Guvernatorul Deltei Dunării a fost demis de premier, după ce i-a criticat pe Grindeanu şi Dragnea pentru partida de pescuit. „E un temei politic“
0Grigore Baboianu, care i-a criticat în urmă cu două săptămâni pe premierul Sorin Grindeanu şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru faptul că, în loc să promoveze pescuitul sportiv, s-au lăudat cu zecile de ştiuci capturate în Deltă, a fost revocat, prin decizie a şefului Executivului, din postul de guvernator al Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
Decizia de revocare a lui Grigore Baboianu a fost semnată luni de premierul Sorin Grindeanu şi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial.
În acelaşi timp, premierul a semnat şi o decizie prin care l-a numit pe Mălin-Matei Muşetescu în postul de guvernator al Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
Contactat de reporterii Digi24, fostul guvernator spune că a aflat de revocare în această dimineaţă, de la un coleg. „Eu am ajuns la birou, un coleg mi-a comunicat că domnul Mălin Muşetescu este noul guvernator. Dar cum se întâmplă, împricinatul este ultimul care află oficial”, a spus Grigore Baboianu.
„Ştiţi că nu iese fum fără foc, sau invers, şi dacă a existat un temei, primul temei nu poate fi decât cel politic. Nu sunt angajat politic şi ca atare guvernarea îşi face datoria să numească oameni din coaliţia de guvernare. M-am legat de domnul premier şi de asta, astea sunt hotărâri politice”, a mai spus el.
În urmă cu două săptămâni, Baboianu i-a criticat pe premierul Sorin Grindeanu şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru faptul că, în loc să promoveze pescuitul sportiv, s-au lăudat cu zecile de ştiuci capturate în Deltă. „Domnul premier şi domnul preşedinte al partidului au avut acele permise de intrare în Delta Dunării. M-aş fi bucurat dacă cei doi sau unul din ei arătând o ştiucă de dimensiunile… este un trofeu! Nu poţi să-l laşi să moară! Ar fi putut demonstrativ, să o arate, să o pupe, să-i dea drumul în apă. Să zică: «Domnule, aşa faceţi în Delta Dunării!». Dar, cu siguranţă, la următoarea descindere, un alt guvernator va putea să arate un astfel de exemplu din partea…", a spus guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, la Europa FM.
Întrebat de ce vorbeşte despre un alt guvernator, Baboianu a răspuns: „Pai dacă dau astfel de exemple...". Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a refuzat să spună unde anume au făcut premierul Sorin Grindeanu şi liderul PSD capturile de ştiuci.
În replică, Liviu Dragnea a declarat atunci că guvernatorul Deltei Dunării, Grigore Baboianu „vorbeşte ca să se afle în treabă”, preşedintele PSD întrebându-se dacă motivele nervozităţii lui Barboianu nu ar fi legate de faptul că „l-a păcălit cineva că va fi schimbat”.
La sfârşitul lunii martie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris pe Facebook că l-a învăţat pe premierul Sorin Grindeanu să pescuiască, prim-ministrul prinzând nouă ştiuci, ceea ce este "foarte bine pentru un începător” care nu a pus niciodată mâna pe lansetă. Dragnea a postat şi fotografii de la pescuit.
În locul lui Baboianu, premierul Sorin Grindeanu l-a numit în funcţia de guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pe Mălin-Matei Muşatescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Delta.Mălin Matei Muşatescu este un ecologist convins, fiind vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Delta. Totodată, lucrează la Caţavencu, vestita revistă de satiră şi umor.