Politică

articolul anterior articolul urmator

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” va fi discutată la CCR pe 26 martie

5
18 Feb 2019 17:19:41
Autor: Iulian Bîrzoi
FOTO Inquam Photos Octav Ganea
FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să dezbată pe 26 martie iniţiativa USR care doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai poată ocupa funcţii public, relatează Mediafax.

Judecătorii CCR vor verifica atunci dacă demersul „Fără penali în funcţii publice” respectă limitele revizuirii Legii fundamentale şi dacă iniţiatorii au adunat corect numărul de semnături necesare.
 
Pe 21 septembrie anul trecut, USR depunea la Parlament a doua tranşă de semnături, reuşind să depăşească numărul minim de 500.000, adunate în 21 de judeţe. Săptămâna trecută partidul anunţa că semnăturile au ajuns la CCR, judecătorii având 60 de zile pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus.
 
Tot atunci, Dan Barna, preşedintele USR, vorbea despre piedicile cu care iniţiativa s-a confruntat, explicând că Cătălin Rădulescu şi Florin Iordache au încercat să blocheze transmiterea iniţiativei la CCR.

„Sabotarea iniţiativei «Fără penali», iniţiativa pentru care un milion de români au acordat o semnătură, continuă în Parlamentul României. Astăzi am văzut în Biroul permanent - cei doi colegi ai mei care fac parte din Biroul permanent au asistat la încercarea domnului Cătălin Rădulescu, condamnat penal, Cătălin Rădulescu, promovat de PSD în funcţia de chestor, alături de Florin Iordache, autorul Ordonanţei 13, că încearcă să blocheze transmiterea iniţiativei «Fără penali» la Curtea Constituţională, aşa cum cere legea, intenţionând să trimită la Parchetul General această iniţiativă, sugerând că (...) Secretariatul General, în acele aproape cinci luni în care iniţiativa a fost blocată de Liviu Dragnea la copiator, ar fi constatat neconcordanţe la semnături. Este atât de aberant şi de absurd încât e greu de comentat”, a declarat Dan Barna,

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Tomescu Tom
18.02.2019, 17:30:16

Sa ramana doar " condamnati definitiv " ... cu sau fara suspendare ! Altminteri e apa de ploaie ! Nu vedeti ca ploua cu suspendari in procesele in care sunt implicati mega infractorii de partid ?

+3 (3 voturi)
Galeriu Crestinu
18.02.2019, 18:08:47

REVOLTA asta trebuie organizata la PARLAMENTUL EUROPEAN unde se infiltreaza acum penalii PSD-ALDE....

+4 (4 voturi)
m lupascu
18.02.2019, 19:37:45

- multumesc anticipat

+1 (1 vot)
Ionescu Laurentiu
18.02.2019, 21:10:01

Va fi discutata la CCR? he he heeeeeeeeeeee Ce tara de tzi gani neneeeeeeeeeeeeeeeee Si pe deasupra CCR = PCR = PSD

+1 (1 vot)
mossss ion roata
18.02.2019, 21:56:20

Articolul e dubios... probabil ca Barna si/sau altii ca el au la activ ceva fapte de omor prin imprudenta sau au primit deja multă spaga sub forma de "sponsorizari" fara intentie, de vreme ce se insista atat de mult, pe de-o parte, numai pe condamnarile cu executare (insotite oricum de interzicerea dreptului de a alege si a fi ales), iar pe de alta parte, pe termenul "pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie".

0 (2 voturi)