Iohannis: Este inadmisibil să avem încă discuţii aprinse despre fraudarea votului. Dacă pesediştii au încercat să fraudeze, electoratul va sancţiona drastic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că „este inadmisibil ca în anul 2020 să avem încă discuţii aprinse despre fraudarea votului” şi este „este inadmisibil ca practici toxice, folosite în trecut, continuă să fie îmbrăţişate de politicieni retrograzi care nu înţeleg că minciuna nu mai e tolerată de români”.

Întrebat despre derularea procesului electoral, Iohannis a afirmat: „Rămân la opinia mea. Procesul electoral propriu-zis a decurs peste aşteptări de bine, iar comisiile electorale din secţii au lucrat mult şi au reuşit să rezolve problemele apărute. Însă se pare că după vot, unii indivizi au încercat să fraudeze procesele electorale, falsificând înscrisuri. E absolut inacceptabil. Dacă se constată că pesediştii au încercat să fraudeze rezultatele votului, atunci e clar că electoratul va sancţiona drastic acest comportament, iar autorităţile trebuie să verifice la sânge cine şi cum şi dee la ce partid a reuşit să fraudeze rezultatul la alegeri. Dincolo de aceste aspecte care aruncă lumină proastă asupra unora, este clar să sunt lucruri care trebuie îmbunătăţite. Repet, cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere”.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, într-o confrinţă de presă, despre tentativele de fraudare a alegerilor despre care se vorbeşte în ultimele zile.

„Rezultatele alegerilor locale de duminică au arătat că cetăţenii îşi doresc administraţii eficiente. În decembrie trebuie să continuăm acest lucru. Majoritatea nocivă care a funcţionat în Parlament poate fi sancţionată doar prin vot. Este inadmisibil ca în anul 2020 să avem încă discuţii aprinse despre fraudarea votului. Este inadmisibil ca practici toxice, folosite în trecut, continuă să fie îmbrăţişate de politicieni retrograzi care nu înţeleg că minciuna nu mai e tolerată de români”, a decarat şeful statului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite