INTERVIU Sebastian Ghiţă: Ponta a făcut multe pentru Justiţie - bugete mari, numiri de specialişti şi oameni fără pată precum Kovesi, Cazanciuc şi Niţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă susţine că Victor Ponta este cea mai bună variantă de candidat pe care social-democraţii o pot oferi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamnă. În ce priveşte revenirea lui Antonescu în cursa pentru Cotroceni, Ghiţă se arată sceptic şi susţine, ferm, că "mortul de la groapă nu se mai întoarce".

Într-un interviu pentru "Adevărul", deputatul PSD Sebastian Ghiţă a vorbit despre campania prezidenţială pentru care social-democraţii se pregătesc temeinic începând chiar de astăzi, despre şansele candidaţilor dreptei să câştige cursa pentru Cotroceni, dar şi despre o serie de zvonuri care au circulat prin PSD. În ce priveşte conflictul său cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, deputatul susţine că s-a rezolvat pe cale amiabilă, iar când vine vorba de "baronii PSD" afirmă că este pură propagandă. 

Cum arată democraţia românească pentru dvs, domnule Ghiţă? De ce avem nevoie pentru viitor?

Democraţia în România se dezvoltă şi se consolidează an de an. Politica este precum o tânără de 25 de ani. Iar actorii politici arata ca nişte tineri de discotecă: agitaţi, tumultuoşi, agresivi, gata să facă oricât de mult zgomot şi scandal doar să atragă atenţia.

România are nevoie de oameni politici hotărâţi. Care să se poată subsuma unui plan naţional. Aceştia vor veni din decembrie 2014 odată cu Victor Ponta!

Credeţi că Victor Ponta va candida la alegerile prezidenţiale din această toamnă?

Sper ca Victor Ponta să candideze şi să câştige alegerile prezidenţiale. E un om care învaţă cu o viteză impresionantă. Trei  ani l-au pregătit să înţeleagă ce înseamnă statul: dreptate, în primul rând, pentru toţi, dar şi bunăstare.

Care sunt realizările lui Victor Ponta, din punctul dvs. de vedere? Care sunt atuurile care il califică pentru a fi preşedinte de ţară?

Lista e lungă, dar reţin doar câteva aspecte. Dincolo de ce a facut pentru economie, dar şi pentru cei mai loviţi de criză, prin activitatea de guvernare, cred că Victor Ponta a făcut foarte multe pentru Justiţie: bugete mai mari, numiri de specialişti şi oameni fără pată precum Codruţa Kovesi, Robert Cazanciuc şi Tiberiu Niţu; Alina Bica, reforma la Antifraudă, cele mai bune MCV-uri pentru România, o relaţie instituţională excepţională cu ICCJ şi chiar şi cu doamna Lidia Stanciu; a sprijinit ANI, care face în prezent un sistem informatic de 7 milioane euro etc.

Apoi, Victor Ponta a arătat că poate construi la nivel internaţional, fie că vorbim de Statele Unite ale Americii sau de Bruxelles. A construit o relaţie foarte bună cu prim-miniştri din regiune. S-a impus la nivelul PES, a deschis România spre ţări precum China sau Japonia.

De asemenea, Victor Ponta are capacitatea să găsească metode cu care să împingă societatea înainte. A dovedit că poate găsi consens pentru majorităţi guvernamentale şi a arătat flexibilitate în negocierile politice.

Ce priorităţi trebuie urmărite în continuare? Ce mai trebuie făcut?

România trebuie totuşi să avanseze rapid pe drumul reformelor. Rezum aşa: Competitivitate, Competiţie, Competenţă. Acesta este noul C3 al României.

Partidele politice trebuie să se schimbe rapid sau vor face loc altora noi.

Culmea este că PSD, care pare mare şi greoi, se schimbă cel mai repede!

Ponta a venit deja cu oameni noi acceptaţi de greii partidului.

Apoi, ca ţară, mai trebuie să lucrăm la reguli şi proceduri. Transparenţă. Asta ne cer oamenii. Să ştie ce facem şi cum facem. Să oprim numirile pe criterii de clientelism şi nepotism. Lipitorii de afişe nu pot conduce Romania şi instituţiile publice, doar pentru că au depus efort în campanie.

Lozinca "e prost, dar e prostul nostru" trebuie să dispară! Definitiv.

Partidele trebuie să devina cumva mai corporatiste. Oamenii care intră în partid trebuie să poată să se gândească la o carieră politică previzibilă. Nu pot avea ca supremă valoare pupincurismul.

Cât de nocivă este influenţa baronilor locali în PSD? Cât de mult afectează partidul astfel de scandaluri, în perspectiva alegerilor prezidenţiale? (De exemplu, cazul Duicu).

Chestia cu baronii e propagandă. Pură propagandă. Oricine aspiră la o funcţie publică aleasă sau numită trebuie să respecte legea şi să fie un model în societate. Altfel plăteşte. Mai bine nu se bagă sau se lasă.

Altfel, reamintesc faptul că, încă din anul 2000, cu sprijinul USAID, s-a pornit un program de consolidare a puterii locale şi regionale. Atunci au apărut structuri asociative precum UNCJR, asociaţia municipiilor şi cea a comunelor. Efortul început atunci trebuie continuat. Nu putem să ne întoarcem la epoca Ceauşescu, în care un singur om să dispună în Romania de toată puterea de decizie şi de toate resursele.

Recent, primarul Sectorului 3 din Bucureşti, Robert Negoiţă, a depus o plângere împotriva dumneavoastră. În ce stadiu se află conflictul la ora actuală? Liviu Dragnea spunea că v-a împăcat. 

Dragnea nu e chiar Papa de la Roma să împace pe cineva sau să despace. Toţi trebuie să avem încredere în Justiţie şi să încercăm să fim mai buni. Am avut câteva discuţii cu Robert Negoiţă şi nu cred că mai sunt probleme între noi. Ne pare rău că nu am depăşit mai colegial neînţelegerile.

PNL a avut, ieri, un Congres în care ar fi trebuit stabilit numele prezidenţiabilului, şedinţă la care Crin Antonescu şi-a anunţat intenţia de a reveni în cursa pentru prezidenţiale. Cum vedeţi acest gest al lui Antonescu? 

Există o vorbă în România: “Mortul de la groapă nu se mai întoarce”. Antonescu a dezamăgit milioane de români. Ruperea USL, înscrierea în planurile preşedintelui Basescu, scoaterea PNL de la guvernare doar pentru a destabiliza guvernul şi România, busculada ideologică făcută cu Blaga şi PNL, toate acestea îl arată oamenilor ca pe un aventurier politic, un cacealmist. Aşa cum v-am spus, apelez tot la o zicală: “De morţi numai de bine”!

 PNL şi PDL şi-au anunţat intenţia de a fuziona. Cum vedeţi această fuziune? Se teme PSD de unificarea dreptei? 

Nu există temeri sau ameninţări în politică. PSD trebuie să-şi urmeze politicile şi proiectele sale. Egalitate de şanse pentru toţi.

Dreapta trebuie să-şi definească valorile. Nu poţi fi în PPE pe faţă şi să faci pe socialistul. Pari un lup în blană de oaie. Dreapta, dacă e consecventă cu acest nume, trebuie să apere capitalismul şi conservatorismul. Altfel va apărea un partid de dreapta mai puternic.

Astăzi, Vasile Blaga e un socialist cu aspiraţii de dreapta, Crin Antonescu un liberal cu aspiraţii de stânga, Cătălin Predoiu e marele justiţiar fără săbiuţă iar Klaus Johannis, neamţ cu aspiraţii fanariote. Să nu-i uităm pe MRU, premierul călăreţ pe care l-a lăsat Ponta fără cal, şi nici pe “minunea blondă” a politicii de Dâmboviţa, care s-a rătăcit în meandrele unificării dreptei. Astăzi, dreapta se ocupă mai mult cu integrarea interlopilor decât cu politici naţionale.

În contextul în care campania prezidenţială se apropie cu paşi repezi, care credeţi că ar trebui să fie principala temă a campaniei? 

Viitorul Romaniei! Cum devenim competitivi şi competenţi.

Cum să avem spitale decente. Cum să facem autostrăzi. Cum să avem oraşe frumoase. Cum să avem un stat care să îşi apere toţi cetăţenii, indiferent cum au votat. Cum să fim creativi şi să ne aducem contribuţia la cultura Europei şi la cea universală. Cum să revitalizăm sportul din Romania. Cum să fim mândri că suntem români.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite