Politică

articolul anterior articolul urmator

Iohannis, despre Codul Silvic: Am cerut SRI să analizeze afirmaţiile lui Ponta. Dacă nu sunt adevărate, să răspundă. Nu mai tolerez! Reacţia PSD

92
14 May 2015 10:12:15
Autor: Mădălina Mihalache
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, că a avut o discuţie telefonică cu directorul SRI, Eduard Hellvig, în care i-a cerut să analizeze afirmaţiile lui Victor Ponta, cu privire la pretinsul lobby făcut de compania Holzindustrie pe lângă oameni din anturajul prezidenţial. Şeful statului nu exclude posibilitatea de a-l acţiona în judecată pe Ponta, în cazul în care se va adeveri că afirmaţiile sale sunt false.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat înainte de plecarea în Italia despre afirmaţiile premierului Victor Ponta privind un eventual lobby făcut de unele companii din industria lemnului pentru ridicarea pragului de 30%, plafon prevăzut în Noul Cod Silvic pentru cantitatea maximă de lemn neprelucrat care se duce către export.

„Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui. Este fals şi surprinzător. Am verificat la nivelul Admnistraţiei Prezidenţiale şi nu a existat nicio discuţie cu lobyşti. Nu a existat niciun indiciu că cineva a intervenit pe această chestiune. La mine, nu, şi nici la nivelul Administraţiei Prezidenţiale“, a arătat Iohannis.

Totodată, preşedintele spune că Ponta va suporta consecinţele afirmaţiilor sale denigratoare, care, potrivit lui Iohannis, nu au nimic în comun cu realitatea. „Când am trimis Codul Silvic în Parlament, ne-am bazat pe documentul Consiliului Concurenţei, care ne-a atras atenţia că există riscul să nu fie în concordanţă cu legislaţia naţională. Eu nu mă joc cu legile României. Luând act de declaraţiile prim-ministrului, am rugat organele abilitate să-mi spună de ce fel de informaţii dispunea prim-ministrul, dacă se confrmă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta“, a tunat Iohannis.

Întrebat dacă se gândeşte să intenteze un proces împotriva premeirului, Iohannis a spus: „Încă de aseară i-am rugat pe cei din Departamentul Juridică să verifice care este încadrarea unor astfel de informaţii, în cazul, foarte probabil, să fie nesusţinute de dovezi. Este foarte gravă afirmaţia. Nu mai tolerez aşa ceva, cum nu mai sunt în campanie. Nu am vorbit cu prim-ministrul, dar am avut o discuţie telefonică cu directorul SRI să analizeze cu maximă exigenţă aceste afirmaţii“.

Klaus Iohannis a spus că premierul i-a vorbit despre intenţia Guvernului de a interzice exporturile de masă lemnoasă, însă nu a avut niciun comentariu la întâlnire pentru că nu cunoaşte impactul unei astfel de măsuri.  „Nu am comentat şi nu pot să evaluez impactul economic. Dacă această măsură duce la salvarea pădurilor, sunt de acord. Am impresia că demersul onest al unor ONG-uri de a protesta pentru salvarea pădurlor este pe cale de a fi detronat politic de către PSD“, a mai spus Iohannis.

„Despre ce vorbim aici, deci?“

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Podaşcă, a reacţionat imediat la afrimaţiile preşedintelui Iohannis, însă nu a făcut altceva decât să repete mesajul premierului Victor Ponta. „Codul Silvic, in forma propusa de Parlament, protejeaza interesele Romaniei, oferind instrumente care sa blocheze taierile abuzive de paduri. Cu siguranta, actualul proiect de modificare a Codului Silvic reprezinta un pas inainte pentru protejarea mediului, a vietii si a sanatatii fiecarui roman. Oricine a vazut declaratiile premierului, a vazut si faptul ca presedintele nu a fost acuzat de ceva, ci au fost vizate declaratiile parlamentarilor liberali care au recunoscut public intalnirile cu reprezentantii companiei in cauza. Nu putem sa ignoram lobby-ul agresiv facut de firma in cauza, iar dovezile in acest sens au aparut public. Exista parlamentari importanti din PNL, sustinatori ai amendamentelor dorite de respectiva companie, care au recunoscut ca s-au intalnit cu oficialii acesteia. Despre ce vorbim aici, deci?“, a fost replica PSD.

„Un dialog constructiv“

După disputa din ultimele zile legată de noul Cod Silvic, premierul Victor Ponta a spus că a avut ieri o discuţie pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis. "Un dialog constructiv", a anunţat premierul într-o intervenţie tv, punând de această dată lobby-ul mascat în favoarea unei companii austriece, de care l-a acuzat recent pe Iohannis, pe seama unor liberali "binevoitori" care "s-au întâlnit cu Holzindustie".  „Impresia mea personală este că preşedintele a retrimis legea în Parlament pe baza unor informaţii de la nişte «binevoitori», în special liberali pe care îi vedeţi şi zilele acestea luptându-se cu dinţii pentru interesele Schweighofer, interese care, din punctul meu de vedere, sunt strict private", a spus Ponta miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la B1.

