Iarna cuţitelor lungi în PNL

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşadar, excluderea Adrianei Săftoiu nu va rămâne singura execuţie din PNL. Între Crăciun şi Anul Nou, Crin Antonescu a anunţat că urmează iarna cuţitelor lungi. Partidul Brătienilor pare să fi intrat pe mâna unui individ perfid şi răzbunător, care s-a înconjurat de personaje mărunte, dornice de căpătuire şi, prin urmare, incapabile să se opună delirului antonescian.

„S-au petrecut câteva lucruri absolut inacceptabile într-un partid în timpul campaniei electorale, iar aceste lucruri nu pot rămâne fără răspuns administrativ din partea partidului. Şi nu vor rămâne“, a ameninţat preşedintele PNL. „Fracţioniştii“ din partid, deveniţi „duşmani ai poporului“ liberal, vor fi crucificaţi „la prima şedinţă de după alegeri a Biroului Politic Central şi a Consiliului Naţional Executiv“, promite Antonescu.
 

Acesta susţine că va anunţa personal excluderile din partid, „nu vor fi zvonuri sau voci intermediare“, dar că nu ştie cine va figura pe lista maziliţilor, pentru că „nu eu decid excluderile, eu pot să propun“. Când se va petrece măcelul fratricid? „Imediat după Anul Nou“, zice Antonescu, adăugând: „Doresc să propun un congres extraordinar al PNL cât mai curând. Luna ianuarie e dedicată dezbaterii bugetului. Poate în februarie“.
 

Apropo de congresul extraordinar: „Unii colegi păreau până mai ieri nerăbdători să-l aibă“, dar „aceia nu mai sunt atât de nerăbdători“, observă Antonescu. Şi oferă astfel indicii clare despre principalii liberali vizaţi de răzbunarea sa: Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban şi Andrei Chiliman. Un senator, un deputat şi un primar de sector. Plus primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
 

Pe listă n-ar fi exclus să apară şi Dinu Patriciu, care, ca şi Tăriceanu, este unul dintre cei care au reînfiinţat PNL în ianuarie 1990. Pe vremea aceea, tot ce visa Antonescu era să se strecoare cumva pe listele parlamentare ale liberalilor. Ca tânăr profesor speriat de perspectiva de a munci, se săturase să tot chiulească de la şcoală; altceva e să chiuleşti din Parlament!
 

Orbit de dorinţa de a face linişte în partid, să nu mai zică nimeni pâs, vremelnicul lider liberal nu-şi dă seama că-şi sapă propria groapă politică. Eliminarea tribală a unor personaje precum Tăriceanu, Orban şi Chiliman, care au mai mult liberalism în oase decât toată conducerea de paiaţe a PNL, îl va costa scump pe războinicul somnului. Toate golăniile vor fi decontate la vremea potrivită!
 

În timp ce Tăriceanu, Orban şi Chiliman nu mai au loc în propriul partid, Gigi Becali e tratat ca o vedetă de telenovele. Nici nu se pune problema ca scandalagiul-şef al neamului să fie măcar apostrofat pentru declaraţii de genul „dacă partidul rămâne pe mâna lui Tăriceanu, se alege praful, cum s-a mai ales“. Pentru că înjură pe cine trebuie, Becali nu poate fi exclus, ci eventual felicitat.

Călin Popescu Tăriceanu ar fi al treilea preşedinte liberal exclus din PNL în 7 ani. Cam mult pentru un partid care are în titulatură chiar acest cuvânt: liberal. Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica au fost eliminaţi în 2006, culmea, chiar de Tăriceanu! Cum se întoarce roata istoriei… E o lecţie pe care profesoraşul de istorie ar trebui s-o înveţe, altfel va veni ziua când va fi aruncat ca o măsea stricată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite