Politică

articolul anterior articolul urmator

Interpelare parlamentară în cazul drumului roman descoperit pe şantierul Autostrăzii Transilvania

13
4 May 2021 16:43:43
Adrian Costea
SURSA: adevarul.ro
SURSA: adevarul.ro

Ca reacţie la un articol foarte vizualizat săptămâna trecută, am depus o interpelare pe tema salvării drumului roman descoperit pe tronsonul 3 al Autostrăzii Transilvania.

Documentul, adresat Ministerelor Culturii şi al Transporturilor, a fost depus în şedinţa Senatului din data de 28 aprilie 2021. 

Drumurile romane erau veritabile realizări inginereşti ale Antichităţii, o reţea importantă fiind construită şi în regiunile cucerite de romani în vechea Dacie. Potrivit surselor istorice, sectorul de drum roman descoperit în zona localităţii Sutoru era parte a unei căi de comunicaţie care lega castrul Optatiana de aşezările urbane de rang superior Napoca şi Porolissum, denumită în mentalul localnicilor Drumul lui Traian”.

Încă din anul 2019, arheologii Comisiei Naţionale Limes au cerut Ministerului Transportului modificarea proiectului autostrăzii. Consider că demersul acestora are un fundament legal, potrivit articolului cu numărul 6 al legii 378 /2001 privind protecţia patrimoniului arheologic.

Prin urmare, am solicitat instituţiilor sesizate găsirea de soluţii pentru protejarea acestui obiectiv istoric aflat într-o stare aproape perfectă de conservare. O cale de mijloc ar putea fi supratraversarea acestuia, ţinând cont că se află în apropierea castrului roman din localitatea Sutoru, propus pentru includerea în patrimoniul UNESCO.

Necesitatea de a avea căi de comunicaţii moderne este reală şi stringentă. Dar sacrificarea unui bogat patrimoniu arheologic în numele progresului ar fi o pierdere ireparabilă. 

Mai multe informaţii: Adevarul.ro

Urmăriţi stadiul acordării unui răspuns ministerial aici.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

vasile dumitrascu
4.05.2021, 17:02:50

patrimoniul lui peshte. dupa cum arata, doua gropi ilegale de gunoi in devenire.

-4 (6 voturi)
Iulian Arion
4.05.2021, 21:22:36

Dumitrascule, Daca asta este primul tau gand, inseamna ca practici aruncarea gunoiului la intamplare. Drumul roman trebuie pastrat cel putin ca material didactic. Supra traversarea este o solutie acceptabila.

-10 (18 voturi)
Minciog
5.05.2021, 02:45:50

Iulian Arion "Daca asta este primul tau gand, inseamna ca practici aruncarea gunoiului la intamplare." Daca stramosii nostrii l-au ingropat ca pe ceva grotesc , cum e posibil sa fie azi dezgropat ?

-3 (3 voturi)
Ggggg Hhhhh
5.05.2021, 01:42:06

Gelozie (autostrada nu va resista 2000 de ani). Neghiobie (sa-ți stergi istoria)

+4 (4 voturi)
Minciog
5.05.2021, 02:42:31

Adrian Costea " lega castrul Optatiana de aşezările urbane de rang superior Napoca şi Porolissum, denumită în mentalul localnicilor „Drumul lui Traian”. De unde puteti scoate atatea minciuni ? Deci un drum lasat de localnici sa fie ingropat in pamant ca o oribilitate , era prezent in mentalul localnicilor ?

-4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările