Iohannis: Valorile Armatei Române constituie fundamentul pe care Spitalul Militar Central şi-a clădit evoluţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială

Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat la ceremonia militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” că unitatea medicală „este locul unde haina militară capătă o a doua valenţă, ghidată de Jurământul lui Hipocrate” şi a solicitat unităţilor sanitare să acţioneze prompt în valul patru al pandemiei de coronavirus.

„Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, sunteţi cei care, cu multe sacrificii, duceţi mai departe o preţioasă moştenire. Valorile Armatei Române - patriotismul, spiritul de sacrificiu, onoarea şi curajul constituie fundamentul pe care Spitalul Militar Central şi-a clădit evoluţia. Sunt valori transmise mai departe, generaţie după generaţie, astfel că grija pentru pacienţi, profesionalismul şi dedicarea celor care lucrează aici reprezintă un standard de bune practici şi pentru alte spitale”, a declarat preşedintele. 

Potrivit şefului de stat, unitatea din cadrul Spitalului Militar „este locul unde haina militară capătă o a doua valenţă, ghidată de Jurământul lui Hipocrate, de abnegaţie şi luptă necontenită pentru salvarea de vieţi. Cei 190 de ani de existenţă ai acestei prestigioase instituţii marchează repere importante ale dezvoltării ramurii medicinei militare şi se leagă indisolubil de personalităţi de excepţie, care au contribuit definitoriu la dezvoltarea Şcolii de Medicină româneşti.Astăzi, rolul Spitalului Militar Central rămâne unul fundamental, de continuator al tradiţiei militare şi de asigurare a performanţei actului medical”. 

„Mobilizarea excepţională în răspunsul la pandemia de COVID-19, precum şi implicarea dumneavoastră în campania de vaccinare demonstrează capacitatea exemplară de a garanta protejarea şi apărarea cetăţenilor noştri. Pandemia de COVID-19 nu este însă încheiată şi vă solicit atât dumneavoastră, cât şi celorlalte unităţi sanitare direct implicate să acţionaţi prompt în acest al patrulea val. Ştim deja care sunt măsurile care trebuie luate la nivelul spitalelor şi sunt convins că veţi depune toate eforturile pentru salvarea vieţii semenilor noştri. Cea mai bună armă împotriva acestui virus rămâne însă vaccinarea. Imunizarea unui număr cât mai mare de persoane, comportamentul preventiv şi respectarea măsurilor sanitare sunt soluţiile pentru a depăşi cu bine şi această nouă perioadă complicată din punct de vedere epidemiologic”, mai spune şeful statului. 

Preşedintele a mai completat că este „impresionat de eforturile dumneavoastră extraordinare, de dăruirea pe care atât conducerea unităţii, cât şi personalul medical au dovedit-o din plin în aceste luni de grea încercare. În semn de preţuire şi recunoştinţă pentru dificila, dar nobila dumneavoastră activitate, vă înmânez, în acest moment aniversar, drapelul de luptă. Sunt convins că veţi continua să faceţi lucrurile la fel de bine şi responsabil, purtând mai departe crezul înaintaşilor şi îndeplinind cu onoare misiunea ce v-a fost încredinţată. Viitorul depinde de oamenii prezentului, iar profesionalismul dumneavoastră, al celor care vă desfăşuraţi activitatea aici, va scrie cu siguranţă o filă de istorie în faţa căreia generaţiile viitoare se vor înclina cu mândrie şi respect”

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu participă, miercuri, la ceremonia militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite