Iordache, după ce PNL a reuşit să sesizeze Comisia de la Veneţia pe legile Justiţiei: „Comisia de la Veneţia ce să constate? Nu poate legifera peste CCR“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Iordache
Florin Iordache

Preşedintele Comisiei speciale care a modificat legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi pentru News.ro că nu are ce să constate Comisia de la Veneţia referitor la legile justiţiei, deoarece nu poate fi peste deciziile Curţii Constituţionale. Iordache susţine că demersul PNL de a sesiza Comisia e le Veneţia prin intermediul Consiliului Europei este unul politicianist, „exportat în afara României“.

“Comisia de la Veneţia ce să constate? Comisia de la Veneţia nu poate fi peste deciziile Curţii Constituţionale. Comisia de la Veneţia nu va constata decât că aceste modificări, pe care CCR s-a pronunţat de două ori, sunt constituţionale. E un demers politicianist pe care cei de la PNL l-au exportat în afara României, în condiţiile în care au văzut că nu au nicio şansă în România”, a spus Florin Iordache pentru News.ro.

De asemenea, el spune că nu poate fi Comisia de la Veneţia peste Parlament şi peste legislaţie şi va constata doar că modificările sunt “constituţionale, legale şi normale”.

“Comisia poate fi peste Parlament şi peste legislaţie? Repet, Comisia de la Veneţia nu poate decât să constate că acele modificări sunt constituţionale, legale, normale. Nu poate să constate altceva. Cum şi CCR a decis în cele trei decizii că modificările care sunt sunt în concordanţă cu deciziile Comisiei de la Veneţia, nu poate veni Comisia să legifereze peste CCR”, a mai spus el.

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat joi solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia privind modificarea legilor justiţiei. Liberalii susţin că parcursul legilor va fi trebui să aştepte, iar Curtea Constituţională, de asemenea, va trebui să ţină cont de de opinia Comisiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite