Stroe, despre funcţionarea coaliţiei: „Ambele partide sunt mulţumite de această formulă politică. Există o foarte bună colaborare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, la Adevărul Live, că nu sunt probleme în funcţionarea coaliţiei de guvernare cu PSD. Liberalul susţine că ambele partide sunt mulţumite de această formulă politică.

„Nu sunt probleme în funcţionarea acestei coaliţii. Din contră, pot spune că există o mulţumire din partea ambelor partide de această formulă politică aleasă, care vă asigur că funcţionează. Există în acest moment stabilitate politică, lucru pe care l-am dorit cu toţii tocmai pentru a traversa această perioadă extrem de dificilă. Există în momentul de faţă o înţelegere şi o agendă pe care o respectăm în egală măsură. Există şi foarte multe proiecte concrete majore pe care le putem pune în aplicare”, a declarat Stroe la Adevărul Live. 

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că tensiunile şi rivalităţile au fost depăşite. „Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă există o foarte bună colaborare şi nu cred că ar mai fi dispute politice. Noi am părăsit perioada aceea când erau mici tensiuni şi rivalităţi. Vorbim despre un mod foarte responsabil de a duce această guvernare mai departe. (...) Cred că am depăşit momentele rivalităţilor politice. Chiar dacă suntem două partide diametral opuse, asigurăm o guvernare responsabilă şi serioasă”, a mai spus Ionuţ Stroe.

Vezi şi: Purtătorul de cuvânt al PNL: „Nicolae Ciucă poate avea un impact serios la prezidenţiale”

Adevărul Live. Ionuţ Stroe: „Atacurile cibernetice nu trebuie să intimideze în a afirma clar că ceea ce face Putin în Ucraina este ilegitim”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite