Inadecvarea dreptei

Theodor Stolojan a pus diagnosticul corect dreptei politice în momentul actual: este knockout. Dacă s-ar fi pierdut lupta la puncte tot era bine, dar acum dreapta este groggy, adică ameţită, confuză şi complet derutată în urma loviturilor administrate de USL.

La fel ca Bute după lupta pierdută cu Froch, liderii dreptei încearcă să ne ridice moralul, deşi nu prin declaraţii se poate face aşa ceva, ci doar prin măsuri coerente întreprinse pe baza unui plan structurat de revenire (vezi declaraţia aici).

Din tribună, susţinători bine intenţionţi, cred ei, ziarişti, comentatori pe forumuri, în social-media sau în faţa blocului îşi strigă nemulţumirea că nu există nicio reacţie la gogomăniile pe care USL-ul le aruncă în piaţa publică cu maximă generozitate. Hai dă-i la oase, trage-i, ridică-te, se aude frecvent, iar câte unul chiar ascultă, dar din năuceală, dă fie în gol, fie în maseur. Voinescu îi trage un pumn lui Blaga, Blaga lui Preda, Preda lui Preda, Preda lui Udrea, Lăzăroiu lui Papahagi, Papahagi lui Lăzăroiu.

Eroarea majoră pe care este pe cale să o facă drepta este împărţirea în două tabere disjuncte, pe de o parte pragmaticii experimentaţi (Blaga, Cezar Preda), iar pe cealălaltă, ideologii etici (Macovei, Cristian Preda, Voinescu). Din nefericire, ambele direcţii dacă sunt urmate exclusiv nu vor scoate la liman, ci vor duce într-o altă fundătură.

Dacă experienţa anterioară îi îndeamnă pe “pragmatici” să creadă că este suficient în perioada următoare să meargă pe burtă în ideea că oricum USL îşi va da cu stângul în dreptul (adică cu PSD-ul în PNL), iar la momentul potrivit să racoleze prin reţetele omologate primarii şi/sau parlamentarii fini simţitori ai schimbării direcţiei bătăii vântului, încât să revină triumfal peste patru ani, se înşeală amarnic. Evoluţia electoratului, integrarea mai profundă în Uniunea Europeană, vor conduce inevitabil ca metodele “tradiţionale” de captare a voturilor să devină ineficiente.

Pe de altă parte, invocarea în permanenţă de către tabăra etică a unor principii morale, concepte uneori irelevante în faţa unui electorat care până mai deunăzi considera un act patriotic dictat de raţiuni existenţiale uneori, luarea acasă a unei căruţe de porumb de la CAP sau a unui pumn de piuliţe de la întreprindere, riscă, datorită unei prezentări inadecvate, ca mesajul corect să nu fie recepţionat de către destinatari.

Dacă idealiştii nu vor înţelege că pentru a avea succes în bunele lor intenţii, trebuie să renunţe la prezentarea abstractă a unor concepte etice cum sunt cinstea şi moralitatea şi să-şi schimbe abordarea bazându-se pe principiul cauzalităţii, adică numai înlăturarea corupţiei poate cauza bunăstare individuală, vor rămâne percepuţi ca moralişti sterili cu accese inchizitoriale.

Găsirea liderului

Soluţia care se desprinde este una singură, de altfel “patentată” şi dovedită a avea succes chiar de către Traian Băsescu, anume, îmbinarea celor două căi, adică a pragmatismului electoral cu principiile etice şi atragerea elitelor profesionale în actul politic. Nu trebuie gândit că soluţia nu mai este bună prin prisma rezultatului catastrofal recent al PDL, ci trebuie înţeles doar că aceasta este inevitabil pe cale să expire şi trebuie îmbunătăţită. Ingredientele de bază rămân nealterate, un lider pragmatic, carismatic, capabil să aducă lângă el energii etice şi profesionale din care să se inspire şi să-şi potenţeze acţiunile, neînsemnând neapărat o sosie lui Traian Băsescu.

Este oare uşor de zis şi greu de făcut? Eu spun că personajul există, poate citeşte chiar acum acest articol, însă trebuie căutat cu obstinaţie, printr-un real proces de “head-hunting”, fără a limita căutarea la cercul exclusiv al celor care au deja notorietate pe scena politică, aceasta putând să fie creată ulterior prin “branding”. Pe principiul căutării celei mai bune băuturi răcoritoare dintre cele aflate pe piaţă, Coca Cola nu s-ar fi inventat, iar PSD-ul nu ar fi reuşit să-şi găsească un Victor Ponta printre cei care se scăldau, conform propriei sale declaraţii, în fântânile Luvrului. E suficient doar să se vrea cu obstinaţie şi determinare, iar aceasta poate deveni sarcină cu termen limită adoptată la un viitor congres.

Unificarea

A doua măsură esenţială, este unificarea dreptei într-o singură formaţiune. Aceasta devine posibilă, printre multe altele, prin renunţarea la câte o inadecvarea specifică fiecărui partid de dreapta actual.

Ce ar fi dacă pentru început:

• PDL renunţă la sigla inadecvată a trandafirului care împiedică electoratul să uite mutarea intempestivă din stânga în dreapta, deşi salutară în acel context politic?
• PNŢ-CD renunţă la particula “ţărănesc” atât de istorică, dar atât de inadecvată realităţii de astăzi?
• Forţa Civică sau Nou Republică renunţă la orgoliile nemăsurate şi atât de inadecvate pentru formaţiuni mărunte, lipsite de forţă şi resurse organizatorice, chiar dacă mustesc de resurse intelectuale?
• toţi cei de mai sus hotărăsc să fuzioneze şi crează Partidul Popular Creştin-Democrat (whatever)?

Te rog cititorule, nu mă bănui de vreo “aroganţă”, pe mine, un om de drepta de la talpă, că încerc să caut soluţii. Sunt un simplu “ideolog amator” care îşi asumă conştient riscul să fie ridiculizat în comentarii, invocând în favoarea sa doar scuză că îi pasă. Intenţia a fost să enumăr câteva soluţii fără pretenţia că sunt exhaustive, doar pentru a arăta că ele există, cum există şi pentru Bute să-şi ia revanşa în faţa lui Froch. Sunt convins că în comentariile voastre vor fi şi altele, de ce nu, mai bune. Momentul este favorabil pentru că în opoziţie există marele avantaj că atât interesele meschine sau mărunte, cât şi orgoliile personale pot fi puse în surdină de instinctul de conservare.

Dreapta nu are încotro decât să înţeleagă că este momentul lui “mergi sau crapă”.