Iulian Bulai: „Domnule Ciolacu, PNRR va face dreptate pentru Moldova şi pentru Buzău. Sunteţi o ruşine pentru ţară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Bulai este de părere că Marcel Ciolacu este „o ruşine pentru ţară”. FOTO: Inquam Photos/ George Calin
Iulian Bulai este de părere că Marcel Ciolacu este „o ruşine pentru ţară”. FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Deputatul USR Iulian Bulai a transmis luni, în plenul Camerei Deputaţilor unde s-a dezbătut moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea, că Marcel Ciolacu este „o ruşine pentru ţară” şi că PNRR  va face „dreptate” pentru Moldova în privinţa autostrăzilor.

Iulian Bulai a adus borcane cu „mostre din forajele” care se fac pentru şantierul autostrăzii A7, la tribuna Parlamentului, spunând că le oferă cadoul „ctitorilor autostrăzilor din Moldova” - Dan Barna, Cristian Ghinea şi Cătălin Drulă.

„Domnule Ciolacu, PNRR va face dreptate pentru Moldova şi pentru Buzău. Sunteţi de 30 de ani în PSD şi nu aţi făcut un kilometru de autostradă nici în Moldova, nici în Buzău. Nu aţi fost în stare să traversaţi munţii spre Transilvania. (...)”, a declarat Bulai.

El l-a acuzat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, că este „o ruşine” pentru ţară. 

„Nu ştiam domnule Ciolacu că aţi ajuns vedetă în cartea doamnei Dăncilă. Domnule Ciolacu PNRR o să facă dreptate şi pentru zona din care vă trageţi dumneavoastră. De 30 de ani nu sunteţi în stare să traversaţi munţii în Transilvania. Nu aţi conectat Moldova cu Muntenia. Sunteţi o ruşine pentru ţară, faceţi moţiuni de cenzură ca să nu recunoaşteţi că aveţi o vină”, a susţinut Iulian Bulai.

El consideră că Dan Barna, Cristian Ghinea şi Cătălin Drulă sunt „ctitorii autostrăzilor din Moldova”.

„Nu aţi fost în stare să faceţi autostrăzi şi acum faceţi pe destepţii”, a mai transmis Bulai social-democraţilor.

Partidul Social Democrat a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, care a fost dezbătută luni, în Parlament. Votul va fi dat marţi.

Vezi şi: Cristian Ghinea, la moţiunea simplă împotriva sa: „Am citit textul moţiunii, este un banc prost. Sunt cinci mari minciuni”

Grindeanu, la moţiunea simplă împotriva ministrului Ghinea: „Este prototipul useristului care ştie doar să dărâme. Este Clotilde Armand cu barbă şi burtă”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite