Junker şi Iohannis, ironii la situaţia din România: „Nu sunt mulţumit de tot ce se întâmplă / „Suntem doi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presidency.ro
FOTO presidency.ro

300 de tineri din state membre ale Uniunii Europene au avut ocazia să adreseze întrebări preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintelui Klaus Iohannis în cadrul unui dialog organizat cu ocazia summit-ului de la Sibiu.

Cei doi au avut un schimb de replici care a stârnit aplauze şi amuzamentul publicului. După ce Iohannis a declarat că nu este mulţumit de tot ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, Juncker i-a dat o replică referitoare la situaţia din ţara noastră:

„Presedintele a spus că nu e mulţumit de tot ce se întâmplă în UE. Nici eu nu sunt multumit de tot ce se întâmplă în România”, a replicat ştrengăreşte Juncker, ceea ce i-a dat oportunitatea lui Iohannis să adauge poznaş : „Suntem doi“ (n.red - cu aceeaşi problemă).

Destins şi pus pe şotii, Juncker a răspuns tinerilor în limba germană, franceză şi în engleză, dând uneori bătăi de cap unor interpreţi: „Apropo, de ce vorbim în engleză? Toată lumea înţelege engleza, dar nimeni nu înţelege Anglia”, a mai spus preşedintele comisiei, „neînfrânat” în propriul său umor.

Astfel, în faţa întrebărilor concrete formulate de tineri, cei doi oficiali şi-au presărat pe alocuri răspunsurile cu anecdote şi tachinări ghiduşe.

Una dintre primele teme propuse de tineri a permis celor doi lideri să prezinte evoluţia şi modul de gestionare la nivel european al fenomenului migraţiei, preşedintele român asigurând că acest fenomen nu a fost inventat în 2015, atunci când a izbucnit aşa numita „criză a refugiaţilor”. Acesta a mai afirmat că migraţia  defineşte întreaga istorie a omenirii.  

Acordarea dreptului de vot de la vârsta de 16 ani a fost un alt subiect discutat. Klaus Iohannis şi-a exprimat acordul în această chestiune, cu unele rezerve însă, şi anume condiţia ca alegătorii să aibă capacitatea de discernământ, indispensabilă în cadrul unui sistem democratic: „ Acum mergem la vot de la 18 ani, dar începem să invăţăm despre democraţie la 38 de ani.”, a mai spus preşedintele. 

În ceea ce priveşte transparenţa decizională la nivel european, precum şi  influenţa grupurilor de lobby, Jean-Claude Juncker s-a declarat ca nefiind împotriva lobby-ului din moment ce există un registru sau o evidenţă a unor astfel de întălniri. El a mai explicat că în momentul de faţă, numai Comisia Europeană se bucură de acest tip de transparenţă la nivel instituţional, considerând în acelaşi timp că cetăţenii ar trebui să fie informaţi permanent despre interlocutorii ce participă la negocierile care au loc în forurile decizionale:„Am observat că atunci când lucrurile devin transparente, solicitările de întalniri scad dramatic.”

Juncker si Iohannis la Sibiu FOTO presidency.ro

 Despre progresul tehnologic şi regresul democraţiei, Iohannis a explicat că „nu suntem pregătiţi” pentru tranformările majore înregistrate în ultimii ani: „Poate ca aţi auzit de 5G. Ghiciţi ce? Vine şi e în sine o formă de inteligenţă artificială. Telefonul va vorbi cu maşina, cu instalaţia electrică, cu maşina de spalat. Si, daca aveţi noroc, îl veţi inţelege. Daca nu, ghinion!”

„Comisia a emis mai multe legi si lucrăm în continuare la asta, dar, personal, nu sunt mulţumit de ce se intâmplă în Uniunea Europeană.”, a adăugat preşedintele, care a mai precizat că „trebuie sa avem o piaţă unică digitală”.

Condiţiile precare de muncă cu care se confruntă tinerii au fost evocate, ceea ce i-a provocat oficialului de la Bruxelles amintiri din copilărie, pe când asista „în bucătărie” la întâlniri cu membrii sindicatului din care făcea parte tatal său care avea meseria de fierar. Experienţa ca minstru al Muncii, precum şi anii petrecuţi în cadrul Comisiei, pare să-i fi inspirat lui Juncker următoarea declaraţie:

„Susţin o Uniune unde dreptatea sociala face regula. Am adoptat decizii, directive, dar nu e de ajuns. Nu suntem nici la jumătatea drumului, ci abia am pornit pe el. Aş vrea să invit muncitorii, angajaţii, să mearga pe 26 mai la vot. Daca ei nu se duc la vot, nu o va face nimeni în locul lor. Si e o invitaţie pentru toata lumea. Fiecare trebuie sa fie conştient că reprezintă Europa. Daca toata lumea ar vota cu extremişii cum va arăta această Europă? Aşa că votaţi, votaţi!”

Referitor la acest aspect, Iohannis identifică cauza şomajului în rândul tinerilor ca pornind de la modul de organizare al sistemelor de învăţământ:„Daca pregătim tânăra generaţie pentru joburile care sunt pe piata, aceştia vor putea fi bine integraţi. Însă multe dintre sistemele noastre de educatie îi pregatesc pentru meserii care nici nu vor mai exista cand ei vor termina şcoala. Trebuie sa legăm sistemul educaţional de piaţa muncii. Trebuie sa avem grija de tânăra generaţie şi să facem tot ce e necesar pentru a-i integra cât mai repede şi bine posibil. In cele mai multe ţări piramida demografică nu este una corectă.”

 Juncker a dat asigurări că şomajul tinerilor nu a fost niciodata mai scazut decat în timpul mandatului său, prezentând îngrijorări cu privire la  perspectivele societăţilor europene: „Europenii sunt cea mai îmbătrânită populaţie de pe glob, dar Comisia nu poate sa acţioneze aici, ci statele membre trebuie sa ia masuri. Comisia Europeană nu poate controla libidoul pe continent.”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite