Iohannis, noilor magistraţi: Dacă simţiţi că se fac presiuni, rezistaţi-le! Nu uitaţi că politicienii sunt vremelnici, pe când legea şi Constituţia sunt deasupra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii (INM) să nu cedeze presiunilor din partea politicienilor, ci să respecte, întotdeauna, legea şi Constituţia.

Redăm discursul preşeidntelui Klaus Iohannis suţinut cu ocazia primitii noilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii (INM): 

Vă felicit pentru absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii şi învestirea oficială în calitatea de judecători şi procurori! Îmi amintesc bine de ziua în care v-am semnat decretele şi recunosc că semnez multe hârtii, dar acestea, cu mare plăcere! Constituţia spune că «Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi». Aceste principii constituţionale - legalitatea, imparţialitatea, egalitatea şi unicitatea justiţiei - trebuie să vă definească nu doar activitatea profesională, ci şi conduita individuală.

Şi nu o spun doar eu, ca Preşedinte al României. Întreaga societate românească aşteaptă acest lucru de la dumneavoastră. Independenţa justiţiei şi garantarea statului de drept sunt cuvinte des uzitate în discursurile politice. Atât de des uzitate, încât unii oameni politici ar putea chiar să creadă că le pot folosi ca pretext pentru decizii care pun în pericol tocmai independenţa justiţiei şi statul de drept. Dar când unii uită de aceste repere, reacţia societăţii poate fi fermă, ceea ce demonstrează cât de importante sunt. Chiar vitale!

Indiferent de legitimitatea invocată în acţiunile lor, decidenţii politici nu au voie să abandoneze principiile fundamentale ale democraţiei. În caz contrar, cetăţenii iau atitudine pentru a readuce lucrurile pe făgaşul lor corect. Şi românii au demonstrat că îşi doresc să trăiască într-o societate în care principiul conform căruia nimeni şi nimic nu poate fi mai presus de lege este pe deplin respectat.

Judecătorii şi procurorii nu sunt doar cei care trebuie să acţioneze în baza principiilor constituţionale enunţate, ci trebuie să fie repere de moralitate în societate. Aşadar, deciziile dumneavoastră sunt importante şi în plan social. Nu uitaţi niciun moment de cetăţean! Nu uitaţi de faptul că justiţia este în slujba cetăţeanului! Vă încurajez să nu faceţi niciun pas înapoi de la misiunea dumneavoastră, oricât de greu poate să fie în anumite situaţii. Dacă simţiţi că asupra dumneavoastră se fac presiuni, rezistaţi-le!

Nu uitaţi că un politician sau altul sunt vremelnici într-o funcţie de decizie, pe când legea şi Constituţia sunt deasupra oricărui partizanat politic. Vă doresc mult succes şi am convingerea că vă veţi alătura unui corp de profesionişti care este permanent ghidat de reperele legalităţii, echităţii şi responsabilităţii! Felicitări!”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite