Iohannis a pornit iar la vânătoare de elefanţi prin Palatul Victoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Klaus Iohannis a mers să prezideze şedinţa de joi a Guvernului, motivul fiind împiedicarea adoptării unei ordonanţe de urgenţă pe amnistie şi graţiere. Este pentru a doua oară că şeful statului merge la o şedinţă a Executivului, prima dată fiind în ianuarie 2017, când premier era Sorin Grindeanu, iar preşedintele le-a vorbit de „elefanţii din încăpere“, adică ordonanţele pentru amnistie şi modificarea codurilor penale.

„Cunoaşteţi povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanţi - ordonanţa de graţiere şi ordonanţa de modificare a codurilor penale“, le spunea Iohannis celor din Guvernul Grindeanu la 18 ianuarie 2017. 13 zile mai târziu, în urma unei şedinţe de Guvern terminate aproape de miezul nopţii, Florin Iordache anunţa cele două ordonanţe controversate. De această dată, şeful statului a mers să se asigure că nu vor fi adoptate alte măsuri controversate, cum e cazul unei OUG pe amnistie şi graţiere, dar nici acea OUG prin care sunt introdus noi taxe.

Iohannis a atras atenţia de la început că are tot dreptul să fie acolo şi că poate sta cât vrea la întâlnirea premierului cu miniştrii săi. „Prezenţa preşedintelui la şedinţele de guvern nu poate fi nici îngrădită, nici limitată ca timp. Preşedintele prezidează şedinţele de guvern, nu le prezidează parţial. Vă rog să interpretaţi prezenţa mea aici în cheia unei colaborări obligatorii între noi, având în vedere că ne pregătim pentru preluarea preşedinţiei UE de la 1 ianuarie“, a fost avertismentul şefului statului.

Atacuri şi ironii

Pe de altă parte, Viorica Dăncilă a precizat că preşedintele poate fi prezent atâta timp cât se discuta teme de politică exernă, securitate naţională şi ordine publică. În rest, a sugerat Dăncilă, preşedintele nu are ce căuta la Palatul Victoria. De altfel, Iohannis a plecat la jumătatea şedinţei. Prezenţa preşedintelui la Guvern a fost criticată de liderul PSD, Liviu Dragnea. „Eu nu-l primeam în curte. Pur şi simplu“, a declarat Liviu Dragnea, referitor la prezenţa lui Klaus Iohannis la şedinţa de Guvern. „Fiecare om are încă dreptul să se facă de râs cât doreşte“, a completat şeful PSD. Mai mult, liderul PSD a trecut la ironii: „Ce face Iohannis la Guvern? Merge cu ciocanul, cu bâta, le smulge microfonul, vrea să-i fure scaunul Vioricăi Dăncilă?“.

Dăncilă a gafat şi de faţă cu preşedintele

Liderul de la Palatul Victoria s-a încurcat de mai multe ori în timpul discursului de la începutul şedinţei, dar a făcut şi o gafă, de această dată în prezenţa şefului statului. „De asemenea, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a pregătit încă nouă proiecte în parteneriat public-privat. Sunt finalizate studiile de fundamentar pentru Autostrada Târgu Neamţ - Iaşi şi pentru amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie, proiecte puse deja în consultare şi pe care urmează să le discutăm într-o şedinţă anterioară”, a declarat Dăncilă. Corect ar fi fost ulterioară. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite