Iniţiativa prin care funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie nu mai sunt suspendaţi din funcţie, respinsă de Senat
0Iniţiativa legislativă prin care funcţionarii publici nu vor mai fi suspendaţi din funcţie dacă sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu a fost respinsă, luni, de Senat. 67 de senatori au votat „pentru“, în timp ce 37 de senatori au votat „împotrivă“. Fiind lege organică, pentru a trece iniţiativa trebuia susţinută de 69 de aleşi. Forul decizional e Camera Deputaţilor.
Biroul Executiv al PNL a decis să voteze împotriva proiectului de lege, deşi printre iniţiatori erau şi liberali, printre care şi senatorul Răducu Filipescu. „Din punct de vedere social şi moral rezolvă unele probleme. Politic, iniţiativa are nişte fisuri Iniţiativa nu corespunde liniei partidului. Îmi rezerv dreptul de a mă abţine. Înseamnă că nu o susţin“, a declarat Răducu Filipescu (PNL).
Mesajul a fost reiterat şi de senatoarea Alina Gorghiu. „Iniţiativa nu e una care să fi avut girul PNL. Colegul nostru nu şi-o mai susţine azi“, a spus Gorghiu. Schimbarea de opinie a celor din PNL a fost criticată de liderul de grup al PSD, Şerban Nicolae, cel care a subliniat că liberalii au uitat de prezumţia de nevinovăţie, cu toate că, tocmai luni, un fost copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, a fost achitat în primă instanţă, într-un dosar al DNA în care era acuzat de trafic de influenţă.
Pe de altă parte, proiectul a fost susţinut de majoritatea PSD-ALDE, precum şi de UDMR, cea din urmă formaţiune având şi persoane care au semnat iniţiativa. Mai mult, şi Guvernul a susţinut iniţiativa.
Istoricul proiectului
În luna februarie, senatorul PNL Răducu Filipescu a depus la Parlament o propunere legislativă prin care funcţionarii publici să nu mai fie suspendaţi din funcţie dacă sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals şi infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este de acord cu această propunere argumentând că „trebuie să ne obişnuim şi cu principiul prezumţiei de nevinovăţie“.