Iordache: „Săptămâna viitoare depunem legea de funcţionare a Inspecţiei Judiciare“. Ce riscuri sunt ca magistraţii să fie subjugaţi politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele comisiei parlamentare speciale de modificare a legilor Justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a anunţat miercuri că săptămâna viitoare va depune proiectul de lege prin care Inspecţia Judiciară să fie scoasă din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).  PSD susţine că Inspecţia Judiciară va fi organism independent, însă ar putea fi politizat.

”Pentru săptămâna viitoare avem în vedere să depunem o lege care să stabilească un cadru foarte clar pentru Inspecţia Judiciară. Am văzut că acum, aşa cum funcţionează în cadrul CSM, nu este funcţională”, a declarat deputatul PSD Florin Iordache.

Ultima variantă a pachetului legislativ, aşa cum a ieşit din laboratorul juridic al PSD, prevede înfiinţarea unui Consiliu Naţional de Integritate a Judecătorilor şi Procurorilor, care numeşte şi revocă conducerea Inspecţiei Judiciare, organismul care se ocupă cu controlul procurorilor şi al judecătorilor.

„Noi ne dorim ca Inspecţia Judiciară să fie o instituţie autonomă a cărei activitate şi al cărei mod de perfecţionare a activităţii să fie dat unui consiliu naţional de integritate al judecătorilor şi procurorilor. Acest consiliu să fie cel care gestionează fie numirea conducătorului Inspecţiei Judiciare, fie întregul raport de activitate, propunerile concrete de îmbunătăţire a activităţii Inspecţiei Judiciare. Inspecţia Judiciară, ca instituţie autonomă nu în subordinea ministrului Justiţiei, care este un om politic“, a  spus Florin Iordache.  Proiectul redactat de Tudorel Toader trecea Inspecţia Judiciară direct în subordinea ministrului Justiţiei, exact ca pe vremea guvernării Adrian Năstase. Practic, trecerea în subordinea ministrului ar fi transformat Inspecţia Judiciară în ghiulea pentru răfuieli politice, la fel ca în vremea Rodicăi Stănoiu, ministru al Justiţiei în guvernarea PSD de la începutul anilor 2000.

Problema e că noua formă a legilor Justiţiei nu precizează cum va fi aleasă noua componenţă a Consiliului Naţional de Integritate a Judecătorilor şi Procurorilor, instituţie care ar urma să fie şi „reprezentativă”. Căci, dacă ar fi o instituţie nouă, autonomă, eventual constituită prin votul magistraţilor, ar însemna formarea unui CSM paralel. O altă variantă ar fi ca structura Consiliului să fie decisă prin votul Parlamentului,  numai că am ajunge din nou la politizarea instituţiei, sub o altă denumire. Iar a treia variantă de stabilire a componenţei Consiliului, astfel încât el să fie autonom şi apolitic, nu prea mai există.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite