Gigel şi Gheorghe s-au bătut pe Cultură

Gigel Ştirbu

Partidul Naţional Liberal a fost silit să aleagă un ministru al Culturii. Câştigător a ieşit domnul Gigel Sorinel Ştirbu, parlamentar, preşedintele comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, un nume pe care, sunt convins!, până ieri, nu l-aţi auzit niciodată.

Nu vă gândiţi că domnul Ştirbu a cercetat în ascuns. Sau că, pur şi simplu, a refuzat să ţină prelegeri alese invocând junghiul emoţional. Nu! Domnul Ştirbu a fost timp de 7 ani preot în Parohia Roşieni, Olt, apoi a lepădat patrafirul şi a trecut la costumul de subprefect. Da, de la Biserică la Prefectură nu e decât un pas. Pe urmă, a avut grijă să-şi coafeze CV-ul cu unele studii la Universitatea Naţională de Apărare şi Institutul Diplomatic Român. Îndeajuns pentru postul de secretar de stat în ministerul Culturii, pe care l-a ocupat între 2007 şi 2008.

Acum, Gigel Ştirbu aşteaptă cu nerăbdare să păşească în marele biroul ocupat, în ultimul an şi jumătate, de somităţi liberale precum Puiu Haşotti şi Daniel Barbu. Opera domnul Ştirbu, aşa cum este ea sintetizată în CV, se reduce la două titluri mari şi late : „Viaţa Religioasă din România“, publicată în 2008, şi „Liberalismul românesc între 1930 şi 1940“. Atât! La aceste titluri se mai adaugă un proaspăt proiect de lege, prin care domnul Ştirbu  a vrut să dea liber la plagiat. Dacă e „accidental“, se poate plagia, motiva domnul Ştirbu. Nu mai are rost să insist.

Pentru că PNL se vrea a fi un partid mare, liberalii i-au găsit, formal, şi un contracandidat. Mult mai cunoscutul Vlad Nistor. Mai exact, Gheorghe Vlad Nistor. Domnul Nistor este deputat, are multe cărţi publicate, articole, editoriale, a fost consilier prezidenţial, decan al Facultăţii de Istorie, şeful Institutului Diplomatic şi tare ar fi vrut să fie ministru. Acum nu s-a putut. Dar merită să vă spun o poveste despre domnul Nistor.

În primăvara anului trecut, decanul Gheroghe Vlad Nistor se prezenta pentru ultima dată în biroul său de la etajul 1 al Facultăţii de Istorie. Era la finalul celui de-al doilea mandat. Democratic, facultatea a organizat alegeri pentru o nouă conducere. S-au confruntat profesorii Daniela Zaharia, mâna dreaptă a lui Vald Nistor, şi Adrian Cioroianu. A câştigat Adrian Cioroianu, dar cum nu el trebuia să câştige, alegerile s-au mai organizat încă o dată, curat democratic. Cioroianu a câştigat şi a doua oară, şi a treia oara - da, au fost trei tururi de scrutin!-, iar, în final, protejata domnului Nistor  a suspinat şi a rămas simplă profesoară.

Domnul Nistor a ţinut să repare nedreptatea istorică şi a forţat ruperea Facultăţii de Istorie în două pentru a înfiinţa o nouă Facultate de Studiu al Patrimoniului. Şi cum orice facultate are nevoie de un decan, la cine credeţi că se gândise domnul Nistor? N-are sens să vă spun. Ulterior, Gheorge Vlad Nistor a devenit preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti şi a votat ca, în şedinţa următoare, în debutul anului 2014, doi membri ai echipei secesioniste să prezinte proiectul în plen. Astfel, apariţia unei noi facultăţi în România stă într-un simplu vot şi în voinţa domnului Nistor. Dragi români, bucuraţi-vă! După „ministrul HIV“, Cultura a intrat pe mâinile unor băieţi gigei.