I-a stat jurământul în gât

Ştiam că la Senat urmează festivitatea solemnă a depunerii jurământului de credinţă faţă de neam şi ţară a primului securist. Am cugetat că la un asemenea grandios eveniment se cuvine să asistăm nu numai noi, acum muritorii de rând, ci şi măcar spiritele înaintaşilor sacrificaţi prin contribuţia „patriotică” a securităţii.

Drept care m-am adresat memoriei lui Maniu, Brătianu, Mihalache, Coposu, Vulcănescu, Gir ca împreună cu spiritele zecilor sau sutelor de mii de elevi, studenţi, profesori, preoţi, militari, oameni de cultură, oameni de stat, ţărani, nenumăraţi ţărani, să participe din balcoanele prestigioasei instituţii la prestigiosul eveniment, fără a le spune de la început despre ce este vorba.

Cortina se ridică, pe fundal onoratul prezidiu. Este invitat actorul. Întâmpinat cu îndelungi ovaţii, vădit emoţionat, îşi potriveşte ţinuta, îşi potriveşte ochelarii, deşiră hârtia, începe rostirea. Pornite ca din vârtej, solemnele cuvinte se încalecă, se împotmolesc în gâtlej, greu să-şi deschidă cărarea spre inimă, spre suflet, spre conştiinţă. Mica reprezentaţie se încheie potrivit tipicului devenit tradiţiuonal cu semnul crucii.

Greu de făcut de o conştiinţă atât de „curată”; mâna se ridică spre cap, se lasă spre burtă, o ia spre dreapta dar pe când să se îndrepte pe stânga, spre inimă, scapă la vale. Actorul este din nou ovaţionat de o mulţime fremătândă, felicitat personal de colegi, iar preşedintele liberal al juriului saturat de o gândire pozitivă, exclamă triumfător: Acum suntem toţi.

          - Cine a fost ăsta mă întreabă Brătianu.

          -  A, dumneavoastră nu ştiţi. Nu era la suprafaţă pe acele vremuri. Este primul securist al ţării dovedit cu patalama, parafat şi confirmat.

          - Şi cum de a ajuns aici?

          - Simplu. El este numai actorul. Scenariul a fost scris de stampilele a 70% dintre votanţii unui colegiu din minunata noastră capitală. Regia, cum aţi văzut, asigurată oficios de Comitetul instituţiei. Dar să vă spun ce nu s-a văzut. Omul este unul dintre cei mai bogaţi români. După ce aţi plecat Dv. s-a pus bine cu turnătoria ţării de unde şi-a stornat bogăţie şi putere. Pe care apoi le-a valorificat din plin în ultimii 23 de ani aşa fel că acum conduce din umbră guvernul şi domină copios conştiinţele. Ce mai! Nimic nu-i stă în cale. Poate, - vă spun cu un sentiment de teamă - poate justiţia să-i vină de hac. Şi încă ceva. Nu-i singurul. Are mulţi confraţi dar care, preocupaţi de imagine, au preferat să-şi exprime jurământul la grămadă.

          - Şi spuneaţi, aceştia sunt luaţi în braţe de liberali?

          - Nu numai. Sunt stâlpii parlamentari pe care se sprijină puterea.

          - O Doamne, asta mi-aduce aminte de Eminescu. Ştiţi scrisoarea lui. Şi aşa spectacolele sunt, am aflat mai nou, participative. Hai să ne producem şi noi recitând-o.

          - De acord doar că, cu îngăduinţa poetului să introducem o licenţă:

          „ Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii

          Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii . . .

          Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

          Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi.. . .

          Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,

          „Securişti cu gura spartă" sunt stăpânii astei naţii! . . 

          Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi

          Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri

          Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,

          Îndrăznesc ca să rostească pân-şi numele tău. ..ţară”.

          -Vezi, pe noi nu ne-a aplaudat nimeni.

          -Nu, dar nici Dv. pe ei. Ce nu vă convine?

          -Nu ştiu. Ni s-a făcut rău; ne sufocăm, nu mai avem aer.

          -Întoarceţi-vă de grabă la necunoscutele voastre morminte până nu muriţi a doua oară. Aici aerul este înt-adevăr irespirabil.