Întrebat cine sunt aceşti liberali, premierul a evitat să dea nume, sugerând însă că face referire la cei vocali în acest scandal: "Domnii care se luptă în Parlament au avut întâlniri în calitate privată cu reprezentanţii Holzindustrie", a acuzat el, arătându-se "convins că instituţiile statului monitorizează aceste lucruri" şi le pot prezenta în CSAT la momentul discuţiei despre defrişările ilegale.

Dintr-un alt studio tv, preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a respins acuzaţiile, sugerându-i premierului, dacă are probe, să meargă la Parchet. Aceeaşi legătură imorală cu o companie privată a fost reproşată de Ponta şi conducerii Consiliului Concurenţei. "Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer?", a întrebat retoric premierul, evitând însă, şi în acest caz, să dea nume sau să vorbească deschis despre situaţii concrete.

Cererea de reexaminare, bazată pe observaţiile Consiliului Concurenţei

Preşedinţia a făcut ieri public documentul prin care Consiliul Concurenţei îi reclama lui Iohannis în luna martie faptul că nu s-a ţinut cont în Parlament de observaţiile sale potrivit cărora limitarea la 30% a cantităţii de masă lemnăosă pe care o companie o poate tranzacţiona în România ar afecta concurenţa pe piaţă, iar favorizarea producătorilor de mobilă în detrimentul altor jucători interesaţi în achiziţionarea de lemn ar stabili condiţii distriminatorii.

Marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui formulată în urma adresei primite de la Consiliul Concurenţei, a fost respinsă, cu voturile PSD şi UDMR, în comisiile parlamentare. Votul decisiv se va da în plen, acolo unde PSD are însă o majoritate confortabilă, fiind de aşteptat ca legea să fie admisă în forma dorită de Victor Ponta.


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

92 Comentarii

tampa_killer
14.05.2015, 10:23:46

am pe undeva impresia ca herr Klauss de data asta va fi un pic lovit. Este de notorietate prietenia cu directorul SRI dar dialogul institutional prevede existenta unor inscrisuri- adrese- Daca dl Iohannis crede ca Presedentia si SRI-ul se reduc la amicitia dintre cei doi si un telefon amical pt aflarea unor amanunte atunci poate ca dl presedinte nu a avut capacitatea de a-si intelege functia pana in mai 2015

-4 (26 voturi)
blackenergy
14.05.2015, 10:40:29

Ponta a făcut o declarație politică și pentru declarații politice, nu poți fi tras la răspundere. Domnu președinte a susținut subtil, indirect, că tupeul și nesimțirea lui Ponta i se datorau exclusiv lui Traian Băsescu și că tăcerea o să-l reducă la tăcere și pe guralivul inept. Ei, de-acum le va încasa, fiindcă nu poți strivi gunoiul sub talpă, fără să te murdărești. L-ai lăsat în ogradă fiindcă ți-a fost prea comod să-l dai afară când aveai roaba la-ndemână - acum, taci și înghite-i duhneala.

-10 (24 voturi)
Jean Maurer
14.05.2015, 10:41:52

tempa_killer, trebuie sa te contrazic. In principiu, nu amicitia dintre Johannis si Hellvig face relatia lipsita de procedura sau ne-institutionala. Convorbirile telefonice sunt inregistrate si reprezinta documente pentru ambele institutii. Nu este o discutie telefonica privata. Vezi in acest sens si discutiile telefonice dintre diferiti sefi de state. Este o practica des folosita in lume. Ca Johannis nu si-a inteles inca functia, este o alta problema si sunt alte argumente pentru acest lucru.

+12 (16 voturi)
Constantin Tanase
14.05.2015, 10:34:15

Multe gafe , neimplicarea factorilor decizionali in a lua masuri legale pentru a stopa acest jaf , national . Ca de fiecare data se gasesc motivatii de tot felul . Asa zisul Consiliul Concurentei , care este compus din indivizi patiti ** porceste ** nu isi are rostul in aceasta tara .. n-am auzit de nici o ** bravura ** facuta impotriva concurentei si anticoncurentei..L-as desfiinta ..ieri..!!

+3 (7 voturi)
Taunul 77
14.05.2015, 10:55:22

Lui Dottore Viorel ii cam place sa manance maro cu polonicul. Ar cam fi cazul sa fie pus la punct intr-un final.

0 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (92)

Modifică Setările