Ioan Talpeş, despre agentul KGB din Guvernul Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş, a vorbit la Adevărul Live despre spionii ruşi din diverse instituţii ale statului român.

Răspunzând unei întrebări adresată de istoricul Constantin Corneanu, Talpeş a clarificat acuzaţiile lansate la adresa Guvernului Adrian Năstase, care ar fi inclus, în perioada 2001-2002, oameni ai KGB.

„Îmi amintesc o întâlnire cu preşedintele Iliescu, în care eu, supărat pe comportamentul unui personaj care avea o poziţie, şi spunând <<domnule, de ce îl ţineţi? după ce că e tâmpit, mai e şi spion rus>>”.

Potrivit lui Talpeş, Iliescu i-ar fi replicat: „Cunoşti un personaj mult mai inteligent pe care să mi-l propui şi care e spion rus? [...] Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?”

Acuzaţia îl vizează pe generalul Constantin Silinescu.  Ea este reluată şi de istoricul american Larry Watts, care l-a citat tot pe Talpeş. Watts a a activat ca consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă Ioan Talpeş în Perioada 2001-2004.

Generalul Constantin Silinescu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcţii, printre care cea de adjunct al directorului SIE între 1991 şi 1997, şi consilier pe probleme de securitate naţională al premierului Adrian Năstase după anul 2000.

Ioan Talpeş a fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu între iulie 1990 şi aprilie 1992, şi, din nou, între decembrie 2000 şi martie 2004. A condus Serviciul de Informaţii Externe între aprilie 1992 şi iulie 1997. În martie 2004, Ioan Talpeş a fost numit în funcţia de Ministru de Stat pentru Coordonarea Activităţilor din Domeniile Apărării Naţionale, Integrării Europene şi Justiţiei în Guvernul Adrian Năstase.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite