Hoţul neprins nu e negustor cinstit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem un popor care tolerează şi glorifica furtul şi aici e marea problemă. Până când nu învăţam că schimbarea începe cu noi, vom avea conducătorii pe care ni-i merităm, aleşi prin vot liber şi democratic!

„Căţeluş cu părul creţ/ Fură raţa din coteţ/ Şi se jură că nu fură/ Dar l-am prins cu raţa-n gura! Şi cu ou-n buzunar/ Hai la sfatul popular” (poezie pentru copii)

Văd în aceste zile multă lume oripilată de faptul că foarte mulţi candidaţi consideraţi „penali” au fost aleşi. Şi, când zic „aleşi”, mă refer la faptul că aceştia au obţinut procente de peste 50% din voturile valabil exprimate, ceea ce le-ar fi permis să devină primari şi în condiţiile în care ar fi existat vot în două tururi. Analiştii îşi dau ochii pe spate oferind explicaţii care ţin de manipulare şi sărăcie, jurnaliştii înfierează partidele politice care promovează aceşti oameni, iar societatea civilă vorbeşte despre nevoie de educaţie electorală. Toate sunt, parţial, adevărate! Musai, însă, trebuie să se ţină cont de faptul că „furtul” are, în mentalul românesc şi o altă valoare/ conotaţie decât cea legată de infracţionalitate.

În spaţiul actual românesc, şi nu numai,  haiducii erau ceea ce şi acum numim „infractori”.  Aceştia încălcau legile ţării în care ei vieţuiau furând averea unora (bogaţilor), distribuind şi către „prostime” surplusul. „Redistribuirea avutului” pe criterii extrem de subiective (primeau „mila” haiducului doar cei apropiaţi lui) i-a transformat pe haiduci în „eroi” populari. Au fost create legende populare care au oferit puteri supra-naturale haiducilor care s-au transformat din infractori (personaje „rele”) în „eroi” (a se citi personaje bune). Ţăranul român „bun şi cinstit”, în momentul în care „primea şi el ceva”, uita că acel bun/ ban primit era rodul unei infracţiuni de drept comun şi slăvea pe cel care „dădea ceva şi lui”. Ura faţă de boier/ ”ăl cu bani”/ domnie (a se citi reprezentatul statului) dublată de ruptura între agenda acestora şi cea populară, a adus cu sine cauterizarea infracţiunii şi transformarea acesteia într-o caracteristica a „apropierii faţă de cetăţean” fără de care nu poţi sa fii „cineva” în ochii lui. Sunt sigur că daca vreun haiduc ar fi candidat la alegeri (în condiţiile în care ar fi fost alegeri libere în acele vremuri) ar fi câştigat destul de lejer în faţa unui intelectual. Într-un scenariu fictiv în care „socialistul” Pintea l-ar fi avut drept  contracandidat, în Bucureşti, pe liberalul Pache Protopopescu, tare-mi e că Pintea ar fi câştigat detaşat...

A nu se crede că s-a schimbat ceva de atunci: încă transformăm infractori în „eroi populari” oferindu-le puterea. Acum însă, ei nu mai haiducesc prin păduri şi sate uitate de Dumnezeu, ci stau în „palate” şi ţintesc Primăria sau Parlamentul. Faptul că dau bani la biserici, că oferă public „mila” săracilor (vezi Gheorghe Becali), că oferă burse educaţionale sau ajutor bătrânilor (vezi Patriciu şi Voiculescu) sau că „dau ajutoare sociale” îi transforma în eroi şi cauterizează mai toate infracţiunile pe care aceştia le-au săvârşit. Nu contează că ei au devalizat şi înşelat mii de oameni sau chiar statul, ci ceea ce contează este că din ceea ce fură „ne dau şi nouă”. Sau măcar ne dau aceasta senzaţie...

Încă de mici privim cu relaxare furtul. Când eram mici ne vedeam părinţii venind, de la muncă, cel puţin cu un şurub în buzunar fără ca nici măcar ei sa înţeleagă utilitatea acelui şurub, şi ni se părea normal. „Las’ că nu se ştie la ce trebuie” cauteriza mica infracţiune comisă sub ochii noştri şi ne făcea să nu înţelegem caracterul antisocial a acţiunii. Râdem cu gura până la urechi când un copil spune poezia „Căţeluş cu părul creţ” (sincer, nu cunosc autorul) corectându-i intonaţia şi postura şi în nici un caz mesajul pe care subliminal poezia îl absoarbe şi îl transmite mai departe. Copiam la examene, „recitam” rezumatele scrise de alţii cuvânt cu cuvânt, fără a înţelege că plagiam, foloseam Word-ul fără licenţă, foloseam „Torrent”-ul să descărcam filme (dar mai ales muzică) recent apărute pe piaţă „dar care se vedeau bine”, făceam „blatul” în autobuz şi săream gardul la meciurile de fotbal. Toate acestea, şi multe altele, fac parte din micile „furtişaguri” ale copilăriei care ne fac extrem de relaxaţi în faţa acestei realităţi.

De multe ori, îi privim pe politicienii „penali” cu o admiraţie amestecată cu invidie ştiind că daca am fi în locul lui, am face la fel. Sau poate chiar mai rău... Şi atunci de ce dracu’ să nu îi votez? „Că poate acum, că şi-au făcut plinul, or face ceva şi pentru noi. Că daca vin alţii hămesiţi, o luam de la capăt...”

Suntem un popor care tolerează şi glorifica furtul şi aici e marea problemă. Până când nu învăţăm că schimbarea începe cu noi, vom avea conducătorii pe care ni-i merităm, aleşi prin vot liber şi democratic!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite