Politică

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Iohannis, reacţie dură după  Codul penal adoptat de PSD: Se numeşte dictatura majorităţii. A fost un simulacru de dezbatere. Voi sesiza CCR

67
4 Jul 2018 14:24:49
Autor: Radu Eremia, Sebastian Zachmann
Klaus Iohannis. FOTO Mediafax
Klaus Iohannis. FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat dur, la jumătate de oră după ce majoritatea PSD-ALDE, ajutată decisiv de câţiva deputaţi din grupul minorităţilor naţionale, a trecut modificările la Codul penal, contestate vehement de Opoziţie. „Ceea ce s-a întâmplat în Parlament se numeşte dictatura majorităţii şi este profund dăunătoare democraţiei“, a spus şeful statului, care a anunţat că va contesta Codul penal al CCR.

„Doresc să comentez pe scurt acest eveniment pe care îl consider de-a dreptul revoltător. Este pur şi simplu inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare şi cum se acţionează în ziua de azi în Parlament.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile se numeşte dictatura majorităţii şi este profund dăunătoare democraţiei. Avem o sumedenie de politicieni în România care clamează că noi trebuie să dăm mai multă atenţie Parlamentului. Pentru asta, în primul rând Parlamentul trebuie să-şi dea atenţia cuvenită.

PSD-ul a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaţilor şi acest lucru este profund dăunător.

PSD a reuşit în scurt timp să distrugă demnitatea actului de legiferare, a reuşit în scurt timp să transforme dezbaterile din Parlament într-o dezbatere lipsită de transparenţă, cu un rezultat previzibil, se trece cu tăvălugul peste argumentaţia opoziţiei. Asta despre procedură”, a afirmat preşedintele Iohannis, într-o scurtă declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a anunţat că va contesta Codul penal la CCR.

”Despre conţinutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la Curtea Constituţională acest act normativ. Este bine de ştiut că şi Codul de procedură penală la care m-am referit acum câteva zile este în pregătire pentru a fi contestat la CCR. Modificările care s-au făcut în bună măsură sunt fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare şi am de gând să folosesc toate instrumentele constituţionale pentru a contesta cele două acte normative”, a precizat preşedintele.

***
 
Codul penal, în forma modificată de PSD, a fost adoptat azi de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional. Legea a trecut la mustaţă: doar două voturi peste pragul necesar, dintre care unul a venit de la deputatul PMP Adrian Mocanu, exclus imediat din partid. Alţi nouă deputaţi ai minorităţilor naţionale au votat alături de PSD, înclinând decisiv balanţa. UDMR n-a mai votat alături de PSD şi ALDE. Opoziţia contestă Codul penal la CCR

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

67 Comentarii

Marcel Cristea
4.07.2018, 14:52:25

Somebody have to remind this dope that democracy is majority rule and in some cases with protective rights for minorities.

-16 (18 voturi)
Un cititor
4.07.2018, 14:52:33

"câţiva deputaţi din grupul minorităţilor naţionale.............." Tot deputatii din minoritatile nesimtite ne hotarasc soarta?! 1.E nevoie urgenta de revizuirea legii prin care acesti nesimtiti cocalari -reprezentati ai catorva zeci sau sute de oameni minoritari ( cu care nu avem nimic) , ajung in parlament. E nevoie de o discutie serioasa pe aceasta tema ! E corect ceea ce isi permit acesti parlamentari ai minoritatilor?! Cu ce drept ne hotarasc soarta?! De un singur lucru suntem certi. Ca au niste beneficii, din moment ce voteaza asemenea legi nesimtite. Sunt la fel de corupti ca cei din PSD-ALDE ! Sunt cumparati, rusine ! 2. Daca mai sunt din intamplare oameni onesti in partidul mafiot si mafiotizat, PSD, sa plece imediat la alt partid. De nu, sunt la fel de corupti precum colegii lor. Acest partid de hoti nu mai poate fi redresat ! Doamna Andronescu care se bate cu pumnul in piept precum ca : sa fie judecata prin ceea ce face ea si nu colegii sai,....deci doamna, ce mai cauta in acest partid?! Ce spera doamna (si altii ca ea in caz ca mai sunt), sa mai refaca din acest partid?!

+2 (2 voturi)
Nirolf
4.07.2018, 14:53:04

Confirmare . Domnul presedinte K W Iohannis dovedeste o data in plus ca a confirmat sperantele pe care majoritatea romanilor si-a pus-o in el .

+4 (6 voturi)
Un cititor
4.07.2018, 14:54:34

speram !

+2 (2 voturi)
Stancu Dan
4.07.2018, 14:53:08

Cam asta era situatia pana prin 2005. Legea era mai restrictiva da' oricum nu se aplica decat pentru catei. Deci se actiona pe principiu' "cine-i mai lacom, iute de mana si cu tupeu ... se imbogateste. Cine nu ... nu".

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (67)

Modifică Setările