Iohannis în „escape room“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP / Daniel Mihăilescu
FOTO AFP / Daniel Mihăilescu

Nu ştiu dacă Iohannis se pricepe la jocul zis Escape Room. Dar e-n capcană şi nu singur. Nu dezbaterea-i problema. Şi cu atât mai puţin Dăncilă, în faţa căreia preşedintele ar urma să câştige, cum spun sondajele, lejer.

Un prieten sibian, sas, ca şi preopinentul pe care-l ştie bine, personal, mi-a recomandat cândva, pe nemţeşte, să-l las, fiindcă-i „beratungsresistent“. Rezistă cu remarcabilă rezilienţă, adică, la orice sfat.

Mai ales la cele bune. Dar adevărul e că preşedintele Iohannis nu pare să aibă o ieşire convenabilă din dilema în care s-a vârât. A vrut cu dinadinsul un tur doi cu V.V. Dăncilă. Şi l-a obţinut, cu ajutorul resturilor încă foarte consistente ale partidului stat, cu susţinerea unui peisaj mediatic manipulant şi dezolant, cu sprijinul unor mentalităţi încremenite în varii forme de trecut şi al votului unei anticleptocraţii divizate, fatal, între reformişti modernizatori şi naţionalişti ortodoxişti.

Acum că şi-a văzut visul cu ochii, fericirea i s-a spulberat. Se simte prins într-o capcană. Şi-n ciuda meritelor lui, nu e omul care să joace cu plăcere „Escape Room“. Şi cu atât mai puţin este el preşedintele în stare să evadeze din cursa pe care i-au întins-o propria încăpăţânare şi duşmanii săi.

Împreună cu sfetnicii de care, altfel, nu ascultă, Iohannis consideră, nu fără temei, că n-ar fi nimic de câştigat dintr-o confruntare TV cu Dăncilă. Orice succes în devoalarea neajunsurilor politice, gramaticale şi mentale ale preopinentei s-ar atribui, desigur, „proastei satului care se vrea în fruntea statului“, cum s-a spus, mai degrabă decât virtuţilor tocilarului premiant. În schimb, orice eşec în faţa repetentei l-ar putea costa scump pe taciturn. E încă vie rana mortală pe care a pricinuit-o ascensiunii lui Mircea Geoană inadecvarea pesedistului în trânta din arenă cu Traian Băsescu.


Or, mai toată suflarea oamenilor de bine, ba chiar şi respiraţia toxică, întretăiată de ţipete isterice ale celor de rău, proptind din răsputeri ce-a mai rămas intact din PSD, îi cer preşedintelui marea dezbatere. Care, cert, n-ar putea fi un dialog, date fiind însuşirile inalienabile ale fostei locuitoare din Videle, cocoţate până de curând în fruntea guvernului de către ex-ventrilocul ei, Liviu Dragnea.

Ca atare, îi pare simplu lui KWI s-o ţină una şi bună cu refuzul oricărei dezbateri cu o individă care „a guvernat împotriva românilor trei ani de zile“. Şi e nedemnă să fie validată de un dialog cu el. Oricât de adevărate ar fi aceste aprecieri - şi niciun observator independent nu le-ar contesta, Iohannis se înşală.

În chestiune nu e Dăncilă. Şi nici dezbatarea de dragul dezbaterii. În chestiune e poporul, teoretic suveran oriunde în Europa, unde nu domneşte democraţia originală, defectă, care în România are, iată, tradiţie şi sistem. În chestiune e puterea poporului, care se manifestă prin alegeri dacă e suveran. Că ne place, sau nu, aproape un sfert din cetăţenii care au votat în primul tur au optat pentru şefa PSD. Îi considerăm partidul ciumă roşie? E dreptul nostru. Dar, dacă ţara n-a devenit cnezat sau voievodat nu e dreptul nimănui să-i excludă de la informaţie pe români, nici dacă în orbirea lor sunt minoritatea care a votat-o pe Dăncilă. Doar ca voievod Klaus Werner Iohannis ar avea privilegiul de a nu se coborî s-o onoreze printr-o dispută directă pe reprezentanta clientelei PSD, a şerbilor, boierilor şi baronilor duşmani, care ar fi vrut să prefacă democraţia românească într-un sistem feudal.

A alege e actul esenţial al unei democraţii. La rândul său, un scrutin democratic depinde de votul informat. De votul cetăţenilor ştiutori. Cărora, devreme ce alcătuiesc naţiunea suverană, trebuie să li se dea o socoteală credibilă, într-o presă demnă de acest nume, despre ce a fost şi ce-ai de gând să fie.

Or, într-o ţară doldora de şerbi, cu o presă atârnată şi televiziuni arondate, nu poţi susţine convingător că românii ar fi înţeles in corpore tot ce s-a întâmplat în ultimii ani şi care-i miza viitorului, pentru că presupui că au zăcut pe Facebook şi li s-ar fi spus în reţele. Iohannis cel tăcut şi absent a pretins nu o dată, mai mult sau mai puţin credibil, că ar apăra democraţia. Dar cum o poţi oare proteja prin abandon? Ori subminându-i în multiple feluri actul primordial de a alege, actul de a informa, de a da socoteală, de a răspunde public pentru faptele-ţi din trecut şi cele programate să configureze viitorul?

Profitând de dezbinarea românilor şi de incompetenţa, ori lipsa de experienţă a liderului USR, partidul ciumei roşii probează că a supravieţuit, propulsând-o pe Dăncilă în turul doi al prezidenţialelor.

Dincolo însă de această contradicţie şi de neajunsul moral al aroganţei şi laşităţii refuzului confruntării electorale directe, cu participarea unor ziarişti realmente critici şi independenţi, se pune şi problema inconsistenţei politice şi intelectuale a desconsiderării manifestate faţă de popor, faţă de cutumele şi principiile democraţiei. A refuza ca favorit dezbaterea, pentru că, vorba lui Codrin Ştefănescu, „putem“, e şi o prostie frizând inepţia proverbială pusă în cârca răbdătoare a contracandidatei. Căci miza României grevate de decenii de crime şi prostii monumentale ale partidului-stat este ca ţara să scape de comunism, fesenism şi democraţia originală, promise de perpetuarea la cârmă a PSD.

Or, profitând de dezbinarea românilor şi de incompetenţa, ori lipsa de experienţă a liderului USR, partidul ciumei roşii probează că a supravieţuit, propulsând-o pe Dăncilă în turul doi al prezidenţialelor. Nu-i puţin, după colosalele nefăcute şi eşecuri înregistrate de PSD din 2017 încoace. Or, tristul succes electoral recent al PSD ar putea fi potenţat notabil. Fiindcă abandonul lui Iohannis i-ar putea determina pe mulţi anticleptocraţi frustraţi şi de înfrângerea ruşinoasă, parţial interdependentă, a unor Barna şi Paleologu, să-l pedepsească pe arogantul şef de stat, fie prin neprezentarea la urne, fie prin ştampilarea numelui cel odios. Astfel s-ar reconsolida cleptocraţia.

Un escape room poate fi amuzant. Dar preşedintele închis în el nu-i fitecine. E şeful statului şi-ar fi bine să fie alţi cinci ani. Nu e deci singur, în capcana din care nu ştie să iasă. Împreună cu el e un popor întreg, captiv demult şi el. Nu pare în stare să se elibereze fără ajutor. Să nu i-l refuzăm. 

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite