Iohannis, despre aderarea la Schengen: „Am exprimat încrederea că vom putea conta pe sprijinul Franţei”. Macron: „Dorim ca acest dosar să progreseze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul conferinţei comune cu preşedintele Emmanuel Macron, aflat în vizită în România, că a discutat cu preşedintele francez şi a explicat „aşteptarea legitimă a României” privind aderarea la Spaţiul Schengen. La rândul său, preşedintele Franţei şi-a exprimat dorinţa privind progresul dosarului.

„Am avut o discuţie cuprinzătoare cu Preşedintele Macron şi cu privire la perspectivele extinderii spaţiului Schengen şi am explicat aşteptarea legitimă a României cu privire la aderare. Am subliniat că extinderea spaţiului Schengen va contribui la consolidarea securităţii şi a rezilienţei Uniunii în ansamblul său şi la întărirea competitivităţii Pieţei Unice, în beneficiul cetăţenilor europeni. Am exprimat încrederea că vom putea conta pe sprijinul Franţei pentru deblocarea procesului de aderare a ţării noastre la Schengen”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis în cadrul conferinţei comune cu preşedintele francez. 

În replică, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a dat asigurări că doreşte ca acest dosar să progreseze. 

Klaus Iohannis a mai spus că a subliniat sprijinul României,  în legătură cu recentele cereri de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei. „În viziunea României, cei trei aspiranţi trebuie să beneficieze de cadrul optim de derulare a proceselor de reformă şi de o abordare unitară, în conformitate cu propriile merite şi cu progresele înregistrate în procesele de reformă. Am susţinut importanţa unui semnal politic clar privind hotărârea Uniunii Europene de a se angaja cu partenerii pe un traseu ambiţios pro-european, care să fie adoptat la Consiliul European din această lună, din iunie”, a mai declarat Iohannis. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite