Ion Răducanu: Sper ca Traian Băsescu să „cântărească“ propunerea noastră de a anula alianţa UNPR-PMP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Răducanu îi cere lui Traian Băsescu să anuleze alianţa UNPR-PMP. FOTO Mediafax
Ion Răducanu îi cere lui Traian Băsescu să anuleze alianţa UNPR-PMP. FOTO Mediafax

Liderul UNPR Ion Răducanu îi cere lui Traian Băsescu, într-o scrisoare deschisă, ca în cadrul Colegiului Naţional al PMP să „cântărească“ propunerea de a anula alianţa UNPR-PMP.

„Ne exprimăm convingerea, domnule preşedinte Traian Băsescu, că înţelepciunea şi experienţa dumneavoastră vor cântări în decizia Colegiului Naţional al PMP, în ceea ce priveşte propunerea noastră de a anula prin consens această alianţă artificială“, se arată în scrisoarea deschisă transmisă lui Traian Băsescu.

Potrivit lui Ion Răducanu, conferinţele naţionale ale UNPR din noiembrie 2016 şi aprilie 2017 de la Bucureşti, ale căror hotărâri au fost înscrise în Registrul Partidelor Politice, au denunţat Protocolul de fuziune prin absorbţie. „S-a constatat că nu s-au îndeplinit condiţiile de fond şi de formă stabilite de statutul UNPR şi de Legea partidelor politice şi nu s-au respectat prevederile articolului 5 din Protocolul de fuziune. La acestea se adaugă situaţiile financiare deosebite, fiind imperios necesar ca fiecare partid să-şi facă ordine şi să-şi achite datoriile", mai notează sursa citată, potrivit Agerpres.

Preşedintele UNPR aminteşte că, în 20 iulie 2016, Congresul reunit al organelor supreme de decizie ale PMP şi UNPR au adoptat Protocolul de fuziune prin absorbţie, al cărui unic scop era constituirea unui partid puternic, capabil să câştige la alegerile din noiembrie 2016 cel puţin 50 de locuri de parlamentari. „Protocolul de fuziune negociat şi semnat de preşedinţii celor două partide avea la bază trei principii esenţiale şi obligatorii: paritate absolută, după numirea preşedinţilor organizaţiilor judeţene şi după stabilirea candidaţilor pentru alegerile parlamentare, prioritate pentru cei cu rezultate mai bune în alegerile locale, precum şi întâietate în nominalizarea parlamentarilor pentru o nouă candidatură“, notează liderul UNPR.

El mai arată că, la doar 3 luni de la semnarea protocolului, înţelegerile iniţiale au fost uitate, nerespectându-se niciun principiu al protocolului, iar în 23 octombrie 2016 s-a produs prima fisură a alianţei prin retragerea unui număr important de membri UNPR din Colegiul Naţional şi din colegiile judeţene, aşa-zise structuri interimare PMP-UNPR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite