Hilde Brandl: România nu are reprezentant la „Săptămâna europeană a IMM-urilor“ pentru că Ilan Laufer a uitat să organizeze un concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali din Bucureşti, Hilde Brandl, a afirmat, luni, că România nu va avea un reprezentant din partea Guvernului la un eveniment european deoarece ministrul IMM-urilor, Ilan Laufer, ar fi uitat să organizeze un concurs.

„România nu va avea niciun reprezentant la Săptămâna IMM-urilor, un eveniment european extrem de important, organizat de Comisia Europeană, deoarece Ministerul pentru Mediul de Afaceri a ... uitat să organizeze un concurs naţional care să stabilească reprezentanţii ţării noastre“, atrage atenţia Hilde Brandl, preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali din Bucureşti. „România trebuia să trimită numele reprezentanţilor săi până în data de 30 octombrie 2017, însă Executivul român nu şi-a respectat angajamentele europene“, mai arată Brandl.

Liderul liberal aminteşte că Executivul european a solicitat României să organizeze acest concurs şi să trimită clasamentul final, urmând ca primele două locuri să fie invitate automat la faza preliminară a concursului„'Idei din Europa”, ce va avea loc la Tallin în perioada 20-22 noiembrie 2017. În funcţie de performanţa celorlalte ţări, din România ar fi putut merge chiar şi locurile 3, 4 şi 5. Faza finală va avea loc la Haga, în primele luni ale anului viitor.

„Întreg procesul era organizat cu bani europeni, astfel încât costurile pentru noi ar fi fost zero', explică Brandl. „Evenimentul reprezenta o oportunitate uriaşă pentru antreprenorii români să îşi măsoare forţele cu competitorii europeni. În plus, la astfel de evenimente se construiesc relaţii personale ce se pot transforma în oportunităţi de afaceri pentru antreprenorii români”, a adăugat liderul PNL.

„Ministerul pentru Mediul de Afaceri nici măcar nu a anunţat acest concurs pe site-ul său, ba chiar ultimul mesaj din secţiunea 'Târguri şi expoziţii' datează din 2007, anul în care am aderat la Uniunea Europeană“, completează Hilde Brandl

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite