Guvernul a avut prima şedinţă a Comitetului Interministerial pentru aderarea la OCDE: Este şansa unei noi etape de reforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
OCDE FOTO Arhivă
OCDE FOTO Arhivă

Guvernul a anunţat că premierul Nicolae Ciucă a condus prima reuniunea Comitetului Interministerial privind aderarea României la OCDE, informând că România va începe activităţile aferente aderării. Potrivit Executivului, statul român este aderent la şase din cele opt standarde esenţiale pentru aderare la OCDE.

„Decizia de ieri a Consiliului OCDE referitoare la deschiderea negocierilor de aderare cu România reprezintă pentru noi o oportunitate pe care suntem datori să o valorificăm. Reuniunea de astăzi este semnalul pe care îl dăm privind seriozitatea cu care tratăm pregătirea aderării noastre la OCDE, pentru a fi alături de statele dezvoltate, care deţin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. După aderarea la NATO şi UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este şansa unei noi etape de  reforme în favoarea cetăţeanului şi alinierea societăţii noastre la modelul democraţiilor consolidate”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă , potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. 

„Convocarea de astăzi, la nivel de ministru, a reuniunii Comitetului Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) este menită să transmită mesajul necesar impulsionării eforturilor României în ceea ce priveşte dosarul de candidatură la organizaţie. Dacă decizia de începere a negocierilor pentru aderarea României la OCDE a fost una politică, pregătirea tehnică ocupă un loc central în parcursul ţării noastre spre aderare”, mai arată sursa citată, informând că premierul Nicolae Ciucă a condus şedinţa Comitetului Interministerial OCDE, ce are rolul de coordonare a negocierilor şi transformărilor necesare pentru admiterea României în Organizaţia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.C.D.E.). 

   

Potrivit sursei citate, „Consiliul Interministerial a validat asumarea ataşamentului României la principiile, valorile şi standardele organizaţiei, astfel cum sunt întărite şi dezvoltate în cele două documente recent adoptate de OCDE, în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de la nivel ministerial (Paris, octombrie 2021) – “DECLARAŢIA PRIVIND VIZIUNEA OCDE” şi “DECLARAŢIA MINISTERIALĂ A CONSILIULUI DIN 2021”. 

„Valorile şi principiile din aceste ultime două documente relevante se referă la importanţa coordonării eforturilor la nivel internaţional, de către toate statele membre OCDE în domeniile considerate esenţiale:

- Redresarea post-pandemie prin abordarea tuturor politicilor prin reafirmarea angajamentului faţă de democraţie, statul de drept, drepturile omului, egalitatea de gen, principiile economiei de piaţă deschise;

- Promovarea unor direcţii de acţiune eficiente în domeniile schimbărilor climatice, transformării digitale, a unui sistem comercial multilateral bazat pe reguli clare, a pieţei globale a forţei de muncă, impozitarea economiei digitale;

- Formularea unor politici şi standarde mai bune care să asigure revenirea rezilientă, verde şi durabilă după pandemie”, mai informează Executivul. 

De asemenea, Guvernul a mai explicat că România este aderentă la 6 din cele 8 standarde esenţiale pentru aderare:

Declaraţia privind Investiţiile;

Principiile Guvernării Corporatiste;

Principiile pentru Elaborarea Politicilor Internetului;

Recomandarea Bunelor Practici în Statistică;

Cadrul Inclusiv al BEPS – Erodarea Bazei şi Schimbarea Profitului;

Forumul Global al Transparenţei şi Schimbului de Informaţie”

„În lunile următoare, România va începe activităţile aferente aderării la Codurile de liberalizare. De asemenea, România şi-a exprimat deja intenţia de a adera la Convenţia OCDE Anti-Mită. Toate aceste angajamente se transpun în reforme relevante pentru modernizarea economiei ţării noastre”, mai informează Guvernul României. 

Alături de România, decizia de deschidere a negocierilor pentru aderarea la OCDE s-a referit şi la Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite