Ipocrizia noului PNL în legătură cu noul Cod Electoral

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu care vor fi concluziile comisiei de Cod Electoral din Parlament, înţeleg că discuţiile sunt încă în curs, iar modificarile de până acum conţin şi lucruri bune. Ceea ce ştiu este însă ca, în prezent, liberalii trec printr-un nou episod de lipsă de verticalitate şi coerenţă, fiind incapabili să îşi asume un punct de vedere clar.

Oare nu cumva ei nu-si doresc deloc rezolvarea problemei, cautand doar mentinerea subiectului in spatiul public, pentru a profita de el electoral? Va dau doar cateva exemple care spun multe despre neseriozitatea lor:

1.     VOT DIRECT SAU INDIRECT LA ALEGERILE LOCALE? Mihai Voicu, intr-un interviu acordat zilele acestea Hotnews, anunta ca, desi in comisie au fost de acord cu alegerea presedintilor de CJ in mod indirect, in realitate ei ar fi preferat sa fie alesi direct, in doua tururi. Si, la presiunea moderatorului, anunta ca ei vor schimba legea cu care, in prezent, par sa fie de acord, atunci cand vor avea majoritate parlamentara! Mai mult, s-a delimitat de faptul ca in 2013 au sustinut proiectul alegerii presedintelui de CJ, spunand ca atunci nu erau un “partid unificat”, ceea ce acum sunt! Asadar, pentru ca nu se unisera cu PDL, nu erau capabili sa aiba o viziune clara despre cum sa fie alesi presedintii de CJ. Acum, in noul PNL, e totul mult mai clar – sustin in comisii una, si apoi, dupa ce schimba majoritatea, vor vota alta.

2.     UN TUR SAU DOUA TURURI, LA PRIMARI? Aici, mai exista o ipocrizie – cea legata de votul intr-un singur tur la primari (si aici, Mihai Voicu pozeaza in victima, sustinand ca PSD vrea sa isi maximizeze scorul in 2016, ei preferand un mult mai corect vot in doua tururi); in realitate, PNL e posibil sa beneficieze cel putin la fel de mult sau chiar mai mult decat PSD de acest sistem, care ii ajuta pe primarii in functie sa fie realesi (or, in prezent, numarul primarilor este cvasi-egal impartit intre PSD si PNL).

3.     VOT IN DIASPORA – E OK SAU NU CE SE DISCUTA IN COMISIA DE COD ELECTORAL? Ieri, Alina Gorghiu anunta ca vor sustine pe 16 martie un proiect legislativ privind votul in diaspora, ca rezultat al consultarilor avute cu societatea civila. Asta dupa ce, in cadrul comisiei electorale, tot PNL a agreat deja aspecte importante privind votul in diaspora. Asadar, PNL a fost de acord cu infiintarea unui registru electoral – un mecanism absolut decent, folosit in tari europene civilizate, precum Franta sau Anglia, pentru asigurarea conditiilor logistice pentru toti cei care isi anunta intentia de a vota in strainatate la alegerile care urmeaza. Acest mecanism a solutionat problema in alte state europene si sunt convins ca o va solutiona si la noi – preluarea acelei metodologii a fost, din ce stiu, agreata in comisia parlamentara. Acum, Alina Gorghiu anunta ca nu conteaza ce au decis propriii sai colegi in comisia parlamentara, ei vor veni cu noi propruneri legislative. Pai, daca nu veniti cu ele in comisia din parlament, la ce ajuta jocurile de imagine? Bine ca nu veniti cu noi propuneri legislative dupa alegerile de la anul…

4.     CUM DEFINESC LIBERALII NUMARUL DE PARLAMENTARI PENTRU DIASPORA? Acelasi Mihai Voicu, in alta parte a interviului acordat Hotnews, vorbind despre votul din diaspora, face confuzii incredibile pentru un politician de la care se asteapta solutii functionale. Problema e aparent simpla – cati romani locuiesc in strainatate si, implicit, au dreptul la reprezentare politica? Problema se complica atunci cand politicienii confunda numarul celor care au domiciliul in strainatate (si care au dreptul la reprezentare distincta – parlamentari care sa ii reprezinte pe ei, exclusiv) cu numarul celor care au votat in diaspora la ultimele alegeri (numar care ii contine si pe cei cu domiciliul in strainatate, dar si pe cei care voteaza ocazional in strainatate, fiind la munca acolo, ei avand domiciliul in tara). Iata ce zice domnul Voicu: “Eu consider, chiar daca m-as raporta la numarul de voturi la alegerile prezidentiale, care reprezinta o dovada certa a unui numar de cetateni interesati de vot in strainatate - sunt 480 de mii”. In primul rand, norma de reprezentare nu se calculeaza pe baza numarului de votanti (daca ar fi asa, atunci diaspora ar avea dreptul la un numar cred chiar mai mic decat cel din prezent, pentru ca procentul participarii in diaspora este mai mic decat procentul participarii in tara). In al doilea rand, asa cum am spus, in diaspora la prezidentiale au votat doua categorii de romani – unii care locuiesc acolo (inscrisi in registrul electoral, oficial, legal, cu cetatenie romana, deci cu dreptul de a fi reprezentati), si altii care se afla acolo temporar (si care sunt reprezentati de parlamentarii din zona lor de domiciliu – deci, in tara). Daca asa vreti dvs sa estimati numarul de romani din strainatate… O precizare pentru cei interesati – pentru moment, in comisia de cod electoral nu s-a stabilit inca numarul de parlamentari pentru diaspora. Sunt convins, insa, ca numarul acestora va fi mai mare decat in 2004, pentru ca numarul romanilor mutati in strainatate a crescut.

5.     VOTUL PRIN CORESPONDENTA – aceiasi liberali, in toate aceste saptamani si luni, au acceptat punctul de vedere sustinut in Romania si de ambasadorul Frantei, domnul Francois Saint-Paul, care a recunoscut ca votul prin corespondenta are riscuri si ca in Franta se merge mai degraba pe registru electoral (fara liste suplimentare) si eventual pe vot electronic (care insa are nevoie de timp si de atentie pentru implementare). Cu toate acestea, speriati de presiunea mai multor voci din zona de dreapta, promit acum din nou sa revina asupra acestui vot, pe care l-au respins, alaturi de celelalte partide, in Parlament, pe parcursul acestui an. Ipocrizia PNL este, asadar, si aici, fara limite – in Parlament resping votul prin corespondenta, dar public anunta ca il vor sustine, atunci cand vor ajunge ei la putere.

Doar aceste cateva cazuri arata ca tema reformei electorale este tratata de opozitie cu foarte multa ipocrizie si lipsa de profesionism. De ce? Este simplu – in realitate, cei din opozitie isi doresc sa nu se schimbe nimic, pentru ca in perioada de campanie, in 2016, sa incerce reincalzirea temei care l-a ajutat pe presedintele Klaus Iohannis sa castige alegerile toamna trecuta. Le va iesi aceasta strategie? Vom trai si vom vedea…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite