Graţierea bunului-simţ

(Actulizare parţială a articolului  din 15.10.2012  publicat după apariţia primei iniţiative legislative similare....)

Proiect de lege: ,pedepsele cu închisoarea de pînă la patru ani inclusiv....vor fi graţiate...’’

Motivare: ,,ameliorarea supraaglomerării penitenciarelor...’’

Doi oameni politici cu vechime în acest domeniu - al politicii zic - s-au trezit ei să repropună un proiect de lege care dacă n-ar fi periculos, ar fi caraghios. Măcar pentru cum e argumentat şi tot te bufneşte rîsul. Dar gîndind c-ar putea fi aprobat, te podideşte plînsul.

O astfel de iniţiativă legislativă nu are nimic în comun cu Constituţia, cu legile, cu respectul faţă de justiţie şi societate. Care societate e formată din oameni. Intr-o societate normală, oamenii corecţi sînt apăraţi prin legi împotriva celor care ignoră normele societăţii.

Această iniţiativă arată că separarea puterilor în stat, în concepţia unora, poate îmbrăca orice formă. Aduc în discuţie separarea puterilor în stat pentru că această separare reprezintă însăşi garanţia normalităţii (unii îi spun pompos, democraţie) în relaţiile omului cu statul.

Vorbesc aici despre puterile legislativă, executivă şi judecătorească. Prima e reprezentată de Parlament, cea executivă se referă la Preşedinte, Guvern, ministere, ş.a., iar cea judecătorească se defineşte prin chiar denumirea ei.

Blazonul justiţiei, dreptatea legată la ochi, are intr-o mînă balanţa şi în cealaltă sabia. Balanţa simbolizează cîntărirea probelor, iar sabia aplicarea pedepsei. Pînă la acest moment simbolurile nu au existat separat. Ori tocmai acest proiect de lege le desparte, prefigurînd parca o lege care va interzice pedepsirea infractorilor ! V-aţi mira ?! Doar e democraţie.

Un om ajunge să fie condamnat ca urmare a ceea ce a făptuit. Dar între faptă şi condamnare mai există ceva. Există o parte vătămată, există poliţişti, procurori, proceduri, experţi, avocaţi şi în cele din urmă, există JUDECĂTORI.

Toţi cei implicaţi în actul de justiţie îşi fac datoria cu speranţa şi convingerea că munca lor nu e în zadar, că dreptatea, de acolo de unde a fost ea dosită de cei certaţi cu legea, îşi va găsi drumul spre cei care o aşteaptă. Spre cei care mai cred în ea.

Judecătorul, prin sentinţa pe care o dă, materializează munca poliţiştilor, procurorilor şi a tuturor celor ce au participat la instrumentarea dosarului. Tot prin sentinţă, judecătorul cuantifică şi activitatea avocaţilor. Acest drum dintre faptă şi condamnare se poate întinde pe ani de cercetări şi dezbateri. La final, DREPTATEA revine. Judecătorul aplică LEGEA şi repară ce mai poate fi reparat. Printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă. IREVOCABILĂ.

Şi vine cineva, reprezentant al uneia dintre puteri, care propune colegilor de putere, legislativă mai precis, să ignore ceea ce au hotărît nişte judecători. Judecători care la rîndul lor sînt reprezentanţii altei puteri : judecătoreşti. Cine le dă dreptul aleşilor poporului să nesocotească ceea ce stabileşte un judecător ?! Puterea legislativă e mai egală decît cea judecătorească ?

Sînt situaţii cînd judecătorul este obligat de Codul penal să condamne un om chiar dacă el, judecătorul, simte că legea e prea aspră. Trebuie să aplice acea lege. Dar tot legiuitorul a prevăzut şi o ieşire din această situaţie: graţierea acordată de Preşedintele ţării. În mod excepţional şi punctual. Iar decizia aparţine preşedintelui care-şi asumă direct eliberarea celui care.....merită.

