Isprăvile „cozilor de topor“ şi vizita doamnei Victoria Nuland

Victoria Nuland este secretar general adjunct al Statelor Unite ale Americii

Simpatica doamnă Victoria Nuland, Secretar general adjunct al SUA, ne onorează cu o vizită surpriză. Vine D-sa să discute cu noi despre statul de drept. Nu să ne dea lecţii – căci le-am învăţat deja de multişor ‒ ci să vadă dacă şi cum le aplicăm. Subiectul de prim rând va fi cu siguranţă justiţia, socotită îndeobşte pilonul de căpetenie al statului de drept.

Ne-am angajat de atâtea ori, în parteneriat bilateral sau colectiv, cu SUA sau UE, că vom edifica statul de drept, cu o justiţie independentă, imparţială, obiectivă. Iată că de la ameţitoarea autoritate a primului ministru al ţării, a preşedintelui celui mai puternic partid, unele hotărâri judecătoreşti de mare răsunet şi impact precum şi actele lor premergătoare, culminând cu cea de-a doua condamnare a lui Adrian Năstase, sunt etichetate ca acţiuni, acte, ale cozilor de topor. Nu văd posibilă o acuzaţie mai gravă. Cu atât mai vârtos cu cât toporul n-ar fi un fite-cine, ci tocmai preşedintele ţării. Se aud voci, tot de la înălţimea autorităţii guvernamentale că distinsa doamnă n-ar avea a se amesteca într-o problemă a noastră, internă, că nu suntem o colonie.

Toate aceste aprecieri şi atitudini pun în discuţie cel puţin două probleme de fond ale construcţiei democratice, ale statului de drept.

Prima se raportează la percepţia şi reacţia societăţii. Democraţia, statul de drept, nu se pot înfiripa, consolida şi dăinui fără sprijinul societăţii. Este, aş aprecia, problema fundamentală a devenirii noastre postdecembriste. Acum, cu prilejul discuţiei publice a condamnării lui Adrian Năstase, precum şi cu prilejul comentariilor pe marginea altor hotărâri judecătoreşti, societatea este împărţită, o bună parte apreciind că soluţia este nedreaptă, neavenită. Chiar dacă ar fi vinovat, spun unii, vinovăţia ar trebui compensată cu realizările sale ca politician, cu deosebire cele ale guvernării ca prim-ministru. Cu alte cuvinte, dacă s-a ambalat în acte de mituire, dacă a abuzat de funcţie în interese meschine, dacă prin exemplu a stimulat corupţia cu efecte devastatoare la nivel de masă, trebuie să i se ierte pentru că a contribuit la intrarea în NATO şi UE.

Alţii se lasă încorsetaţi de afirmaţii interesate ale competitorilor politici cum că, spre exemplu, nu Năstase ar fi vinovat pentru că a încălcat legea, ci Băsescu care le poartă sâmbetele adversarilor, asmuţind justiţia împotriva lor. O astfel de abordare este cu atât mai gravă cu cât face valuri, preluată tale-quale de pe sticlă cu o înduioşătoare naivitate.  

Demn de remarcat şi de subliniat în acelaşi timp, alte societăţi, nu prea depărtate de noi, precum cea germană, maghiară sau italiană, au sancţionat sever abateri mai puţin grave, obligând politicienii acuzaţi sau condamnaţi să se retragă din scenă. Este o chestiune fundamentală de optică cu efecte directe asupra democraţiei şi statului de drept.

Cel de-al doilea aspect la care doresc să mă opresc priveşte modul în care concep şi tratează democraţia şi statul de drept împuterniciţii societăţii, desemnaţi sau aleşi în funcţii publice.. Când aceste valori de esenţă constituţională sunt socotite piedici în calea abuzurilor, în calea intereselor, în cursa pentru cucerirea şi perpetuarea puterii, economice sau politice, aşa cum din nefericire se petrec lucrurile la noi, nicio şansă de redresare, de intrare în normalitate. Dacă primul ministru al ţării apreciază că are o justiţie, împreună cu toate elementele sale structurale, coadă de topor la cheremul n-are importanţă cui, fie el şi preşedintele ţării, situaţia este de o gravitate ieşită din comun. Una din două: fie afirmaţia este adevărată, ceea ce zdruncină din temelii întregul nostru eşafodaj zis democratic şi de drept, fie afirmaţia este hazardată, iresponsabilă, de o superficialitate absolut incompatibilă cu funcţia de pe piedestalul căreia a fost rostită.

Motive suficiente pentru care partenerii noştri politici să fie îngrijoraţi. În mai puţin de doi ani, este a treia marjă de atac direct, făţiş, asupra instituţiilor democraţiei şi statului de drept. Motive suficiente pentru misiunea subsecretarului de stat american să se edifice la faţa locului asupra problemei. Numai că, parcă este un făcut, cel care ar trebui să-şi motiveze afirmaţia, se fofilează, nu răspunde invitaţiei la dialog. În schimb împarte zâmbete şmechereşti populaţiei.