această postură, Turda va contribui la promovarea identităţii naţionale şi la conservarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, potrivit  unui comunicat de presă al organizaţiei.


 

REPORTAJ Ziua în care PSD s-a luat la trântă cu #Rezist

 


Înalta Curte a decis definitiv în 2011 că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securităţii. Originar din localitatea maramureşeană Săpânţa, Turda are grad de general de brigadă şi a fost verificat de CNSAS pentru că a ocupat funcţia de director al Centrului Cultural Naţional din cadrul Ministerului de Interne.

Într-un raport din anul 1971, un ofiţer de Securitate arăta că Gheorghe Turda s-a prezentat de bunăvoie la postul de miliţie şi a relatat următoarele: „Mătuşa mea Konradt Ileana intenţionează să plece din ţară definitiv. Are aprobat un paşaport la data de 8 august 1971 de către Inspectoratul de Miliţie şi Securitate Maramureş”.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

69 Comentarii

Senza Nome
10.06.2018, 17:25:26

Un comunist turnător expirat!

+26 (28 voturi)
Ionel Marcu
10.06.2018, 17:51:26

Javra de Turda luptă pentru păstrarea pensiei nesimțite de general (de carton), pentru care nu a cotizat și pe care i-o garantează cloaca asta pesedistă, doar și ei au de apărat pensiile speciale ce tocmai și le-au oferit, averile furate, libertatea, amantele de două-trei ori mai tinere. De asta vor neutralizarea DNA și subordonarea justiției.

+29 (31 voturi)
Dorel Hepifanel
10.06.2018, 18:04:03

Adevărat...Cum adevărat e că dl. Şora e acuzat de Eugen Ionesco că ar fi fost turnătorul domniei sale la Paris. Sau tot adevărat este că dumnealui a fost ministru FSN... Aia cu Anna Pauker, mă rog, o las cum a căzut. Întrebarea firească e : ce ne facem cu ipocrizia de conjuctură? (Aici şi domnul Pleşu trebuie întrebat...Are şi domnia sa ceva "merite" jurnalistice din timpul unei anume mineriade, dar asta nu-l ruşinează când e vorba de critici actuale...Deh, ipocrizia de conjunctură nu recunoaşte noţiunea de timp...)

-11 (17 voturi)
TheErrorIsT
10.06.2018, 18:10:28

In articol este vorba de Turda, asta daca nu ai citit. Asa putem sa batem campii si cu turnatorul lui Decebal, Mihai Viteazul, Tepes... de ce nu. Hai sa le luam pe rand: deci Turda.

+11 (13 voturi)
Monte Rosso
10.06.2018, 18:07:57

Asta are valoare de simbol: un securist a cantat imnul Romaniei la mitingul PSD. Care imn, " Trei culori cunosc pe lume"?

+10 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (69)

Modifică Setările