Şi cu toate astea vine acel cineva şi motivează, absolut stupid şi aiuritor, propunerea legislativă: e necesara o graţiere pentru că nu mai sînt locuri în puşcării...(!?)  :

Serios ?! Dar nu mai sînt locuri nici în spitale ! Iar cei din spitale nu au nici o vină că au ajuns acolo. Ce  facem, graţiem şi acolo ?! Sau acolo nu mai e cazul ?!  De multe ori privindu-i pe bolnavi în saloanele  pline de gîndaci, igrasie şi resemnare, gîndul mă duce la ,,anticamerele morţii’’ din unele puşcării americane: celulele în care condamnaţii la pedeapsa capitală, aşteaptă executarea sentinţei. Au fost ,,graţiate’’ totuşi multe spitale. Că prea erau populate şi.... nerentabile. În plus exista şi riscul ca unii bolnavi să.... se însănătoşească. Nu prea mai sînt locuri nici în grădiniţe şi nici în şcoli. Apropo, nu prea mai sînt locuri nici în cimitire, sau dacă sînt, costă ,,cît nu face’’. Şi acolo, în cimitire, ar trebui o graţiere, ceva. Pentru că preoţii ne afurisesc dacă optăm, precum strămoşii noştri dacii, pentru  incinerare. Dar să revenim...

Pentru aceeaşi faptă, un judecător poate stabili diverse pedepse. Da, pentru că el ia în calcul o mulţime de date ( oferite de poliţişti, procurori, avocaţi, experţi,comisii...). Unui inculpat îi poate da maximul prevăzut de lege, altuia minimul. Şi chiar poate să-i dea altuia, ,,cu suspendare’’. Că de-aia legea prevede că pedeapsa este cuprinsă între atîţia şi atîţia ani. Judecătorul e acela care apreciază cît de mult trebuie să stea în puşcărie unul sau altul pentru ce au făcut. Că de-aia e JUDECĂTOR ! Pentru aceeaşi faptă unul poate primi şase luni iar altul 5 ani şi două luni. Pentru că aşa prevede legea şi aşa stabileşte judecătorul.  Pentru că e normal să se ţina seama de circumstanţele atenuante sau agravante. Asta se cheamă INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI.

Şi vine unul şi spune că nu mai sînt locuri în puşcării şi că cel mai bine ar fi să le mai golim. Păi asta n-ar fi altceva decît o încurajare, o invitaţie la fărădelegi ?! Graţierea astfel motivată este un cadou făcut în ciuda logicii, un cadou nemeritat şi ilegal. Este ,, Poftiţi la infracţiuni, domnilor! E superofertă...!’’

Puşcăriile sînt pline pentru că mulţi, prea mulţi dintre concetăţenii noştri au comis şi comit infracţiuni. Infracţionalitatea a ajuns la cote absolut alarmante. De ce s-a ajuns aici, de ce exista printre noi unii cărora nu le mai pasă de nimic, nu mai recunosc şi nu mai respectă vreo lege, sînt întrebări la care trebuie să răspundem noi, societatea. Cert este că oamenilor a ajuns să le fie groază să mai meargă noaptea pe stradă, le este frică pentru viaţa lor şi a copiilor lor, le este teamă pentru bunurile agonisite. In România de azi crimele, furturile, excrocheriile, tîlhăriile, violurile, au devenit prezenţe cotidiene. Anii mulţi de puşcărie reprezintă singura sperietoare, de multe ori nu suficient de convingătoare, pentru cei care consideră infracţiunea un mod de viaţă.

Şi vine unul şi spune că nu mai sînt locuri în puşcării şi că cel mai bine ar fi să le mai golim. Dar nu mai bine propune majorarea pedepselor şi prin asta descurajarea potenţialilor infractori ? Nu. Mai bine-i graţiem ! De ce ?! Prietenii ştiu de ce.....!

Dacă într-adevăr trebuie ceva graţiat, acela este BUNUL SIMŢ, arestat, condamnat şi ascuns de atîţia ani în puşcăriile numite Ticăloşie, Decădere, Mercantilism, Corupţie, Depravare, Grandomanie, Laşitate, Trădare, Perfidie,....... într-un cuvînt, POLITICĂ.

Victimele sînt în majoritatea cazurilor oamenii simpli care nu beneficiază de gardă de corp, maşină de serviciu, imunităţi şi lux în Palatul Parlamentului. Victimele acestea nu înţeleg de ce aleşii neamului nu se gîndesc la ei, cetăţenii, decît in doua ipostaze: ca alegători, odata la patru ani şi ca  plătitori de taxe, în fiecare zi. În rest, să se descurce. Oamenii acestia simpli aşteaptă de la parlamentari legi în favoarea oamenilor cinstiţi, nu în favoarea infractorilor. Oamenii acestia simpli  încă mai au încredere în justiţie.

Articol publicat prima dată pe stelian-tanase.ro.