Jaful de la Primăria Capitalei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câtva timp, primarul capitalei, Gabriela Firea, a decis înfiinţarea a 22 de companii cu statut de societate comercială care să se ocupe de administrarea treburilor oraşului. Printre motivaţii, se afla nevoia de transparenţă a contractelor şi de reducere a costurilor.

Pe lângă faptul că aceste firme sunt prea multe, că au teritorii intersectate (parcuri şi grădini - agrement - turism - arbori şi spaţii verzi etc.), că nu au personal suficient sau, altele, că au personal prea numeros etc., ideea primarului abia acum începe să-şi arate adevărata faţă: a început alocarea directă a contractelor şi, în plus, a început alocarea de la bugetul oraşului a unor sume absolut uriaşe pentru salarii. De exemplu, se vor aloca 4,5 milioane lei, pentru următoarele trei luni, pentru plata membrilor consiliilor de administraţie, adunărilor generale şi cenzorilor. Cu alte cuvinte, se vor dubla sau tripla veniturile yesmenilor, sinecuriştilor, prietenilor, nepoţilor şi beizadelelor de partid şi de stat.

Dacă vom fi întrebaţi de unde sunt aceşti bani, se poate răspunde uşor că nu sunt nicidecum din vreo poşetă de firmă scumpă cumpărată de Firea de la Paris, ci de la învăţământ şi sănătate.

După ce ne trece uluiala, să subliniem mai tare ideea asta: aşadar, în loc să se consolideze policlinicile Titan, Pantelimon sau Iancului, în loc să se cumpere aţă medicală (!!) la spitalul Pantelimon şi alte materiale necesare spitalelor Capitalei, în loc să se consolideze, întreţină sau extindă şcoli şi grădiniţe, ca să nu mai cadă pe copii, Firea dă lefuri de bancher unor sinecurişti care nu fac altceva toată ziua decât să mişte o hârtie de pe un birou pe alt birou. De exemplu, la aşa-zisa companie de dezvoltare durabilă, salariul mediu este de 11 000 lei, iar la managementul traficului (o firmă cu 6 angajaţi şi 7 membri în consiliul de administraţie) este de 12 000 lei pe lună.

Cum se face că, în loc ca banii unei ţări sărace să fie cheltuiţi cu mare grijă şi răspundere până la ultimul leuţ, primarul Firea îşi permite să jefuiască cetăţenii?

Să nu-şi facă cineva iluzii că celebra Catedrală a Mântuirii Neamului a fost uitată în acest nou episod de jaf organizat: aici se vor acorda 1 (singur) milion de euro pentru o lucrare complet lipsită de vreo documentaţie, făcută de mântuială, după schiţe pe genunchi, fără facturi, devize ori alte documente justificative. Nu va fi deloc surprinzător să aflăm peste câtva timp că din acest milion o mare parte a intrat în buzunare, sutane sau conturi din paradisuri fiscale.

Oare cum de este posibil acest jaf? Cum se face că, în loc ca banii unei ţări sărace să fie cheltuiţi cu mare grijă şi răspundere până la ultimul leuţ, primarul Firea îşi permite să jefuiască cetăţenii? Cum este posibil să facă atâtea acte împotriva cetăţenilor, când menirea ei este să facă acte în favoarea lor? Cum este posibil să ia banii de la milioane de cetăţeni şi să-i bage în buzunarul câtorva sute de apropiaţi?

Încercând să caut dacă există vreo lege care să împiedice jefuirea banului public, aflu de pe net că în primăvară s-a votat şi promulgat o lege care face din primari tartori absoluţi peste comunităţi şi satrapi nemiloşi ai banilor contribuabililor. E vorba de o lege ce modifică legea administraţiei locale, astfel că răspunderea primarilor şi altor persoane ce semnează acte este complet eliminată.

Sper însă că există şi alte legi în această ţară care pot arăta că, sub masca legalităţii, risipirea banului public trebuie să reprezinte un act iresponsabil, imoral şi ilegal. Este imposibil ca jaful de la Primăria Capitalei (sunt ferm convins că la fel este cazul la toate primăriile din ţară) să rămână nepedepsit. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite