Jumătatea plină a paharului?

Anul acesta avem, se pare, oarecare noroc în materie electorală. Partidul de guvernămînt a ieşit prost din competiţia cu Opoziţia (aşa pestriţă şi confuză cum este...), iar alegerile Congresului Naţional PSD au creat neaşteptate fisuri interne şi „opţiuni“ tactice, de natură să transforme stricăciunea în nebuloasă.

Articol preluat din Dilema Veche

Nu putem vorbi, totuşi, despre o binevenită „parte plină a paharului PSD“, dar ne putem face iluzia că „partea goală“ a devenit un fel de şpriţ, o combinaţie de „tărie“ cu apă chioară, oricum mai bună decît fudulia netrebniciei „salvatoare“ de neam de pînă acum. Nu ştiu mai nimic despre „cîştigătorul“ Fifor. Aflu că, la bază, e filozof. Or nu e puţin lucru să ajungi ministru al armatei din postura de metafizician! Ce văd e un portret de politician nu prea volubil, zîmbind stingher, prudent şi loial partidului. Pe frumuşelul Orlando, alt cîştigător, îl percep ceva mai clar. Un soi de playboy în pragul retragerii, bucuros să se machieze convenabil pentru a fi la vedere, sigur pe competenţa şi misiunea lui providenţială („trimis în România“ de Creatorul însuşi), arborînd un şmecher surîs „şarmant“ pe post de pricepere profesională. Simplu spus, un candid caraghios tomnatec... De doamna Dăncilă nu mai am nimic de spus. Spunea ea tot. „Damă bună“, inocent dezadaptată, revenindu-şi mereu „din pumn“, cu un optimism lăcrămos. Pe scurt, o gospodină victorios ospitalieră!

Dar hai să ne uităm şi la cealaltă jumătate a paharului, plină de sare şi piper, încurajatoare nu prin virtuţile ei „constructive“, ci prin adumbrirea cîtorva „mituri“ de paradă ale marelui partid. Dincolo de faptul că am avut surpriza, de neînchipuit, să auzim huiduieli în plen la adresa unui marcant lider („baron“) PSD (dl Oprişan), mai sînt de inventariat cîteva „noutăţi“ pînă una-alta benefice. Monumentalitatea cîtorva „vedete“ de front a ieşit ştirbită. Cum să fie şters din prima linie Şerban Nicolae?! Muncitorul de la fabrica de mecanică fină din Bucureşti (care va să zică „dosar“ beton), cel care a introdus, în dezbaterea parlamentară, formulări viguroase de tipul: „Penală e mama care v-a făcut nesimţită!“ sau „Nu vă rînjiţi fasolea la mine!“ (insul fiind campion în materie de „fasole“ dentară). Şi cum să fie „marginalizat“ un asemenea om, cînd, din proletar cinstit, a ajuns jurist de renume, iubit de mic şi de Ion Iliescu, şi de Adrian Năstase, şi de Dragnea? Şi cum să nu fie la vîrf, cînd a avut o iniţiativă parlamentară de abolire a arestării corupţilor, pentru a se evita mizerabile acte de răzbunare şi abuz?

Dar cum de nu s-a profilat, mai aproape de rampă, vitejia haiducească a lui Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră“, patriotul care s-a declarat dispus să-i împuşte, cu AKM-ul său, pe protestatarii antiguvernamentali? Omul e medic de meserie, dar un medic înclinat să înlocuiască profilul profesional al salvatorului de vieţi cu dexteritatea celui care preferă să inducă moartea... În plus, e un erou: are „merite deosebite“ în revoluţia din decembrie, dar nu mai ţine nici el minte dacă a luptat la Piteşti sau la Timişoara. Gîndirea lui politică e de o exemplară sinceritate: după pierderea recentă a alegerilor, a propus ca aceia cărora Guvernul le‑a mărit salariile să dea banii înapoi. Un fel de a recunoaşte că PSD lucrează în binele poporului, cu condiţia ca poporul să lucreze în binele lui. Şi dacă nu o face, să poftească să returneze cheltuiala...

O altă pierdere majoră a politicii de vîrf cu care ne-a obişnuit PSD este eşecul lui Codrin Ştefănescu în propria sa ogradă. Nu îndrăznesc să-l tratez prea aspru, pentru că, din cîte am aflat, sîntem colegi... Omul e „critic de artă“, colecţionar, mistagog, competent în istoria picturii şi a mobilierului, bucuros să pronunţe „Van Dic“ şi „empir“, cînd se referă la Van Dyck şi Empire, probabil din amor pentru limba română. Trecut, cu egală autoritate, şi pe la PRM, şi pe la Conservatori, şi pe la PSD, dl Codrin Ştefănescu e o fiinţă complexă, dar, la o adică, radicală: de cîte ori îşi arată muşchii, face paradă de creier, iar de cîte ori are nevoie de creier, îşi joacă muşchii. Evacuat pînă şi din PRM (cu epitete tipic vadimiste, specialitatea „maestrului“: „slugă hoaţă“, „oligofren“, „făcătură ordinară“, „psihopat“, „chelios manelist“ etc.), Codrin Ştefănescu (perechea ideologică a Olguţei Vasilescu – şi ea adeptă fragedă, încă de la 16 ani, a „tribunului“) nu reuşeşte, deci, în nici un partid, nici măcar în cel cu care are cele mai multe afinităţi, să rămînă în simpatia şefilor săi. Pînă şi un politician de croiala brutală a lui Vadim a simţit nevoia să-l preia, nervos, în circul demagogiei sale.

Dar Ecaterina Andronescu? N-a avut ea curajul să facă „disidenţă“ sub Dragnea, dar să se şi întoarcă la matcă, atunci cînd a apărut la orizont un fotoliu guvernamental? Nu s-a luptat ea, de cîte ori a fost ministru al Învăţămîntului (parcă de vreo trei ori), să îndrepte greşelile „sistemului“, chiar şi pe cele ale propriilor mandate anterioare? N-a reînfiinţat ea şcolile profesionale, după ce le-a desfiinţat? E curios că o asemenea personalitate a obţinut atît de puţine voturi. Dar unde e fiorosul Nicolicea? Dar unde e madam Plumb? Sau Carmen Dan? Sau acest Zorro al tinerei generaţii pe nume Pleşoianu? Cum de n-au ajuns ei, prin vot democratic, în primul rînd al organizaţiei?

E clar: în PSD bate un (vechi) vînt de „înnoire“!  Ne reciclăm! Încercăm un alt fel de „la fel“! Nu e puţin lucru! Mîine-poimîine o să ne pomenim şi cu înlocuirea doamnei Dăncilă! Ce-aţi zice de Adriana-Doina Pană? Fireşte, dacă scapă, ca şi Liviu Dragnea, de conspiraţia mondială care, pentru a-şi împlini fărădelegile, plănuieşte asasinarea ei.

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro