Iohannis: Prin felul în care românii au apărat democraţia în stradă şi în cabina de vot, societatea întăreşte angajamentul pentru un stat de drept veritabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că momentul Unirii continuă să transmită peste timp un mesaj fundamental, acela că fiecare este responsabil pentru soarta ţării. El spune că unitatea naţională a fost indisolubil legată de aspiraţia pentru un stat de drept veritabil şi pentru o societate incluzivă.

"Prin felul în care românii au apărat democraţia, în stradă, dar şi în cabina de vot, societatea noastră de astăzi continuă şi întăreşte acest angajament şi îl cere a fi asumat, fără compromisuri, de clasa politică", consideră Iohannis.

"Astăzi este cea mai emoţionantă sărbătoare a naţiunii noastre. Este ziua în care celebrăm sentimentele profunde care, generaţie după generaţie, ne unesc în jurul unor idealuri şi proiecte majore. Indiferent că trăim în interiorul graniţelor ţării sau în afara lor, ne leagă aceeaşi dragoste pentru România, şi aceasta este forţa de neclintit care ne face să luptăm pentru a păstra libertatea, democraţia şi pentru a avea un viitor prosper", a spus Klaus Iohannis, duminică seară, în discursul ţinut la recepţia oferită de Ziua Naţională, la Palatul Cotroceni.

El a menţionat că, în acest an, odată cu Ziua Naţională a României aniversăm şi trei decenii de la Revoluţia din Decembrie 1989.

"Este un moment simbolic pentru a marca încheierea, după 30 de ani, a unei etape dificile din istoria noastră postdecembristă şi de a începe un nou parcurs, mai bun, în care să ducem România acolo unde merită în rândul ţărilor lumii. Doar împreună, cu speranţă şi încredere, implicaţi, uniţi şi solidari avem puterea să construim România europeană, modernă şi puternică!", a spus Iohannis.

Potrivit şefului statului, secolul parcurs de la Marea Unire, "această piatră de hotar a istoriei noastre", ne-adus şi bucuria îndeplinirii unor idealuri de veacuri, dar şi tragedii şi suferinţe cumplite, iar timp de decenii, naţiunea noastră, victimă a totalitarismelor de stânga şi de dreapta, a fost deturnată de la destinul ei european.

Iohannis a menţionat că, în tot acest timp, ziua în care, pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, românii şi-au croit o altă soartă a rămas reperul puternic şi luminos al aspiraţiei noastre pentru o Românie a libertăţii şi democraţiei.

El a adăugat că, de Ziua Naţională, îi evocăm pe cei care au proclamat Marea Unire la Alba Iulia, pe cei care au anticipat-o prin hotărârile de la Chişinău şi Cernăuţi, cinstim sacrificiile eroilor care, în Războiul de reîntregire, au făcut posibilă unitatea naţională şi ne reamintim cu recunoştinţă de angajamentul patriotic al Casei Regale, de eforturile politicienilor şi ale diplomaţiei româneşti pentru recunoaşterea internaţională a Marii Uniri.

"Nu uităm că, acum un secol, Marea Unire nu a fost doar proiectul de ţară al românilor, ci şi al multora dintre minorităţile naţionale, care s-au eliberat de asuprirea vechilor imperii. În 1918, naţiunea noastră s-a născut ca expresie a viziunii elitelor sale, care au continuat şi au desăvârşit idealurile paşoptiste, dar care au înţeles şi importanţa asumării valorilor occidentale, făcându-se astfel posibilă modernizarea societăţii în plan politic, economic, în ştiinţă şi în cultură", a afirmat Iohannis, în discursul său.

Potrivit acestuia, Marea Unire din 1 Decembrie 1918 a conferit României o nouă poziţie geostrategică în partea noastră de lume.

"Totodată, momentul Unirii continuă să ne transmită peste timp un mesaj fundamental: suntem responsabili fiecare dintre noi pentru soarta ţării! O ţară care s-a definit la Alba Iulia ca un actor loial al lumii democratice şi care s-a proclamat drept o naţiune de cetăţeni liberi, cu drepturi şi aspiraţii europene. De aceea, Ziua Naţională a României este totodată şi sărbătoarea democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale. Românii au înţeles foarte bine acest mesaj al trecutului atunci când s-au ridicat împotriva dictaturii la Timişoara, la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării", a susţinut Klaus Iohannis.

El a spus că unitatea naţională a fost indisolubil legată de aspiraţia pentru un stat de drept veritabil şi pentru o societate incluzivă.

"Prin felul în care românii au apărat democraţia, în stradă, dar şi în cabina de vot, societatea noastră de astăzi continuă şi întăreşte acest angajament, şi îl cere a fi asumat, fără compromisuri, de clasa politică", a subliniat el.

El a afirmat că în timpul primului mandat de preşedinte al României a avut "marea onoare de a da cinstire Tricolorului şi Zilei Naţionale în numele tuturor cetăţenilor patriei noastre".

"Am făcut-o cu recunoştinţă pentru viziunea şi sacrificiile care au dus la această mare realizare, dar şi cu răspundere pentru destinul moştenirii pe care am primit-o de la înaintaşi. Am făcut-o cu conştiinţa faptului că 1 Decembrie 1918 rămâne actul istoric fundamental al naşterii unei naţiuni de cetăţeni. Suntem astăzi o ţară care îşi afirmă locul în Europa şi în lume, şi mai ales ştie ce vrea pentru sine, cine-i sunt prietenii şi care trebuie să-i fie destinul. Astăzi, la un secol de la momentul definitoriu pentru devenirea naţiunii române şi, la trei decenii de la Revoluţia din Decembrie 1989, trebuie să recunoaştem cu sinceritate că încă nu am ajuns încă acolo unde ne dorim să fim. Dar nici nu ne-am abătut de la drumul pentru care s-au sacrificat înaintaşii noştri, în pofida încercării unora de a devia România de la parcursul său euro-atlantic", a spus Iohannis. 

Potrivit şefului statului, testele dificile la care a supus istoria naţiunea noastră greu încercată nu au ştirbit deloc din idealurile şi aspiraţiile românilor. Dimpotrivă, cu fiecare prilej, societatea noastră s-a făcut puternic auzită, şi-a afirmat cu tărie voinţa şi dorinţa arzătoare pentru libertate şi democraţie.

"Am celebrat Centenarul Marii Uniri ca stat membru al NATO, cea mai importantă alianţă politico-militară din istorie, şi ca o voce puternică în cadrul marii familii europene. În aceşti ani, evoluţiile politice interne şi internaţionale ne-au arătat, o dată în plus, cât de important este să fim parte a spaţiului euro-atlantic şi a Uniunii Europene. Românii au demonstrat cu prisosinţă că suntem capabili de a contribui la construcţia unei Europe nedivizate, ca spaţiu al prosperităţii, securităţii şi echităţii sociale", a adăugat el.

Iohannis a mai spus că România este deopotrivă contribuitor şi beneficiar al construcţiei europene, iar participarea românească la proiectarea destinului Uniunii Europene reprezintă un act de responsabilitate istorică faţă de Marea Unire, faţă de noi înşine şi faţă de naţiunile care ne sunt alături în efortul de modernizare naţională.

"Unirea este sărbătoarea noastră, a tuturor, indiferent de locul în care ne aflăm. Mi-aş dori ca românii care trăiesc astăzi în diferite zone ale globului să se reîntoarcă acasă. Să găsească aici o Românie funcţională, o ţară normală, care să le ofere şansa unui viitor mai bun şi care să le asigure un nivel de trai decent. Eu cred că această viziune poate deveni într-o zi realitate şi ţine în primul rând de noi să o facem posibilă", a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai spus că avem cu toţii o responsabilitate faţă de memoria celor care au făcut posibil idealul Marii Uniri, dar şi faţă de generaţiile care vor veni.

"Trecutul nu poate fi schimbat, el poate fi asumat, cu bunele şi relele sale. Dar viitorul poate fi desenat aşa cum ne dorim, iar 2019 ne-a dovedit din plin acest lucru! Sunt convins că anii următori vor consacra opţiunile atât de clar exprimate de români în scrutinele din acest an! Nimic nu se face de la sine. Pentru Marea Unire au luptat şi şi-au dat viaţa sute de mii de români. Politicieni din toate regiunile ţării au reuşit să strângă în jurul proiectului lor de unitate români din toate categoriile sociale, de toate confesiunile şi originile etnice. Iar liderii politici de atunci au utilizat toate abilităţile diplomatice pentru a convinge Marile Puteri de faptul că românii au tot dreptul de a sta împreună într-un singur stat", a susţinut Iohannis.

El a subliniat că îşi doreşte "să onorăm moştenirea înaintaşilor noştri prin acţiune politică".

"Nu trebuie să avem odihnă până ce nu împlinim aspiraţiile părinţilor şi bunicilor noştri de a face din România o ţară prosperă, în care să ne placă să trăim, în care să ne simţim în siguranţă, liberi şi mândri de a fi cetăţeni români! De energia şi dăruirea pe care le investim în apărarea libertăţii şi democraţiei depinde ca România să funcţioneze ca un stat de drept, ca o societate a respectului drepturilor fundamentale ale omului, a toleranţei şi incluziunii sociale", a mai spus Iohannis.

El le-a transmis românilor că doar împreună sunt puternici.

"Dragi români, doar împreună suntem puternici! Doar împreună descătuşăm întregul potenţial al naţiunii noastre! Doar uniţi ne punem în valoare resursele imense de inteligenţă şi creativitate, pentru a face performanţa de care ştim cu toţii că românii sunt capabili. În Decembrie 1989, am crezut cu toţii în cel mai frumos şi vibrant vis, acela de a trăi într-o ţară liberă, modernă, europeană, în care fiecare cetăţean să se simtă acasă, să fie protejat şi să-şi crească copiii fără grija zilei de mâine. Ca Preşedinte, voi fi total implicat şi voi contribui, avându-i alături pe toţi românii, din ţară sau din străinătate, pentru ca acest vis să devină, în sfârşit, realitate! La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români, oriunde v-aţi afla!", a încheiat Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite