Guvernul Cîţu pleacă la drum cu un handicap de imagine formidabil. Cîmpeanu, propus ministru cu binecuvântarea lui Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este de neînţeles gafa impardonabilă  a liberalilor. Singura scuză, cât de cât acceptabilă, este că ministrul Cîmpeanu le-a fost impus liberalilor de către preşedintele Iohannis. Din ce motive, greu de spus. Posibil pentru că s-a implicat în proiectul România Educată, l-a lăudat, şi a promis că îl duce la bun sfârşit. Dar să-ţi ostilizezi toată lumea academică cinstită, toată presa, alegătorii, puţini câţi au fost, este inacceptabil.

 Nu credeam că preşedintele Iohannis si liberalii pot fi atât de opaci, atât de dispreţuitori faţă de cei care i-au susţinut mult timp. Şi pe care îi vor pierde în viitor.

Cum s-a ajuns la ministrul Cîmpeanu

Au fost mai multe nume vehiculate pentru ministerul Educaţiei: Monica Anisie, Raluca Ţurcan, Sorin Cîmpeanu. Au mai apărut în presă şi alte propuneri, Sorin Costreie printre ele. Se pare că Preşedintele Iohannis nu a fost de acord. Cîmpeanu sau nimic.

La începutul şedinţei BPN, Cîţu le-a precizat liderilor PNL că miniştrii pe care îi propune au fost discutaţi în prealabil cu preşedintele Klaus Iohannis, au  precizat sursele G4Media.ro.  Altfel nu-mi explic cum oameni cu experienţă din conducerea PNL, care ştiu pulsul presei şi părerea  elitelor intelectuale din această ţară, au acceptat o asemenea prostie. Au ascultat vocea „stăpânului”, fără crâcnire. Cu puţine excepţii. Potrivit surselor G4Media.ro, au votat împotrivă Ilie Bolojan şi Florin Roman şi s-au abţinut Emil Boc, Cristian Buşoi, Dan Motreanu, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău.

Iată, reluate, „păcatele” şi datele care îl fac pe Cîmpeanu incompatibil cu ideologia liberală, cu pretenţiile coaliţiei PNL, USR PLUS, UDMR că vor face o politică diferită de aceea a PSD.

  • Primul  mandat de ministru al Educaţiei a fost în Guvernul PSD condus de Victor Ponta în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015, iar până în prezent Sorin Cîmpeanu a schimbat 3 partide: a fost membru ALDE, apoi PRO România, pentru ca din ianuarie 2020 să fie membru PNL.
  • Alături de Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu a văzut în Tăriceanu, apoi în Ponta, viitorul şi perspectiva de mai bine pentru România. Că apoi s-a răzgândit, nu este o dovadă că şi-a schimbat convingerile care l-au dus alături de Tăriceanu şi de Ponta.
  • Sorin Cîmpeanu l-a salvat pe Oprea de acuzaţia de plagiat.  Consiliul de Etică din subordinea lui Sorin Cîmpeanu a dat un verdict în timp record, din care rezultă că Oprea nu ar fi plagiat, în ciuda dovezilor de domeniul evidenţei.
  • Sorin Cîmpeanu, rector al USAMV, l-a susţinut public pe Victor Ponta în campania pentru alegerile prezidenţiale, conform dovezilor apărute în presă.
  • În 2019, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, pe Sorin Cîmpeanu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Pentru ce merite? Nu se ştie.
  • În 2014 Sorin Cîmpeanu a dat o OUG în sprijinul lui Ponta, prin care cei care se simţeau cu musca pe căciulă puteau renunţa la titlul de doctor. Fără să dea înapoi banii obţinuţi prin fraudă.
  • Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat la TVR că diplomele a 70.000 de absolvenţi de studii universitare neautorizate – în majoritate acordate de Universitatea Spiru Haret – vor fi recunoscute de Ministerul Educaţiei printr-o ordonanţă. O încurajare pentru universităţile private să continue programe de studii neacreditate.
  • Cazul Barangă. A devenit celebru, după ce premierul Orban l-a numit şef la „spălarea banilor”. Laurenţiu Barangă a ajuns conducător de doctorate la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), patronată de Sorin Cîmpeanu, deşi cu diploma de bacalaureat falsificată. Barangă a recunoscut în faţa procurorilor că şi-a falsificat diploma de bacalaureat, potrivit încheierii de şedinţă a Judecătoriei Sectorului 5. El a fost acuzat că şi-a falsificat diploma de BAC, dar şi alte documente de studii. CV-ul public al lui Barangă începe la vârsta de 32 de ani, când a absolvit bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti, însă apoi a acumulat numeroase titluri şi diplome, inclusiv doctor al Universităţii Valahia din Târgovişte şi cursant la Colegiul Naţional de Apărare, Colegiul Naţional de Afaceri Interne. Cum poate un personaj care n-a fost în stare să ia Bac-ul pe „bune”, să ajungă  conducător de doctorate, doar în România se poate vedea. Barangă a fost profesor, coordonator de doctorat şi şi-a obţinut  abilitarea la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, instituţie de învăţământ al cărei rector este Sorin Cîmpeanu.
  • Sorin Cîmpeanu este membru în Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN), înfiinţată de Gabriel Oprea împreună cu George Maior, cunoscută prin titlurile de doctor, bazate pe teze plagiate, pe care le-a acordat cu generozitate mai marilor politici ai zilei. ASSN l-a făcut şi pe Cîmpeanu  academician.
  • Au fost discuţii în spaţiul public dacă teza de doctorat a dlui Cîmpeanu conţine, sau nu, pasaje din cărţile conducătorului său de doctorat, prof. Ionel Jinga. Până în prezent nu s-a demonstrat nimic concret. Cu ocazia desemnării sale pentru funcţia de ministru, este foarte posibil ca cercetările în privinţa tezei sale de doctorat să fie reluate.
  • Ca şef al Consiliului Naţional al rectorilor (CNR),  a asociat acest Consiliu la Organizaţia lui Alexandru Cumpănaşu, organizaţie din care s-a extras cu „oroare” după aventurile tragi-comice ale lui Cumpănaşu.
  • Rectorii a 45 de universităţi din întreaga ţara, în frunte cu dl Cîmpeanu, au semnat o scrisoare de susţinere pentru Valentin Popa, propus ministru al Educaţiei, dar criticat pentru greşelile gramaticale pe care le face în exprimare. Mişcarea de solidaritate, posibil la cererea lui Dragnea,  s-a încheiat lamentabil: a adus mari prejudicii de imagine mediului universitar şi i-a avantajat pe politicieni precum Dragnea,  care au putut justifica numirea unui ministru agramat cu susţinerea arătată de  cei 45 de rectori (conform recorder.ro).
  • Sorin Cîmpeanu susţine ideea, de origine PSD, a rectorului în funcţie „pe viaţă”, cu oricâte mandate. Ca la primari! A şi acţionat pentru legiferarea acestui mod de a ocupa funcţiile de rector.
  • Sorin Cîmpeanu a cerut desfiinţarea CNATDCU, astfel că tezele de doctorat să fie verificate doar la nivelul universităţii care le-a acordat. Să nu se afle câte teze de doctorat plagiate are România!

Cum n-au contat aceste date din biografia lui Sorin Cîmpeanu în ochii preşedintelui Iohannis este imposibil de înţeles.

Nu ştiu dacă Sorin Cîmpeanu va obţine, sau nu, votul în comisiile parlamentului şi de investire în plenul parlamentului. Dar chiar şi dacă nu va fi ministru, scandalul pornit de această opţiune a preşedintelui Iohannis va însoţi guvernul Cîţu mult timp de acum înainte. Nu văd cum Sorin Cîmpeanu ar trebui contribui la evoluţia pozitivă a învăţământului românesc, când în toată activitatea sa a dovedit că apără interesele fabricilor de diplome universitare  private, şi nu are nici o legătură cu învăţământul preuniversitar. În mod sigur va fi „încălecat” de structurile din minister şi instituţiile subordonate şi va face exact ce vor dori acestea. Exact ca in anii trecuţi.

Concluzie

O mai mare vulnerabilitate decât această propunere în guvernul Cîţu, cu greu se poate imagina. Un „cal de bătaie” permanent pentru presa independentă, toate acţiunile viitorului ministru vor fi puse sub lupa presei şi criticate violent, pentru că nu-mi imaginez că având un astfel de trecut profesional poate contribui la reformarea învăţământului românesc. În loc să se vorbească de programul de guvernare, de perspectivele guvernului Cîţu în modernizarea României, subiectul predilect al tuturor comentariilor va fi Sorin Cîmpeanu. Are vreo logică? Nu are.

Există şi şansa ca Sorin Cîmpeanu să realizeze în ce postură delicată îl pune această desemnare şi să renunţe la  ea înainte de a fi prea târziu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite