„În urmă cu 50, când eram mai tânăr, o treime din bugetul Marii Britanii era pentru educaţie, securitate socială şi pensii. Acum s-a ajuns la două treimi.Ce înseamnă asta? Înseamnă că noi am rămas cu o treime pentru celelalte. Toată lumea (din Marea Britania - n.r.) crede că trăieşte într-o perioadă de pace. Oare? Noi acum suntem protejaţi în Europa de războaie şi avem doar terorismul care ne face probleme. Orice am spune despre «prietenii noştri» ruşi, noi suntem într-o perioadă a tensiunilor, nu în una a conflictului“, a declarat fostul lider al Camerei Lorzilor la una din dezbaterile organizate de organizaţia neguvernamentală Strategikon
Mai mult, Robert Salisbury a punctat faptul că actorii NATO, precum şi statele membre ale UE trebuie să se adapteze la provocările contemporane. „Noi avem o mare provocare strategică şi nu prea reuşim să răspundem strategic. Noi trebuie să ne schimbăm atitudinea şi cred că oponenţii noştri au înţeles deja asta“, a mai spus britanicul.
La dezbaterea unde a vorbit fostul lider al Camerei Lorzilor a mai luat cuvântul şi europarlamnetarul Andi Cristea.„Când ne uităm la NATO şi UE ne gândim la ele atât din perspectiva hard power, cât şi din cea a soft power. NATO şi UE împart valori comune şi amândouă au aproape aceleaşi provocări, fie că vorbim de spaţiul estic, fie că vorbim de zona de sud“, a declarat europarlamentarul PSD Andi Cristea, vicepreşedinte al Comisiei de Afaceri Străine din Parliamentul European.
UE, NATO şi apărarea Europei
De asemenea, acesta a subliniat că UE şi NATO n-ar trebui să se suprapună în ceea ce priveşte forţele de apărare, ci ar trebui să fie complementare.„Noi vrem o complementaritate între NATO şi UE când discutăm despre apărarea comună“, a mai spus Cristea.
Acesta a mai atras atenţia că în prezent UE se confruntă cu provocări precum războiul hibrid, terorism sau migraţie. În plus a nominalizat problemele pe care UE le are în ceea ce priveşte urmările situaţiei din Siria, dar şi cele din Turcia.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate