Guvernul de Pică sau Ponta în Ţara Minunilor

În povestea lui Lewis Carroll, Ducesa e însetată de sânge şi toată lumea trebuie să îi facă pe plac, aşadar, Ducesa Antonescu al cui cap visează psihotic să îl taie? Probabil că doar Marele Motan ştie şi de aceea îi suflă în ceafă Pălărierului Ponta.

Negocierile au fost dure. Ponta de o parte, iar Dragnea, Anto şi Varanul în coasta lui, pe de altă parte. Cu creionul pe hârtie s-a scris, s-a tăiat, iar s-a scris, iar s-a tăiat. Până la urmă nu a mai mers nici tehnica asta şi Felix Motanul a decis ca toţi candidaţii doriţi să stea aliniaţi în faţa lor. Ăla micu îi scotea pe câte unii din linie şi îi băga pe alţii, după cum Varanul, cu gesturi imperiale de stăpân de sclavi, decidea. Ăla micu e cel mai cuminte. Asta a fost atunci. Acum, personajele s-au trezit în plină poveste. Cum guvernarea a devenit anul acesta o chestiune de haiducie, rişti să devii ridicol dacă, raportându-te la oferta guvernamentală, ai folosi un limbaj în termeni de administraţie publică şi guvernamentală, teorii despre statul eficient. E ca şi cum deschizi uşa şi nimereşti în Curtea Miracolelor – o adunătură colorată de hoţi, borfaşi, mincinoşi, plagiatori, prostituate. O poveste de „succes”, de haiducie, dar nu în folosul poporului, ci în folosul celor cu portofolii, cu datorii de plătit, pentru că ei ajung acolo cu misiune – miniştri-mercenari. Personajele sunt dependente de adrenalină, viaţa politică a devenit o cursă la limită, on the edge. Ponta s-a trezit, de anul acesta, în Ţara Minunilor – aia în care faci ce vrei, calci în picioare orice, te aliezi cu oricine, arunci peste bord pe oricine nu îţi mai foloseşte propriilor interese. Din Curtea Miracolelor nu poţi ajunge decât în Ţara Minunilor.

Ţara Minunilor lui Ponta îşi are cartierul general la Palatul Victoria. În povestea asta, la fel ca şi în cea a lui Lewis Carroll, personajele-miniştri se dedau la poţiuni magice, lăcomia e mare!, şi, deodată, se fac mici în scaunele din jurul mesei lungi din celebra sală de şedinţe. Atât de mici sunt miniştrii încât le vezi doar ochii la nivelul mesei privind speriaţi nu spre Ponta-Pălărierul, nu!, ci spre Pisica Chesire alias Felix Motanul obraznic, dictatorial, nemilos, viclean. La fel ca în poveste, Felix-Marele Motan e undeva sus, în umbră, apare în peisaj când nimeni nu se aşteaptă, trage sforile, trimite ameninţările via Antene, ştie tot despre oricine, apasă pe butoane. Şi mai e cineva la care toţi miniştrii, inclusiv Ponta, trebuie să fie atenţi să nu fie înghiţiţi – new entry: Dragnea, Valetul de Pică, căruia i-a fost frică să atingă Biblia, nu poţi să ştii când Ăl de Sus apare şi te trăzneşte, are şi el, Dragnea, o limită. Doar el se poate uita în ochii lui Felix Motanul, doar el se poate uita la Ponta cu aerul îndrăzneşte, că scot şişul! În tot acest balet al privirilor, miniştrii nu ridică ochii din podea decât la comandă. Bănicioiu se uită plin de speranţă spre Dragnea şi speră totuşi să o primească pe Cătălina ca pe o căprioară, de ce nu, drept dar de Crăciun?!. Fenechiu nu zice nici pâs, poate aşa Marele Motan nu va fi tentat să folosească chestiunea transformatoarelor într-un fel sau altul, nu ştii niciodată ce pune la cale. Mona e cuprinsă de o lene pur moldovenească, nu credea că ăştia or să fie aşa de duri şi nu vor ţine cont de faptul că ea e o doamnă şi s-a săturat să tot dolojîască cuiva oricui şeva, sălbaticii ăştia o sperie. Şova se uită pe ascuns la nişte poze cu victimele Holocaustului şi nu înţelege ce vină are el, că el nu a făcut nimic, nu a omorât pe nimeni, că el a învăţat ceva despre libertatea cuvântului, ceva ceva şi la istorie, nu mai ştie el clar ce şi cum, dar crede că libertatea cuvântului e ca şi cum laşi cuvântul să iasă în lume fără să îi pui botniţă, că e gratis cuvântu`.

Undeva, într-un colţ, în penumbră (îi place să îşi regizeze intrările, ieşirile, chicotelile şi gravitatea spuselor) cuibărit în fotoliul cel verde adus din recuzita de la Cotroceni (cel în care dădea din mâini emoţionat că el e preşedintele României ad interim şi mai era ceva cu ză mazăr and ză fazăr), Ducesa alias Antonescu cel isteric priveşte pe deasupra Guvernului cu sentimentul lucrului bine făcut – ungurii nu sunt în jurul mesei, iar cu asta şi-a scos pârleala, atâtea chestii a avut de îndurat, numai dacă îşi aminteşte tristeţea şi jalea cu care a trebuit să îşi facă bagajele astă vară şi să plece de la Cotro.

În povestea lui Lewis Carroll, Ducesa e însetată de sânge şi toată lumea trebuie să îi facă pe plac, aşadar, Ducesa Antonescu al cui cap visează psihotic să îl taie? Probabil că doar Marele Motan ştie şi de aceea îi suflă în ceafă Pălărierului Ponta.

Această punere în scenă nu ar fi completă fără backing vocals boys-baronii locali: Mazăre cu ochii strălucitori după ce a tras o linie, îmbrăcat la patru ace – adică în culorile curcubeului, Oprişan uşor nătâng, dar fericit că şmecherul de la Constanţa a adus fetele în costume de baie care chicotesc şi ele fericite că au ajuns la Guvern – această menajerie devenită curiozitate naţională. Nichita nu lipseşte, prin ochelari măsoară anatomia perfectă a domnişoarelor sumar acoperite, armonie, perfecţiune. Atâta zarvă când lucrurile sunt simple dacă eşti la butoane! Şi nu putem uita, pentru culoare, de Vanghelie care este, chiar dacă, în ultimul timp, nu prea a ieşit în peisaj din cauza Oanei. Măcar pentru o replică: Guvernul Ponta II care este!