„Indicele Covrig“ sau economia pe înţelesul doamnei Dăncilă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mă amuz de fiecare dată când citesc datele furnizate de o celebră companie de fast food, care măsoară puterea de cumpărare în hamburgeri. Datele sunt extrem de interesante şi oferă o perspectivă pe înţelesul omului simplu referitoare la nivelul de viaţă din ţările lumii.

Astfel, conform ultimului indice Big Mac, un român îşi poate cumpăra 300 de hamburgeri din salariu (calculat la salariul mediu net), un polonez – 352, iar un ceh – 322. Media în UE este de 445 de hamburgeri dintr-un salariu mediu net.

Pentru că studiul este dat de o multinaţională, genul de companie care nu întruneşte încrederea guvernului PSD-ALDE, voi încerca să-i explic doamnei Viorica Dăncilă, cu date culese de pe plaiurile mioritice, că românii sunt nu numai la coada UE în privinţa nivelului de trai, dar în ultimele luni inflaţia şi majorările de preţuri îi vor îndepărta şi mai mult de media europeană. Plec în „studiul“ meu economic de la costul unui covrig (pe care l-am denumit „Indicele Covrig“), celebra gustare de zi cu zi a românului muncitor (nu parlamentar, nu deţinător de pensii speciale). DOAMNA DĂNCILĂ, VĂ ANUNŢ CĂ PRIN MĂSURILE ECONOMICE PE CARE LE-AŢI LUAT AŢI REUŞIT SĂ FACEŢI COVRIGUL DE UN LEU SĂ COSTE 1,50 LEI.

Practic, în loc de trei covrigi pe zi, un român se va mulţumi să mănânce doi. Avem o creştere de 50% la unul dintre cele mai consumate produse din România, un fel de Big Mac al poporului muncitor. Asistăm, deci, la o scădere dramatică a nivelului de trai conform „Indicelui Covrig“. Anul trecut, în aprilie, dintr-un salariu mediu net de 2.366 de lei se puteau achiziţiona 2.366 de covrigi. Astăzi, dintr-un salariu mediu net de 2.713 lei se mai pot cumpăra 1.808,6 covrigi. Dacă doamnei prim-ministru nu-i place calculul în covrigi, îi pot oferi date şi în alte variante, precum hot dog-ul. La Ikea, celebrul hot dog de 1 leu s-a făcut 1,5 lei. Rezultatul e acelaşi: în loc de 2.366 (aprilie 2017), mai poţi cumpăra 1.808,6 (iulie 2018).

Dacă asta e marea gândire economică a eminenţei cenuşii Darius Vâlcov, va fi vai de capul nostru.

Economia are reguli simple, chiar şi pentru neaveniţi sau premieri de carton ca Viorica Dăncilă: a creşte salariul nu este echivalent cu a creşte nivelul de viaţă şi puterea de cumpărare. Iar exemplele de mai sus sunt elocvente. Nu trebuie să reamintesc că avem creşteri de preţ în lanţ la toate produsele. Că în urmă cu un an plăteam 500 de lei pe lună pentru hrană, iar acum plătim cu cel puţin 10% mai mult. La fel, la utilităţi: gaze, energie, canalizare. Când vine vorba despre ratele bancare, domeniu în care ROBOR şi devalorizarea leului dau frisoane românilor, plăţile s-au majorat cu cel puţin 20-25%. În ritmul acesta, de creştere a veniturilor şi a inflaţiei, o să ajungem din nou salariaţi-milionari ca înainte de denominarea din 2005. Vom avea salarii de milioane de lei, preţuri pe măsură: un covrig va costa 100 de lei, un hot dog – 100 de lei. Dacă asta e marea gândire economică a eminenţei cenuşii Darius Vâlcov, va fi vai de capul nostru. Individul era bun la ascuns tablouri prin cimitire, dar la economie se dovedeşte a fi un dezastru, pe care doar inconştienţii, precum Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, îl pot urma.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite