„Jos Pandemia!” sau ce am reţinut din protestul anti-restricţii
0
Pe lângă faptul că au servit agenda politică a partidului AUR, marşurile şi demonstraţiile anti-restricţii din ultimele două zile au scos la iveală o realitate socială de care arareori ne pasă şi anume că breasla interlopilor este una dintre categoriile socio-profesionale cel mai grav afectate nu atât de pandemie în sine, cât de măsurile de combatere a răspândirii virusului.
În pofida insistenţei cu care postul de fake news şi manipulare România TV a prezentat protestele din ultimele zile ca fiind generate spontan din rândul întreprinzătorilor şi angajaţilor din domeniul HoReCa, imaginile video cu participanţii la aceste acţiuni şi, mai ales, cu comportamentul lor, au arătat cu totul altceva. Începând cu media de vârstă foarte scăzută, este limpede că vasta majoritate a celor care au ieşit în stradă duminică şi luni nu aparţinea nici pe departe categoriei proprietarilor de afaceri ori a celor angajaţi cu forme legale.
Grosul protestatarilor anti-restricţii s-a compus din indivizi cu vârste de până în 30 de ani, care nu lucrează în prezent ori nu au muncit o zi în viaţa lor pe bază de contract de angajare, însă cărora ultimele 12 luni le-au redus substanţial veniturile. Să o spun pe şleau: nucleul marşurilor anti-restricţii din marile municipii ale României l-au constituit ceea ce în argou se cheamă „bombardieri”, adică golănaşi de cartier, huligani din galeriile de suporteri ai echipelor de fotbal, foşti şi/sau viitori clienţi ai secţiilor de poliţie şi dubelor de jandarmerie pentru infracţiuni mai mult sau mai puţin mărunte şi pentru contravenţii de tulburare a liniştii publice. Prezenţi în număr mare în marşurile de protest de pe străzile municipiilor din ultimele două seri, bombardierii şi-au mobilizat cercul de apropiaţi: prieteni, cocote, piţipoance şi adolescenţi ce nu frecventează şcoala.
Stilul de viaţă al tuturor acestora a fost în mod direct afectat de recentele măsuri guvernamentale de înăsprire a normelor pentru combaterea pandemiei, în special restrângerea programului de funcţionare a teraselor până la ora 18:00 şi închiderea sălilor de sport. În contextul în care primăvara îşi intră în drepturi şi cresc temperaturile, cu toţii ar fi preferat ca serile să-i prindă chefuind în baruri şi cluburi – un mod de petrecere a timpului perfect legitim în situaţii normale. Fiind suficient de tineri şi de puţin şcoliţi încât să nu le pese de riscul de a se îmbolnăvi ei înşişi, pericolul de a transmite virusul celor mai în vârstă şi mai vulnerabili nu intră nici cât negru sub unghie între preocupările lor, ba chiar şi-ar dori să scape de cei bătrâni care, în viziunea lor, mai mult îi încurcă în viaţă.
Mai mult decât stilul de viaţă, mijloacele de trai ale unora dintre ei au fost serios afectate de modul în care activităţile economice se desfăşoară în contextul restricţiilor sanitare impuse de guvern. Micii proprietari de afaceri obligaţi de ordonanţele militare să tragă obloanele magazinelor nu şi-au mai plătit nici taxele de protecţie către smardoii locali, care s-au văzut lipsiţi de o sursă constantă de venituri. La fel şi proxeneţii au câştigat mai puţini bani, căci prostituţia nu se poate practica de la distanţă, iar vânzătorii de „iarbă” şi de droguri mai serioase au avut de suferit de pe urma faptului că poliţia şi-a luat obiceiul să spargă petrecerile ilegale şi să-i amendeze deopotrivă pe organizatori şi petrecăreţi.
Dacă unele categorii socio-profesionale direct afectate de pandemie au fost susţinute financiar de stat prin măsuri compensatorii, precum plata şomajului tehnic sau scutirea de impozitul specific pentru HoReCa, bombardierii nu au putut pretinde vreun ajutor de stat. Din acest motiv, protestul lor nu a avut revendicări de ordin material ori pragmatic, ci au scandat lozinci ca „Jos Pandemia!” sau „Libertate!”, deoarece ei nu-şi doresc nimic altceva decât să fie lăsaţi liberi să-şi continue viaţa de până în pandemie. Ca şi cum nu toţi ne-am vrea înapoi viaţa normală.
Însă o caracteristică a bombardierilor este aceea că modul lor de organizare este prin excelenţă unul local, la nivelul unui oraş ori judeţ, având în schimb corespondenţă de tip cap de pod cu unul sau mai multe centre urbane din diaspora românească (Spania, Italia, Marea Britanie). Grupurile interlope locale nu se coordonează niciodată cu „omologi” din alte localităţi ale României, întrucât se consideră la concurenţă cu aceştia, sferele de influenţă fiind în general respectate, iar extinderea lor se face doar în urma unor bătăi. O rivalitate celebră este între bombardierii din Brăila şi cei din Galaţi.
Mârşăvia maximă s-a consumat la Bacău, unde 200 de covidioţi au huiduit în faţa Spitalului Judeţean, proferând injurii la adresa personalului medical.
Duminică seară am putut vedea cu toţii ieşirea în stradă aproape simultană a unor grupuri de protestatari anti-restricţii în municipiile Brăila, Galaţi şi Constanţa. Pentru cei care cunosc infrastructura în teritoriu a partidelor politice, judeţele omonime compun ceea ce se cheamă generic „Regiunea Sud-Est”, aflată sub coordonarea unui lider regional. Nu ar fi o surpriză pentru nimeni să aflăm că scânteia protestelor de duminică a fost aprinsă de oamenii din structurile locale din Brăila, Galaţi şi Constanţa ale partidului AUR, pentru a încerca marea cu degetul. Încurajaţi de atenţia mediatică naţională pe care au atras-o duminică seară cele câteva sute de protestatari cu carnete de membri de partid, alături de bombardierii locali pe care i-au mobilizat, liderii acestui partid au promovat reluarea protestelor începând cu luni de la ora 17:00, din faţa sediilor prefecturilor din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ.
Prezent la protestul stradal de luni, deputatul George Simion a explicat că „Românii se îmbolnăvesc când stau în casă” şi că este de preferat ca ei să fie eliberaţi de orice restricţie de circulaţie pentru a putea respira aer curat. În această teorie pseudo-ştiinţifică, brevetată în urmă cu un an de Donald Trump, cred mulţi dintre participanţii la marşurile anti-restricţii din ţară, respectiv aceia cu o brumă de inteligenţă ori bun simţ. Ceilalţi, care nu au nici măcar atât, nutresc o convingere statornică în ideea că virusul este un simplu guturai, că pandemia nu există şi că este vorba de o conspiraţie a ocultei mondiale conduse de sataniştii Soros şi Bill Gates.
Mârşăvia maximă a covidioţilor s-a consumat la Bacău, unde 200 de protestatari au huiduit în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă, proferând injurii la adresa personalului medical. Rareori a fost mai clară antiteza dintre Rău şi Bine decât în momentele în care gloata ineptă îi jignea pe medicii, infirmierii şi asistentele care fac eforturi supraomeneşti ca să salveze vieţile celor internaţi în stare gravă.
Nu se poate spune că protestele anti-restricţii au fost confiscate de politicieni, deoarece chiar structurile unui partid le-au iniţiat şi extins la nivelul întregii ţări, pentru a-şi face imagine şi a-şi urmări obiectivele politice. Deja în seara de luni, printre scandările din Bucureşti s-au făcut auzite revendicări de pe agenda politică: „Jos Guvernul!”, iar în lipsă de alte idei, la Piteşti s-a scandat inclusiv „Afară cu ungurii din ţară!”. Odată cu lărgirea ariei geografice de la regiunea de sud-est la nivel naţional, s-a diversificat şi structura demografică a protestatarilor instigaţi de oamenii de partid: faunei interlope i s-a alăturat flora semianalfabetă de toate vârstele, aflată marginea societăţii şi lipsită de capacitatea intelectuală de a înţelege un fenomen global care ne afectează individual.
Pentru cetăţenii care totuşi au suficientă minte şi bună credinţă ca să înţeleagă, autorităţile de stat ar putea să depună mai multe eforturi pentru a explica argumentat utilitatea şi eficienţa prognozată a măsurilor suplimentare de restricţie a circulaţiei şi a funcţionării magazinelor. Corecta informare este singurul antidot împotriva rinocerizării omului simplu aflat sub presiunea manipulării, iar comunicarea publică pe tema gestionării situaţiei pandemice din România ar trebui să urmeze un plan inspirat din bune practici implementate în alte ţări.
De pildă, personaje ca Raed Arafat sau Vlad Voiculescu, cu abilităţi de comunicare egalate doar de nivelul scăzut de încredere în rândul românilor, s-ar putea concentra pentru o perioadă asupra laturii tehnice a funcţiilor foarte importante pe care le ocupă. Ar putea în schimb delega responsabilităţile de comunicare către persoane care să întrunească simultan două condiţii majore: să aibă imaginea de buni profesionişti în domeniul medical şi capacitatea de a vorbi convingător cu publicul.
Se încarcă comentariile...
